Vulpea cerşetoare din 2 Mai

CONCURENŢĂ ● Maimuţele şi leii de la mare şi-au trăit traiul
O vulpe s-a domesticit fix pe digul de la 2 Mai. Ea a renunţat să mai dea iama în orătăniile gospodarilor şi s-a reprofilat pe cerşit pe la uşile corturilor instalate pe plajă. Adoră pateul de ficat şi salamul de Sibiu. Se lasă mîngîiată şi se întinde ca o pisică, se trage în poză cu oamenii, impasibilă, ca o căprioară împăiată. Habar n-avem ce o să facă după ce pleacă turiştii. S-o apuca de pescuit?

CONCURENŢĂ ● Maimuţele şi leii de la mare şi-au trăit traiul
Nimeni nu ştie de unde a răsărit, dar de vreo trei-patru săptămîni are vizuină undeva între pietrele digului de la 2 Mai. Estimp, vulpea aproape s-a domesticit.

Se lasă mîngîiată şi se întinde ca o pisică, se trage în poză cu oamenii de parcă ar fi căprioara împăiată a ălora cu "colorata mîine-i gata!", care circulau pe vremuri prin staţiuni. Are noroc, fiindcă e destul de agilă şi cîinii de plajă, care o simt ca pe o concurentă, nu reuşesc să o prindă.

VREA SALAM. Spre noapte, cînd o apucă foamea, vulpea se dă jos de pe dig şi începe să zgrepţăne corturile oamenilor campaţi pe plajă. Dacă vreunul îi dă pîine sau ceva fasole din conservă se supără şi pleacă, fiindcă are demnitatea ei. Îi place în schimb pateul de ficat şi nu refuză niciodată salamul de vară sau de Sibiu, care par alimentele ei favorite. Se pare că i-a pierit instinctul de vînător, fiindcă atunci cînd un pescar binevoitor i-a întins un guvid încă viu, care dădea din coadă, a luat-o la sănătoasa şi s-a ascuns. La început, în primele zile după ce a sosit pe plajă, turiştii au privit-o cu frică pe motiv de "dom’le, poate e turbată", dar, văzînd că nu are intenţia să muşte pe nimeni, ba chiar e prietenoasă, angoasele au trecut. E o problemă. În cîteva săptămîni, cînd nu o să mai fie nimeni pe plajă şi o să dispară sursa de salam, vulpea o să se descurce teribil de greu.

URŞI, VULPI, OAMENI. În ultima vreme, tot mai multe animale sălbatice se "umanizează". Mult-mediatizaţii urşi gunoieri din oraşul de la Poalele Tîmpei au ajuns un fel de atracţie de genul cămilelor din faţa piramidelor şi străinii care trec prin oraş ţin neapărat să-i imortalizeze. Şi noi am avut în redacţie o cioară care ne stătea pe umeri, mînca din palmă şi bătea cu ciocul în tastaturi. Procesul pare să fie şi invers, dacă ţinem cont că, de exemplu, la Craiova nişte haite de domni au mania să se atace reciproc cu o frecvenţă destul de mare sau la slujba de Bobotează de la Patriarhie grupuri de mămăiţe îşi sfîşie hainele să apuce mai repede apă sfinţită. Vorba lui Mircea Badea, "trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul".