x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vlad Voiculescu: Nu se reduc veniturile medicilor

Vlad Voiculescu: Nu se reduc veniturile medicilor

20 Mar 2021   •   19:12
Vlad Voiculescu: Nu se reduc veniturile medicilor
Sursa foto: gov.ro

Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a negat sâmbătă, într-o postare pe Facebook, informațiile legate de o posibilă reducere a salariilor medicilor, personalului ATI sau a celor care duc greul pandemiei.

„Am fost astăzi în vizită la un centru de vaccinare și la un spital. Am fost surprins să aflu de zvonurile împrăștiate de diverse persoane iresponsabile că guvernul ar avea în plan reducerea veniturilor medicilor în general, a personalului ATI sau a celor care duc în momentul ăsta greul pandemiei. Nu a fost nicio discuție în guvern sau în coaliție despre așa ceva, iar poziția Ministerului Sănătății vă asigur că este clară: nici gând”, a scris ministrul.

Președintele Comisiei ATI din Ministerul Sănătății, prof.dr. Dorel Săndesc, a anunțat că medicii vor demisiona în bloc dacă li se va tăia salariul și se vor organiza în societate care va acorda servicii de specialitate spitalelor, pe bază de contract. „E incalificabil ce face clasa politică”, spune el. Săndesc a afirmat că există discuții despre taierea salariile din domeniul medical și amenință că medicii ATI vor demisiona în bloc.

„În cazul în care veniturile medicilor vor fi reduse, specialiştii din domeniul terapiei intensive vor demisiona în bloc şi se vor constitui în grup sau societate liberală, care va oferi servicii spitalelor, considerând incalificabil ca în plină criză sanitară clasa politică să atenteze la veniturile personalului medical. Dacă această tendință se confirmă, reacția comunității ATI va fi una pregătită de mult: demisia în bloc și organizarea noastră ca și grup/societate liberală care să ofere servicii de specialitate spitalelor”, spune specialistul ATI, pe grupul „Medici la datorie”.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vlad voiculescu venituri medici