x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Circulaţie îngreunată pe zeci de drumuri naţionale şi judeţene, din cauza ninsorii. Vezi LISTA COMPLETĂ a drumurilor blocate

Circulaţie îngreunată pe zeci de drumuri naţionale şi judeţene, din cauza ninsorii. Vezi LISTA COMPLETĂ a drumurilor blocate

09 Dec 2012   •   10:42
Circulaţie îngreunată pe zeci de drumuri naţionale şi judeţene, din cauza ninsorii. Vezi LISTA COMPLETĂ a drumurilor blocate
Sursa foto: INTACT IMAGES/Jurnalul National/Alexandru Molovata

Mai multe drumuri naţionale şi judeţene sunt închise, duminică dimineaţă,din cauza căderilor abundente de zăpadă din ultimele ore.

Drumurile naţionale acoperite de zăpadă sunt în judeţele Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Buzău, Mehedinţi, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Maramureş, Satu Mare, Alba, Braşov, Sibiu, Covasna, Harghita, Mureş, Galaţi, Bacău, Suceava, Iaşi, Mureş, Vrancea şi Botoşani, informează CNADNR.

Click AICI pentru situaţia actualizată a drumurilor naţionale

Drumurile cu probleme, potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române:

- DN7 este blocat în zona localităţii argeşene Drăganu, din cauza arborilor căzuţi pe partea carosabilă. În acelaşi judeţ, două autotrenuri au rămas în pantă pe DN73C Râmnicu Vâlcea - Curtea de Argeş, la Ciofrângeni (km. 61) şi, din acest motiv, se circulă pe un fir, alternativ;

- Autostrada A1 Timişoara - Arad traficul este în continuare blocat.

- În judeţul Timiş, traficul auto este blocat pe DN59C Jimbolia - Sânnicolau Mare şi pe DN6, la Cenad (frontieră).

- Pe DN68A este restricţionat traficul greu (7,5 tone) şi între Lugoj şi Săcămaş, în judeţul Hunedoara;

- În judeţul Cluj, circulaţia este îngreunată pe DN1 Turda - Alba Iulia, la kilometrul 438, după ce un tir a rămas în pană pe una dintre benzi. Se circulă în condiţii bune;

- În judeţul Gorj, se circulă greu pe DN67C Novaci - Rânca, între kilometrii 20 şi 34. Se acţionează cu 4 utilaje de deszăpezire.

- În judeţul Prahova sunt acoperite de zăpadă DN 1 între km 90-138, în zonele Câmpina şi Sinaia, DN 71 între km 102-109, la Sinaia, DN 1A între km 138-160, la Cheia şi DN 1A între km 107-138, la Valea Popii.

- În judeţul Argeş este zăpadă pe DN 7C, între km 0-35, la Curtea de Argeş, pe DN 7C, între km 35-57 şi 57-75, la Căpăţâneni, pe DN 7C, între km 75-104, la Piscu Negru şi pe DN 73C, între km 0-61, la Curtea de Argeş şi Domneşti.

- În judeţul Dâmboviţa este zăpadă pe DN 71, între km 64-102, la Moroieni, pe DN 72A, între km 10-44, la Gemenea, iar în judeţul Buzău, pe DN 10, între km 67-93, la Pătârlagele şi Siriu.

- În judeţul Mehedinţi este acoperit de un strat de zăpadă DN 67D, între km 39-76 Baia de Arama - Valea Cernei, iar DN 56C, între km 0-50, zona Salcia - Gogoşu este umed.

- În judeţul Vâlcea este zăpadă peDN 7A, între km 0-40 Brezoi - Voineasa, pe DN 7A, între km 40-81 Voineasa - Obârşia Lotrului, pe DN 7D, între km 0-31 Câineni - limita cu judeţul Argeş, pe DN 67, între km 167-170 Pietrari - Bârlogu, pe DN 64, între km 130-135 Valea Cheii - Olăneşti, pe DN 65C, între km 80-85 Ciocâltei - Dăeşti, pe DN 67, între km 135-177 Milostea - Buneşti, pe DN 67B, între km 47-101 Obislavu - Guşoieni şi pe DN 73C, între km 61-68 Popeşti - Blidari.

- În judeţul Caraş-Severin sunt porţiuni de drum acoperite de zăpadă pe DN 57A, între km 0-25 Pojejena - Socol, pe DN 57B, între km 0-97 Oraviţa - Iablaniţa, pe DN58, între km 28-82 Soceni - Anina, pe DN 58A, între km 1-41 Lugoj - Soceni, pe DN 58B, între km 5-66 Reşita - Birda (judeţul Timiş), pe DN 66A, între km 0-109 Iscroni (judeţul Hunedoara) - Valea Cernei, pe DN 67D, între km 76-108, în zona Băile Herculane, pe DN 68, între km 3-47 Caransebeş - Bucova, pe DN 7B, între km 0-10, la Pecica

- În judeţul Bistriţa-Năsăud este zăpadă pe DN 17, la Bistriţa şi Beclean, pe DN 17C, la Năsăud, Bistriţa şi Dealul Ştefăniţei, pe DN 17D, la Năsăud şi Salva, pe DN 17, la Piatra Fântânele, între km 111-116, pe DN 17D, la Rodna.

- În judeţul Maramureş este zăpadă pe DN 18, la Gutâi şi Petrova, pe DN 18 Borşa, între km 156-180, pe DN 18 şi 19, la Sighet, pe DN 17C, la Vişeu, în judeţul Satu Mare, pe DN 19A, la Supur, în judeţul Alba este zăpadă de până la trei centimetri pe toate sectoarele de drum.

- În judeţul Braşov este zăpadă pe DN 1, între km 138-160 limita judeţului Prahova - Braşov, pe DN 1A, între km 160-182 limita judeţului Prahova-Săcele, iar în judeţul Sibiu, pe DN 7C, între km 132-137, la Bâlea Cascadă, pe DN 73, între km 92-100 Fundata-Moeciu, pe DN 73A, între km 30-69, la Poiana Mărului, pe DN 73A, între km 0-19, la Pârâu Rece, pe DN 10, între km 96-145 limita judeţului Buzău - Prejmer.

- În judeţul Covasna este zăpadă pe DN 2D, între km 95-109, la Ojdula, pe DN 12A, între km 0-32, la Lunca de Sus, iar în judeţul Harghita este zăpadă pe DN 11B, între km 20-40, la Casinul Nou, pe DN 12, între km 42-168 Tuşnad - Topliţa, pe DN 12A, între km 0-32 Lunca de Sus, pe DN 12C, între km 9-20, la Lacu Rosu, pe DN 13A, între km 98-105 Băile Homorod - Vlahiţa, pe DN 13B, între km 0-28 Praid - Bucin, pe DN 13B, între km.0 -36 Praid - Joseni, DN 15, între km 183-223 Borsec-Topliţa.

- În judeţul Mureş este zăpadă pe DN 13A, între km 38-129 Praid - Miercurea Ciuc, pe DN 15, între km 96-168 Periş-Neagra, pe DN 15, între km 110-160 Reghin -Neagra, pe DN 16, între km 40-88 Sărmăşel-Reghin.

Şoferii sunt sfătuiţi să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos, precum şi în apropierea trecerilor pentru pietoni, iar în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, polei, gheaţă sau mâzgă să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor concrete de drum, care să nu depăşească 30 km/h în localităţi şi 50 km/h în afara acestora.

De asemenea, este necesar să  păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să folosească, cu precădere, frâna de motor.

Autorităţile le recomandă celor care urmează să pornească la drum să se intereseze dinainte în privinţa stării drumurilor pe care urmează să se deplaseze şi să-şi echipeze autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă.


×