Mark Zuckerberg, fondator şi CEO al Facebook, va vinde 41,35 milioane de acţiuni la reţeaua de socializare, în valoare de aproximativ 2,3 miliarde de dolari, în cadrul unei oferte de 70 milioane de acţiuni derulată de companie.
În urma anunţului, titlurile Facebook au scăzut cu până la 5,3% în sesiunea de tranzacţii futures care precedă deschiderea şedinţei bursiere de joi pe bursa de la New York.
Restul acţiunilor din ofertă vor proveni de la ceilalţi acţionari sau vor fi emise de companie, a anunţat joi Facebook, care s-a listat la bursă în luna mai a anului trecut.
Întreaga ofertă este evaluată la 3,9 miliarde de dolari, pe baza preţului de la finele şedinţei bursiere de miercuri.
Acţiunile Facebook au închis miercuri la New York în urcare cu 1,29%, la 55,57 dolari, nivel la care capitalizarea de piaţă a reţelei de socializare este de 135,33 miliarde de dolari.
Compania a precizat că va utiliza fondurile obţinute în urma ofertei petru fnanţarea capitalului de lucru şi alte chestiuni interne. Zuckerberg va utiliza banii obţinuţi prin vânzarea de acţiuni în principal pentru plata unor taxe, potrivit Facebook.
Valoarea acţiunilor Facebook a crescut de peste două ori în acest an.