x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zăpadă de peste o jumătate de metru în Straja. IMAGINI LIVE de pe pârtii, pe webcam jurnalul.ro

Zăpadă de peste o jumătate de metru în Straja. IMAGINI LIVE de pe pârtii, pe webcam jurnalul.ro

27 Dec 2014   •   11:12
Zăpadă de peste o jumătate de metru în Straja. IMAGINI LIVE de pe pârtii, pe webcam jurnalul.ro
UPDATE 16:24 - În staţiunea montană Straja, din Valea Jiului, stratul de zăpadă pe pârtii este cuprins între 50 şi 80 de centimetri, iar condiţiile de schi sunt foarte bune pentru practicanţii sporturilor de iarnă.

Salvamontiştii recomandă turiştilor să nu se aventureze pe traseele din afara staţiunilor montane, deoarece există riscul producerii unor avalanşe locale în zonele înalte, la peste 1.300 de metri altitudine.
....................................................

Ninge în Transilvania, în partea de nord a Moldovei, dar şi partea de sud a ţării. La Sibiu s-au depus deja câţiva centimetri de zăpadă. Ninge de ore bune şi la Braşov, precum şi în staţiunile de pe Valea Prahovei. Turiştii se bucură însă de ninsoare, pentru că pe pârtii se fac ultimele pregătiri pentru ca schiatul să aibă loc în condiţii ideale.

Sezonul de schi 2014-2015 se deschide oficial, azi, la Predeal pe pârtia Clăbucet, unde stratul de zăpadă depăşeşte 40 de centimetri.

Vezi IMAGINI LIVE de la munte pe
webcam jurnalul.ro

Potrivit codului galben de ninsoare şi viscol în vigoare de aseară, vremea de iarnă se va resimţi în 31 de judeţe şi în Capitală. Meteorologii spun că pe alocuri, stratul de zăpadă poate ajunge să măsoare şi 20 de centimetri, iar vântul va atinge la rafală 70 de km la oră.

Avertizarea va expira la ora 20, dar o altă atenţionare de ninsori şi vânt puternic va intra în vigoare mâine seară şi va fi valabilă până luni la ora 23. Al doilea val de vreme de iarnă va aduce nu doar ninsori deosebit de abundente şi ger. 

Harta cu grosimea stratului de zăpadă în România

×