Vitezomanul Gică, cel cu ţeava spartă mică

Vuietul creşte ca la zidul morţii. Până la demenţă. Îţi explodează rateurile controlate sub geam când sari ca disperatul crezând că vreun Dorel a buşit ţeava de gaze şi ai mierlit-o. Îţi trezeşte copilul în urlete, îţi vezi blocul în aer. Groaza vine de la motocicletele cu ţeava spartă. Nu te mai obsedează spaima de cutremure, ci groaza că la două noaptea motoarele turate isteric te omoară-n somn.   Bucureştii sunt terorizaţi de ţevile tăiate cu pricepere şi tembel astfel ca zgomotul să spulbere suta de decibeli, pragul suportabil fiind la 50. Poliţia nu face nimic, cretinii cu ţeava tăiată le fac şi lor creierii pulbere. E drept, în Bucureşti nu se claxonează. Dar ţevile de eşapament sparte te umplu de spume. Ziua dar mai ales noaptea trebuie să le suporţi "rahaturile" lor de motoare, modificate ca să le urle cilindrii în cască. Lumea e neputincioasă, în judecată nu-i poţi da, aşa că demenţii fac legea.
Jurnalul Naţional începe o campanie pentru civilizarea imbecililor iresponsabili, pentru abolirea ţevilor care ne zguduie moralul.  
________________________________________

Vitezomanul Gică, cel cu ţeava spartă mică
Mi-am jurat că dacă-l prind pe motociclistul ăla care-şi ambalează motorul la cele mai nepotrivite ore din zi şi mai ales din noapte, din cauza căruia sunt nevoită să dorm, în plină vară, cu geamul închis, mi-am jurat că dacă-l prind dat jos de pe motor îl bat de-i sună apa-n cap. Îi iau casca şi-i trag cu ea în cap până zăpăceşte. Acuma, totul e să-l mai şi identific. Ieri era cât pe ce să-l prind. Mergea pe bulevard doar pe roata din spate şi făcea un zgomot infernal. Ştii ce-i aia infernal, n-are rost să insist, sunt sigură că ştii. Adică, să vorbesc ca specialiştii, orice depăşeşte 50 de decibeli devine zgomot.

O doamnă şi mai stresată ca mine mi-a zis că, după ce că stă deasupra clubului Bellagio, unde se dixtrează toţi piţiponcii noapte de noapte, mai trebuie să asculte şi ţeava spartă a acestor mujici, iar a doua zi trebuie să mai fie şi fresh la dumneai, la job. Doamna mărturiseşte revoltată că nu-i e jenă să sune la unu-unu-doi chiar şi noapte de noapte, sperând că cineva o să-i vină de hac nesimţitului. Bulevardul Ştefan cel Mare e al lu’ mă-sa de-acasă şi a decis el că face el ce vrea muşchii lui de motociclist cu el, aşa că, ce mama mă-sii, îşi trage motorul pe el şi ţuşti, cu el pe bulevard. Ba-i mai tunează şi nu-ştiu-ce la ţeavă, ca să facă zgomot tare, nu aşa, oricum.

Doamna despre care vă zic îmi povesteşte, ambalându-se din ce în ce mai mult, cum ăia de la unu-unu-doi, "care mă ştiu ca pe un cal breaz", mustăcesc când îi fac legătura la poliţie, dar că ăia de la poliţie nu mai mustăcesc, ba-i răspund din start că "n-avem, doamnă, ce să-i facem". La care doamna beleşte ochii mari la mine, io la doamnă şi zicem în cor: "Cum n-aveţi ce să-i faceţi???". "Da", zice, "asta-mi spun, asta-mi spun mereu!" "Păi în Austria te amendează şi dacă claxonezi şi ăştia n-au ce să-i facă unuia care scoală tot oraşu-n picioare, în creierii nopţii!!!" Clătinăm din cap amândouă. E clar, s-a-ntors lumea cu sus-n jos!

La o şedinţă la Poliţia Rutieră, la care am fost săptămâna trecută, Lucian Diniţă, Director la Rutieră, admite că poliţiştii sunt depăşiţi de aceşti "piţiponci ai asfaltului" (N.B.: termenul îi aparţine unei motocicliste înrăite), care găsesc o plăcere nebună în a face zgomotul infernal pe care-l ştim cu toţii, mai ales în creierii nopţii. Asta e plăcerea lor cea mai mare! Aşa se distrează ei! Asta e păsărica lor!  

Să nu-i demonizăm, însă, pe toţi, pentru că nu toţi motocicliştii sunt aşa. Însuşi Titi Aur recunoaşte că nu poate fi decât subiectiv când vine vorba de viteză şi de vitezomani şi că vina e doar în parte a motocicliştilor şi în parte a autorităţilor, pentru că nu au reuşit să construiască nici măcar un (repet: UN) circuit în toată ţara, în care să-şi consume adrenalina. Şi atunci, asta se repercutează asupra liniştii publice, pentru că, na, într-un fel sau altul, ei trebuie să se descarce. Lucian Diniţă admite că trebuie umblat şi la legislaţie şi mai trebuie umblat şi la modul în care se obţin permisele, fie ele de orice categorie. "Noi nu avem şcoală de şoferi, noi avem şcoală de permise." Că toţi nebunii au carnet asta nu mai e surprinzător. Nimic nu mai e surprinzător. Nici măcar surpriza de a-ţi apărea unu’ pe două roţi în faţa maşinii nu mai e surpriză. "Trebuie să înăsprim legislaţia, pentru că altfel o să continuăm să avem multe tragedii pe şosele."

Până una-alta, mi-am jurat că dacă-l prind p-ăla care-şi turează motorul noaptea pe la trei îl bat de-i sună apa-n cap.