x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Exclusiv

Document SENZAŢIONAL! Ambasada SUA i-a retras viza lui Năstase cu trei luni înainte de condamnare (EXCLUSIV jurnalul.ro)

59
Autor: Dan Constantin 03 Noi 2012 - 22:07
Relaţia României cu Statele Unite a avut în ultimele decenii drept principal catalizator diplomaţia personală.Perioada de izolare de la începutul anilor  90 a fost depăşită cu eforturile unor personalităţi care au înţeles, la Bucuresti şi la Washington, însemnătatea pe care Romania o poate avea în cadrul consolidării intereselor SUA în zona Mării Negre.

Adrian Năstase a avut în acest sens un rol esenţial, iar contribuţia lui, ca ministru de Externe, lider al Camerei Deputaţilor şi apoi ca premier, nu poate fi diminuată de detractori ci dimpotrivă, mereu subliniată şi recunoscută. Schimbarea de regim, după alegerile din 2004, pare să fi declanşat o amnezie din partea unor funcţionari ai administraţiei americane care produc şi afişează o uitare a contribuţiei lui Adrian Năstase la aderarea Romaniei la UE şi la Alianta Nord Atlantica, la construirea parteneriatului strategic cu SUA. Sfetnicii ambasadorilor Americii la Bucureşti, care au virusat rolul lui Adrian Năstase în acest proces complicat dar mereu pozitiv, au convins însă administraţia de la Washington să-şi uite vechii prieteni de la Bucuresti. Sub iluzia unei lupte anticorupţie, care să ascundă de fapt corupţia feroce a regimului Băsescu, Adrian Năstase a devenit o ţintă a procurorilor manevraţi de la Cotroceni, sub influenţa nefastă a Monicăi Macovei, principal sfătuitor al ambasadorului SUA. În acest context, retragerea vizei de intrare în SUA a fostului prim ministru al României, primit în câteva rânduri la Casa Alba, apare ca o condamnare apriori a lui Năstase, înainte ca justiţia să fi pronunţat o sentinţă definitivă. Năstase a fost abandonat de democraţia americană la cererea regimului Băsescu? Cinismul Americii, stimulat de persoane care şi-au pierdut credibilitatea în Romania devine contraproductiv chiar pentru Statele Unite, care au adoptat o poziţie ce stimulează  un periculos sentiment antiamerican în România.Ale cui interese sunt apărate în acest caz?



Ambasada Statelor Unite ale Americii
Aprilie 11, 2012
Bucuresti, Romania

Dl. Adrian Nastase
Str. Muzeul Zambaccian nr. 16
Etj 3, apt 4
Bucuresti, sector 1

Stimate Domnule Nastase,

Conform regulamentului 22 CFR 41.122 al Departamentului de Stat si al sectiei 212(a) a legii de Imigrare si Naturalizare Americana, Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti doreste sa va anunte pe aceasta cale oficiala ca viza dumneavoastra temporara v-a fost retrasa si nu mai este valabila pentru ca calatorii in Statele Unite. Aceasta decizie a fost luata in urma informatiilor devenite disponibile dupa obtinerea vizei. Va rugam sa nu incercati sa calatoriti in Statele Unite folosind aceasta viza.

In momentul in care primiti aceasta notificare va rugam sa va prezentati la Sectia Consulara a Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti impreuna cu pasaportul pentru a va putea anula viza fizic in pasaport. Daca mai doriti pe viitor sa resolicitati viza pentru a putea calatori spre Statele Unite, va rugam sa urmati instructiunile mentionate pe adresa de site a Ambasadei la http://romania.usembassy.gov

Cu stima,
Stephen Vann
Consul General


Adrian Năstase: Lumea, americanii şi noi (VII)

Am încercat să arăt, în episoadele anterioare, schimbările ce au avut loc, în situaţia şi în politica mondială, după încheierea Războiului Rece, evoluţiile şi orientările de politică externă americane – aşa cum le-am perceput eu – dar şi evoluţia relaţiilor bilaterale din ultimele două decenii.

După ce am prezentat, tot într-o notă subiectivă, inerentă, contribuţia, la dezvoltarea acestor relaţii, a ambasadorilor americani la Bucureşti, voi încerca să prezint, în lumina unor experienţe proprii, aceste legături, în ideea că, astfel, cei mai tineri vor învăţa din greşeli dar şi din succesele acelor timpuri.

De-a lungul anilor, unii mi-au reproşat că sunt filo-european sau criptocomunist şi pro-rus, alţii că nu sunt pro-american.Am spus, de fiecare dată, că nu am simţit niciodată nevoia să caut un „licurici” (mai mare sau mai mic) căruia să-i dovedesc loialitatea mea transnaţională. Probabil că lucrul asta m-a costat politic.

Sunt, pur şi simplu, român dar am ştiut şi ştiu - trăind în Europa – că proiectul european este esenţial pentru noi. Pe de altă parte, trăind la periferia „Occidentului”, avem nevoie de o relaţie strategică cu Statele Unite. Ştiu, de asemenea, că neputând schimba nici istoria şi nici geografia ţării noastre, putem să dăm semnificaţie relaţiei economice cu Rusia şi bunei vecinătăţi cu ţările din Balcani. Sigur că totul e mai complicat decât atât, dar politica externă înseamnă să explorezi limitele posibilului...

Îmi amintesc de o discuţie, de la începutul anilor ’90, când îi spuneam lui Thierry de Montbrial, preşedintele Institutului francez de relaţii internaţionale: „In relaţiile cu SUA, ne confruntăm cu distanţa geografică dar şi cu diferenţele de mentalitate. Nu cunoaştem încă alfabetul pentru dialogul politic cu americanii; nu vorbim aceeaşi limbă. Trebuie să luăm totul de la bază. SUA sunt importante din punct de vedere politic, economic, al formării de cadre, al echilibrului zonelor de influenţă. Transmitem mesaje, care nu sunt deloc banale şi ele nu privesc subiecte marginale. Ne-am aştepta să ajute un guvern care se străduieşte să se democratizeze şi să democratizeze România”.
De-a lungul acestor decenii, am cunoscut, în calitate de demnitar al statului român, şi umilinţa ignorării internaţionale din anii ’90 dar şi bucuria triumfului – la începutul anilor ’2000, când România şi-a realizat două obiective majore de politică externă.

Istoria acestor două decenii, în relaţiile bilaterale, a fost construită din bucăţi – uneori fără continuitate între ele. Schimbările de strategie americană, determinate de alternanţa la guvernare (democraţi/republicani) au avut partea lor de contribuţie.

În mod evident, după încheierea Războiului Rece, în SUA, abordarea liniilor de politică externă s-a schimbat. Iată, spre exemplu, ce scria fostul consilier pe probleme de securitate al preşedintelui Jimmy Carter, Zbigniew Brzezinski: „America trebui să-şi asume rolul Reginei. Noua lume nu mai e bipolară, ca în timpul războiului rece dintre SUA şi URSS, ci unipolară. Rămasă singură, America trebuie să-şi impună noul statut: cel de imperiu universal, primul de acest fel din istorie, întrecând Imperiul Roman”. („Marea Tablă de şah”, 1997)
Pe de altă parte, Strategia de Securitate Naţională, adoptată de Congresul SUA, la 20 septembrie 2002, după atacul terorist din septembrie 2001, la iniţiativa preşedintelui George W. Bush, punea accentul pe o politică a atacurilor preventive, pentru a evita realizarea unei conexiuni între „radicalism şi tehnologie”, războiul împotriva terorismului trebuind să fie „un demers la scară mondială, cu durată nedeterminată”.Acest „demers”, ce avea în vedere „identificarea şi distrugerea ameninţărilor, înainte ca acestea să atingă graniţele statului”, fiind îndreptat spre stoparea „statelor ostile şi a clientelei lor teroriste” în pregătirea şi, eventual, utilizarea unor arme de distrugere în masă.

Mai recent, doctrina intereselor esenţiale s-a dezvoltat în timpul mandatului preşedintelui Obama – spune George Friedman – şi ea se bazează pe ideea că intervenţia Americii în lume are loc doar atunci când sunt afectate interesele sale esenţiale, fiind o recunoaştere a limitelor puterii şi ale intereselor sale, decurgând dintr-o nouă realitate (George Friedman, The Emerging Doctrine of the United States, www.stratfor.com/weekly, 9 octombrie 2012).

Statele Unite sunt acum într-o perioadă de redefinire a liniilor de politică externă. Sigur, în campania prezidenţială apar diferenţe notabile de abordare, după cum s-a văzut şi din ultima confruntare televizată între cei doi candidaţi. În abordarea actualului preşedinte, America este într-o perioadă de gestionare a actualului statut –„status management business”, având o poziţionare realistă, în timp ce echipa lui Romney ar fi tentată de o abordare nostalgică, apropiată perioadei Războiului Rece, de confruntare cu Rusia – „Rusia este, fără îndoială, duşmanul nostru geo-politic numărul unu”. De aici, nevoia creşterii bugetului Apărării, refuzul de a discuta cu talibanii, acceptarea ideii de confruntare cu China, aprobarea atacării Iranului de către Israel (vezi Roger Cohen, The Foreign Policy Divide, în IHT, 2 octombrie 2012).
Dar, până la urmă, aşa cum arăta, recent, profesorul Paul Kennedy, în International Herald Tribune (19 octombrie 2012), „şansa de asamblare a priorităţilor de politică externă este stabilită de numărul mare de interese ce încearcă să împingă diplomaţia americană într-o direcţie sau alta”.

Este ceea ce s-a întâmplat şi cu România – pe „marea tablă de şah” a luptei pentru redefinirea zonelor de influenţă de după încheierea Războiului Rece. Pornind dintr-o zonă „gri”, o zonă –tampon între Occident şi Uniunea Sovietică, o zonă „nerevendicată” de occidentali încă de la Yalta, a fost nevoie de un efort deosebit, din partea tuturor partidelor româneşti, la începutul anilor ’90, pentru „ataşarea” României la Europa Centrală şi „ieşirea” din Balcani.

„Valoarea de întrebuinţare” a ţării noastre în aceste decenii a depins şi de evenimente relativ independente: invadarea Kuwaitului de către Irak în 1990 (în timpul preşedinţiei României la Consiliul de Securitate); reunificarea Germaniei şi transformarea Iugoslaviei în „poligon de încercare” pentru reorganizarea zonelor de influenţă în Europa; destrămarea URSS; atacurile teroriste asupra Statelor Unite, în 2001; necesitatea unor „platforme” avansate pentru operaţiuni în Orientul Mijlociu şi Golful Persic, etc. În mare măsură, liderii politici şi diplomaţii români au ştiut să folosească aceste evenimente.

În felul acesta, în relaţia cu America, s-a ajuns de la situaţia de ignorare sau adversitate nuanţată din perioada comunistă la o relativă ignorare (1990-1997), apoi la obţinerea unei utilităţi politico-militare (1997-2001), la statutul de aliat de facto(2001-2003), partener în NATO (2003-2008) şi partener în parteneriatul strategic consolidat(din 2008).

Pentru perioada primilor ani de după Revoluţie, în ceea ce priveşte atitudinea Americii faţă de România, s-ar aplica cuvintele preşedintelui Obama, rostite despre Frăţia Musulmană, la 12 septembrie 2012, cu ocazia prezenţei la ONU a preşedintelui Egiptului, Mohamed Morsi: „Nu cred că îi considerăm un aliat dar nu-i considerăm un duşman”.Este important să înţelegem însă cum au evoluat contactele şi relaţiile bilaterale pornind de la rezervele şi suspiciunile administraţiei, de la poziţiile critice ale unor congresmani, cum ar fi: Tom Lantos sau Chris Smith, de la abordările şi nemulţumirile americane legate de atitudinea autorităţilor din România în privinţa fostei Securităţi, a televiziunii „independente”, a tratamentului opoziţiei, sau în legătură cu adopţiile internaţionale, de la contactele intermediate de diaspora ajungându-se, în final, la întâlnirile între şefi de state.

Este adevărat, dacă privim la nivel politic, relaţiile din ultimii ani, în ciuda parteneriatului politic consolidat, numărul vizitelor la nivel de ministru, în România şi, respectiv, la Washington, a fost nesemnificativ. Pe de altă parte, în întreg mandatul său, preşedintele Obama nu a vizitat Bucureştiul, el vizitând – din ţările Europei Centrale şi de Est – doar Cehia şi Polonia.

Este, de asemenea, important să înţelegem cum s-a ajuns la situaţia în care  - din cauza pierderii credibilităţii internaţionale – arbitrul confruntărilor interne din ţară, nu mai este preşedintele României (el devenind „parte din problemă”, nu „parte din soluţie”) ci reprezentanţi ai SUA sau ai Uniunii Europene.

În ultimii ani, Statele Unite – ţinând seama de evoluţiile din fosta URSS, dar şi de cele din Orientul Mijlociu, au „descoperit” zona Mării Negre – ca o punte de legătură între Europa şi Orient. Relaţia din ce în ce mai strânsă între cele două ţări, alături de interesele geostrategice, au dus la crearea de baze militare americane în România şi la includerea teritoriului ţării noastre în raza de acţiune a scutului anti-rachetă.

Vizitele mele în Statele Unite

În aceste două decenii, am efectuat mai multe vizite în SUA, dintre care menţionez aici: vizitele în calitate de ministru de externe la New York şi la Washington (în 1990 şi 1991); vizita în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor (în 1995); vizita neoficială din anul 2000 (când eram în opoziţie); vizitele în calitate de prim ministru (în 2001 şi în 2004, în aprilie şi în iulie); vizita din 2007 (când eram din nou, în opoziţie).

1)    Vizita din octombrie 1991

Am ajuns la Washington după vizita la New York, la ONU, la sesiunea Adunării Generale, unde avusesem întâlniri separate cu peste 30 de miniştri de externe. În timpul ăsta, la Bucureşti, avea loc schimbarea guvernului Roman, sub presiunea minerilor veniţi în capitală. Am relatat deja întâlnirea mea cu James Baker pe această temă.
La Washington, m-am întâlnit cu numeroşi congresmeni – Lee Hamilton, Tom Lantos, Ben Gilman, Frank Wolf, Cristopher Smith, Stephen Solarz, Robert Dole, dar şi cu senatorii Joseph Liberman, Steny Hoyer, Claiborne Pell.
De asemenea, m-am întâlnit cu Dick Clark, directorul Institutului Aspen, am participat la dezbateri la Heritage Foundation, Brookings Institution şi la Camera de Comerţ a SUA. După întâlnirea cu James Baker, de la New York, m-am văzut, la Washington, cu Brent Scowcroft, consilier pe probleme de Securitate naţională al preşedintelui George Bush, dar şi cu Lawrence Eagleburger, subsecretar de Stat la Departamentul de Stat, cu Jules Katz, subsecretar la comerţ sau cu John Robson, subsecretar la Trezorerie.
Dintre aceste întâlniri, am ales să prezint transcrierea unor note din discuţia pe care am avut-o cu Joseph Lieberman, senator de Connecticut.

„J.l.: Care este background-ul dumneavoastră.
A.N.: Dreptul.
J.l.: Cum vă afectează demisia lui Petre Roman.
A.N.: Nu ştiu încă.Încerc să transmit mesajul corect aici.
J.l.: Am fost unul din cei care au supravegheat alegerile. Vreau să ajut.
A.N.: Problemele sunt legate de economie.Reforma a fost făcută de un grup de oameni care nu au avut suficientă încredere din partea comunităţii internaţionale şi nici resurse.Minerii au dat un semnal al nemulţumirii.
J.l.: Ce cereau minerii? Doar salarii mai mari?
A.N.: Explică.Acum guvernul nu mai dă subsidii. Importul de cărbune este uneori mai ieftin.Reacţia lor este legată de problemele tranziţiei.
J.l.: Aceasta arată ce se poate întâmpla şi în alte ţări est-europene.Problema cea mai mare este privatizarea marii industrii. Voi aţi fost cei mai avansaţi.
A.N.: Noi aveam standardul scăzut. N-am avut bani din afară, dar am avut reforma cea mai radicală. Suntem foarte hotărâţi să continuăm democratizarea şi reforma economică.
J.l.: De ce preşedintele a cerut lui Petre Roman să plece?
A.N.: Primul-ministru a înţeles că el reprezintă prima ţintă. A fost „siguranţa care a sărit“, pentru că el era „şeful“ reformei.Guvernul actual este unul de coaliţie. Ne-am dovedit voinţa de a continua pe calea proceselor democratice.
J.l.: Guvernul va fi mai larg.
A.N.: Corect.România a avut o problemă de imagine în SUA. În timp ce revoluţiile din cele trei ţări ale Grupului Vişegrad au fost considerate democratice, cea din România nu.
J.l.: Politica externă americană este o expresie a valorilor democratice, dar şi a grupurilor de presiune. În relaţiile cu România, suntem afectaţi de comunitatea ungară şi, întrucâtva, de comunitatea evreiască.În măsura în care puteţi face progrese pe acest plan este foarte bine.Călătoria preşedintelui Ion Iliescu în Israel a fost foarte bună.El (Liberman) are o comunitate ungară în Connecticut şi trebuie să-i răspundă.În măsura în care se pot face unele progrese cu ungurii – ajută.Care este relaţia cu SUA?
A.N.: Transmitem hotărârea noastră de continuare a reformei – vrem o abordare prietenească din partea SUA.Avem nevoie de sprijin în instituţiile financiare internaţionale.Dorim să dezvoltăm relaţiile economice şi politice pe plan bilateral. Este foarte importantă pentru noi Clauza Naţiunii celei Mai Favorizate. Waiver-ul Jackson-Vanik este un semnal pozitiv – ne va ajuta cu produsele agricole. Dacă nu obţinem clauza, industria românească va ieşi de pe piaţa americană. Unele întreprinderi lucrează special pentru piaţa SUA.Vrem să încurajăm investiţiile americane în România.Vrem mai multe schimburi politice cu reprezentanţi din Administraţie, dar şi din Congres. Vom fi bucuroşi să veniţi din nou.Viitoarele alegeri ar putea fi mai devreme, în ianuarie–februarie 1992.
J.l.: Cum au fost discuţiile cu Administraţia?
A.N.: Am avut o discuţie foarte bună cu secretarul de Stat James Baker. După-amiază va fi întâlnirea cu Brent Scowcroft şi apoi cu Lawrence Eagleburger.Nu vrem să pierdem momentum-ul pentru relaţiile cu România.
J.l.: Sunteţi un bun avocat al ţării dumneavoastră.Să evocaţi pentru ei istoria întâmplărilor din Bucureşti. Evenimentele sunt un rezultat al reformei prea rapide.Pentru mine este credibil ce spuneţi.Este greu să pătrundeţi în mass-media din SUA. Faceţi ce puteţi.
A.N.: Vorbesc cu presa.
J.l.: Este foarte importantă presa. Suntem influenţaţi unii de alţii.”

2)    Vizita din 1995

Următoarea mea vizită în SUA a avut loc în 1995, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Atunci l-am întâlnit, prima dată, pe Newt Gingrich, speaker-ul Camerei Reprezentanţilor, dar şi numeroşi membri ai Congresului: Barbara Kennelly, Chris Smith, Gerald Solomon, Ben Gilman, David Funderburk (fost ambasador în Romania în perioada 1981-1985), John Ashcroft(pe atunci, senator), Martin Frost, Doug Bereuter, Thomas Foley. Am participat şi la o masă rotundă, la National Defence University şi, de asemenea m-am întâlnit cu Frederick Smith, secretar adjunct la Apărare, şi cu James Bilington – directorul Bibliotecii Congresului.
Ideea de bază a acelei deplasări a fost aceea de a prelua, de la Centrul de documentare şi de cercetare al Congresului american, structura optimă pentru Parlamentul nostru. În mare măsură, structurile de documentare de la Camera Deputaţilor  - aşa cum funcţionează şi astăzi – au fost dezvoltate pe baza acestui model.

3)    Vizita din anul 2000

În anul 2000, eram în opoziţie, şi aşteptam alegerile pentru a putea forma viitorul guvern. Vizita în SUA avea rostul de a restabili unele contacte dar şi de a realiza o operaţie de „head hunting”. Într-adevăr, cu acel prilej, i-am convins pe Mircea Geoană – care era ambasador la Washington – şi pe Mihai Tănăsescu – care lucra la FMI – să se alăture viitoarei echipe guvernamentale. Ceea ce s-a şi întâmplat.

4)    Vizita din anul 2001

În perioada 29 octombrie - 3 noiembrie 2001, a avut loc vizita mea la Washington, în calitate de prim-ministru, vizită care a inclus o întrevedere neprogramată cu preşedintele George W. Bush.
President George W. Bush meets with the Prime Minister of Romania Adrian Nastase in the Oval Office Nov. 1. White House photo by Eric Draper.

Cu aceiaşi ocazie am discutat, în sistem videoconferinţă, cu vicepreşedintele Dick Cheney – situaţie determinată de existenţa unor ameninţări teroriste. Reamintesc faptul că vizita avea loc după atentatele din 11 septembrie.

În cadrul vizitei, m-am întâlnit cu secretarul de stat Colin Powell, cu adjunctul secretarului apărării, Paul Wolfowitz, cu secretarul trezoreriei, Paul O’Neill, cu secretarul comerţului Don Evans, cu secretarul energiei, Spencer Abraham, cu procurorul general John Ashoroft şi cu alţi membri ai administraţiei Bush. M-am întâlnit, de asemenea, cu preşedintele Băncii Mondiale, James Wolfensohn, şi cu directorul executiv al FMI, Horst Kohler. Am prezentat oportunităţile de investiţii şi evoluţiile economice din România în cadrul unei conferinţe organizate de Camera de Comerţ a SUA. La Washington, m-am întâlnit şi cu liderii Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor.M-am văzut, de asemenea, cu senatorii Richard Lugar, Charles Grassley şi Thad Cochran. Am făcut şi o prezentare în cadrul conferinţei cu tema „America’s New Allies”, organizată şi găzduită de School of Advanced International Studies de la John Hopkins University unde am fost prezentat de Zbigniev Brezinski. La New York, am discutat cu conducerea agenţiei de rating Moody’s si a bancii de investitii Merrill Lynch, precum şi cu reprezentanţii unor mari companii americane cu interese de afaceri în România. De asemenea, m-am întâlnit cu primarul Rudolph Giuliani. În contactele cu oficialii americani, am prezentat administraţiei Bush, într-o manieră directă şi pragmatică, interesul major al ţării noastre ca la summit-ul NATO, de la Praga, să se transpună în realitate viziunea „extinderii NATO de la Marea Baltică la Marea Neagră şi crearea unei Europe libere şi întregite“.

De asemenea, l-am reîntâlnit pe Newt Gingrich, fost speaker al Camerei Reprezentanţilor, de la care preluasem ideea publicării unui volum de “umor parlamentar”.

În timpul vizitei la New York, am depus şi o coroană de flori la mormântul soldatului necunoscut din cimitirul Arlington. De asemenea am vizitat zona World Trade Center (Ground Zero) unde am depus o coroană de flori în memoria victimelor atentatului terorist din 11 septembrie.

Aş mai menţiona doar întâlnirea cu Steve Forbes, preşedintele Institutului Forbes, care mi-a arătat extraordinara sa colecţie de piese Fabergé.

Întors la Bucureşti, l-am reîntâlnit, la 4 decembrie 2001, pe secretarul de stat Colin Powell, cu ocazia Consiliului Ministerial al OSCE.

5)    Prima vizită din 2004

În anul 2004, am mers la Washington, în primul rând, pentru depunerea instrumentelor de aderare la NATO, alături de premierii celorlalte ţări candidate.

Am avut un sentiment de împlinire extraordinar atunci când, alături de preşedintele Bush, dar şi de colegi din alte ţări, am anunţat realizarea unui obiectiv fundamental al României post-revoluţionare.

President George W. Bush waves with Prime Ministers of seven countries after a South Lawn ceremony welcoming them into NATO Monday, March 29, 2004. From left are: Prime Minister Indulis Emsis of Latvia, Prime Minister Anton Rop of Slovenia, Prime Minister Algirdas Brazauskas of Lithuania, Prime Minister Mikulas Dzurinda of the Slovak Republic, President George W. Bush, Prime Minister Adrian Nastase of Romania, Prime Minister Simeon Saxe-Coburg Gotha of Bulgaria, Prime Minister Juhan Parts of Estonia, and NATO Secretary General Jaap de Hoop Scheffer. White House photo by Susan Sterner

„Aţi făcut nu politică, aţi făcut istorie”


Acestea au fost cuvintele unui jurnalist la conferinţa de presă pe care am ţinut-o, la Washington, în martie 2004, într-un moment extrem de special pentru ţara noastră. Iată şi cuvintele pe care le-am rostit atunci:
“Astăzi este o zi istorică pentru ţara noastră şi o zi importantă pentru Alianţa Atlantică: cea mai mare operaţiune de lărgire a NATO, care, pentru noi, este o zi foarte importantă. De ce? Pentru că, în realitate, astăzi, în mod formal, s-a încheiat războiul rece pentru România. Înţelegerile de la Yalta, astăzi, practic, iau sfârşit. România nu mai este o ţară care să fie o zonă tampon între Răsărit şi Occident, nu mai are un statut ambiguu, în mod clar aparţinând lumii occidentale. Este vorba despre valori, dar este vorba pentru noi de securitate naţională, de umbrela, de garanţiile de securitate, oferite de articolul 5 din Tratatul de la Washington.
A fost un efort extrem de important la nivelul poporului român şi vreau să le mulţumesc românilor care, în aceşti ani, au înţeles importanţa acestui obiectiv esenţial pentru destinul României.

Vreau să mulţumesc partidelor politice, oamenilor din presă care au sprijinit în permanenţă acest obiectiv, care, iată, după mulţi ani se împlineşte atât de rotund, atât de frumos, aici, pe peluza de la Casa Albă şi într-un moment în care curcubeul de la Bucureşti, care a apărut cu ocazia discursului Preşedintelui Bush se dezvoltă şi se manifestă într-o zi atât de frumoasă, în care, cireşii înfloriţi de la Washington au creat, probabil, o alianţă pe care n-o vom uita niciodată.

Este o zi extrem de importantă, în care trebuie să ne bucurăm. Este o zi în care putem să uităm pentru o clipă griji şi necazuri şi să sperăm cu mai multă forţă că ceea ce ne-am propus pentru români, o şansă mai bună, o şansă reală, mai multe locuri de muncă, condiţii de viaţă mai bune şi, în general, o apropiere mai mare de standardele occidentale se va împlini.

Aceste lucruri ţin, până la urmă, de o istorie condensată, care de-a lungul anilor a însemnat enorm pentru o ţară ce a avut de-a lungul ultimelor decenii o mulţime de frustrări, o mulţime de nemulţumiri sau de neîmpliniri. Mi se pare, din acest punct de vedere, extrem de important faptul că reuşim astăzi să dăm împreună un semnal de unitate internă şi, în acelaşi timp, să primim o garanţie de solidaritate din partea prietenilor noştri. A contat enorm sprijinul Statelor Unite, a contat enorm viziunea Preşedintelui Bush şi, fără îndoială, evenimentele din 11 septembrie 2001 au avut şi ele importanţa lor.

De aceea, cred că este important să subliniez şi eforturile pe care le-am desfăşurat, începând din 2001 şi îmi aduc aminte cu multă bucurie de întâlnirea pe care am avut-o la Casa Albă cu Preşedintele Bush, în noiembrie 2001, atunci când, rugându-l pe Preşedinte să se aplece cu atenţie şi asupra candidaturii României pentru NATO, domnia sa mi-a spus “You’ll do your job and I’ll do mine”. În definitiv, sensul acelui dialog foarte direct s-a împlinit prin aceste eforturi.”

6)    A doua vizită din 2004

Doar câteva luni mai târziu, în iulie 2004 am vizitat din nou, tot în cadru oficial, Statele Unite. Programul vizitei a inclus întâlniri cu preşedintele George W. Bush, cu secretarul de stat Collin Powell, cu secretarul Apărării, Donald Rumsfeld, cu secretarul Energiei Spencer Abraham, cu membri ai Senatului SUA.

President George W. Bush meets with Prime Minister Adrian Nastase of Romania in the Oval Office Wednesday, July 21, 2004
Cu preşedintele Bush am discutat, timp de aproape patruzeci de minute, în Biroul Oval de la Casa Albă, principalele subiecte de interes în relaţia România-SUA. Pe agendă s-au aflat situaţia din Irak şi Afganistan, relaţiile bilaterale, alegerile din România şi SUA şi problema adopţiilor internaţionale. De asemenea, am discutat despre amplasarea bazelor militare SUA în România.

Am fost, probabil, primul politician român care, dupa 1989, a susţinut, împreună cu preşedintele Bush, un briefing de presa comun în Biroul Oval de la Casa Albă, briefing în care s-au punctat principalele subiecte abordate în cursul întâlnirii şi care a fost transmis în direct de cele mai importante posturi americane de televiziune.

Într-o conferinţă de presă pe care am susţinut-o, ulterior acestui moment, pe peluza Casei Albe, spuneam că „întâlnirea cu George W. Bush a depăşit aşteptările din toate punctele de vedere”, în condiţiile în care agenda preşedintelui american, implicat în campania electorală, era extrem de încărcată.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate atât aspecte politice ce ţineau de probleme internaţionale - situaţia din Irak şi Afganistan, cât şi probleme ce ţineau de situaţia economică şi politică din România, de colaborarea dintre SUA şi România în cadrul parteneriatului strategic. Sub aspect economic, am precizat că „România trebuie să înceapă să devină o destinaţie preferată pentru investitorii americani în regiunea Europei de Sud-Est”. Această afirmaţie a fost întărită de preşedintele Bush care a afirmat că „România este un loc bun pentru investitori” şi că oamenii de afaceri americani consideră România o piaţă interesantă.

În ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului, am subliniat poziţia României, exprimată în urmă cu o zi în Consiliul de Securitate al ONU, conform căreia Naţiunile Unite, organizaţiile regionale şi cele naţionale trebuie să colaboreze mult mai eficient pentru stabilizarea situaţiei în zonele de conflict, precum şi în procesele post-conflict.

Pe de altă parte, preşedintele George W. Bush şi-a amintit vizita pe care a efectuat-o în România şi a evocat momentul apariţiei curcubeului, în timpul discursului rostit în Piaţa Revoluţiei. „A fost cea mai mişcătoare experienţă din timpul preşedinţiei mele”, a spus George W. Bush, subliniind că i s-a părut „un semn divin” faptul că acel curcubeu se termina în spatele clădirii unde fostul dictator Nicolae Ceauşescu şi-a ţinut ultimul discurs. „A fost un mesaj foarte puternic care m-a mişcat adânc pe moment şi m-a făcut să mă gândesc că a fost un mesaj transmis de natură şi aceasta m-a făcut atunci să spun că Dumnezeu a zâmbit pentru Bucureşti“, a explicat preşedintele american.

Iată cuvintele cu care a deschis preşedintele Bush conferinţa de presă din Biroul Oval:
“Bine aţi venit domnule prim ministru. A fost o vizită fructuoasă, ca între prieteni. Am discutat despre relaţiile bilaterale, am felicitat România şi pe primul ministru pentru înţelegerea faptului că trebuie să colaborăm pentru a combate terorismul. Am discutat deasemenea despre necesitatea continuării colaborării în vederea răspândiri libertăţii şi a păcii în zonele agitate ale lumii. Doresc să-i mulţumesc pentru înţelegerea şi viziunea sa.

Am abordat chestiunea relaţiilor economice. Primul ministru m-a întrebat dacă ar fi posibil să răspândesc vestea că România este un loc favorabil investiţiilor şi i-am spus că dat fiind că ţara ia deciziicorecte, companiile americane îşi vor îndrepta atenţia spre România. Schimburile comerciale sunt la un nivel ridicat, un lucru benefic pentru poporul român şi pentru cel american.
L-am felicitat pe domnul prim ministru al României pentru rolul pe care îl are ţara sa la Naţiunile Unite. Cred că şi-a exercitat preşedinţia foarte bine şi apreciem acest lucru foarte mult. În consecinţă, a fost o vizită foarte productivă. Sunt bucuros că aţi efectuat această vizită şi aştept cu nerăbdare discuţiile cu dumneavoastră în viitor.”

Pentru că au fost foarte mult comentate, reiau şi cuvintele sale referitoare la alegeri. Întrebat de un jurnalist despre alegerile prezidenţiale care urmau în SUA şi România, preşedintele Bush a spus:
“Permiteţi-mi să vă răspund în acest mod. Intenţionez să câştig, şi primul ministru mi-a spus că şi dânsul intenţionează să câştige. Şi de altfel celelalte trei posibilităţi pe care le-aţi enunţat nu vor avea loc. Un lucru interesant este că vorbim aici despre alegerile din România. Mă gândeam în timpul acestei discuţii că noi - un candidat la alegerile prezidenţiale din România şi unul la alegerile din America discută acum despre ceea ce reprezintă campania electorală, o conversaţie care nu ar fi putut avea loc în urmă cu 20 de ani.”
Aş adăuga faptul că a fost prima dată când am declarat o eventuală intenţie – sub rezerva deciziei partidului – de a candida la prezidenţiale. La 21 iulie 2004. Şi atunci, cum puteam să mă „înţeleg” cu Irina Jianu în toamna lui 2003 sau în primăvara lui 2004 să organizeze „Trofeul Calităţii” pentru „a-mi finanţa” campania? E greu de înţeles…

La conferinţa de presă, de după întâlnirea cu preşedintele american, am arătat că am avut o întâlnire excelentă cu preşedintele Bush, că este foarte important pentru noi să accentuăm un profil strategic nou al României, să discut cu preşedintele parteneriatul strategic şi de asemenea rolul pe care România îl are într-o zonă foarte complexă - regiunea Balcanilor şi a Mării Negre. Cred că a fost important că i-am putut prezenta pe scurt preşedintelui ceea ce am discutat la New York. România deţinea, în acel moment, preşedinţia Consiliului de Securitate. Purtasem discuţii cu Secretarul General al Naţiunilor Unite dar şi cu mai mulţi membri ai Consiliului de Securitate şi prezidasem, de asemenea, o dezbatere foarte interesantă asupra proceselor de stabilizare şi nevoii de a evita suprapunerea între organizaţiile generale, universale, precum Naţiunile Unite şi organizaţiile regionale. Fusese o dezbatere în care s-a arătat că încetarea focului nu este suficientă şi că în zonele de conflict trebuie să refaci, să construieşti, să pui accent pe operaţiunile post-conflict şi acesta este exact ceea ce s-a întâmplat în Irak. Am discutat, de asemenea, ceea ce am considerat că ar putea fi un aspect interesant în colaborarea noastră, după discuţia avută cu Secretarul Rumsfeld. „Dacă Statele Unite se gândesc la relocarea unora dintre bazele lor militare, ar putea găsi în România un mediu favorabil, poziţii strategice excelente la Marea Neagră.”
De altfel, mi se pare interesant un document desecretizat de la Departamentul Apărării al SUA, din septembrie 2003, prin care i se propunea lui Rumsfeld o vizită în Europa Centrală, menţionându-se că România ar putea fi abordată ca posibilă bază de operare pentru forţele armate americane.

După întâlnirile de la sediul ONU din New York, inclusiv cu secretarul general al ONU, Kofi Annan, după întâlnirile cu preşedintele Bush, dar şi cu alţi membri ai cabinetului am avut şi o discuţie de substanţă cu directorul executiv al FMI, în condiţiile în care finalizasem, pentru prima dată, după 1989, un acord încheiat cu Fondul şi discutam despre continuarea relaţiilor cu FMI printr-un acord de tip preventiv. Inutil să vă spun că în 2005 – primul an al regimului Băsescu – s-au rupt legăturile cu Fondul şi un acord de tip preventiv a fost încheiat doar după mai mulţi ani, în condiţii de criză! De fapt, în aprilie 2009, a fost încheiat un imprumut de tip Stand-by, pentru 2 ani, suma fiind de aproximativ 10 miliarde SDR şi doar în 2011 a fost încheiat acordul preventiv.

7)    Vizita din 2007


În 2007, am efectuat o altă vizită în SUA, de această dată în calitate de reprezentant al opoziţiei.
Cu acel prilej am reîntâlnit-o pe Madeline Albright, fost secretar de stat, dar am avut şi întâlniri la Departamentul de Stat, între alţii cu Mark Pekala.

Am ţinut prelegeri la Harriman Institute, la Council on Foreign Relations, la Institute of National Strategic Studies, la Strategic Partnerships, sau la Carnegie Endownment for International Peace.
Am avut de asemenea o interesantă discuţie cu Ron Lauder.

Vizita preşedintelui George Bush la Bucureşti


Aş vrea să prezint, acum, separat, vizita preşedintelui Bush în România. În noiembrie 2002, imediat după Summit-ul de la Praga, Preşedintele Bush a venit la Bucureşti pentru a se adresa românilor. În acelaşi discurs în care exprima ideea că dacă vreun pericol va ameninţa România, SUA şi NATO vor fi alături de noi, preşedintele Bush şi-a afirmat convingerea că România va contribui la consolidarea Alianţei Nord Atlantice şi la întărirea relaţiilor acesteia cu Rusia, reiterând ideea că România poate reprezenta în viitor o punte de legătură între Alianţă şi Federaţia Rusă.

O dată cu admiterea României şi Bulgariei în NATO, Marea Neagra, ca şi Marea Baltică, căpătau semnificaţie pentru NATO. Lărgirea NATO însemna o reechilibrare geopolitică fundamentală la vest de graniţele Rusiei. Nu mai exista „tamponul” Europei Centrale care să separe Rusia de Occident.

Având loc imediat după summit-ul de la Praga, vizita preşedintelui Bush în România a reprezentat un moment istoric în relaţiile bilaterale dintre România şi Statele Unite. Vizita a reflectat substanţa acestor relaţii în cadrul Parteneriatului Strategic şi cooperarea strânsă a României cu Statele Unite în chestiuni cum ar fi campania antiteroristă şi consolidarea securităţii şi stabilităţii în Europa de Sud-Est, precum şi în pregătirea României pentru aderarea la NATO.

Vizita a marcat şi începutul unei noi perioade în care România îşi exprima dorinţa de a acţiona în continuare ca un aliat de încredere al Statelor Unite în abordarea ameninţărilor neconvenţionale ale secolului al XXI-lea, dar, de asemenea, în promovarea societăţilor deschise, a economiei de piaţă liberă şi a valorilor democratice în Europa de la Vest la Est, către Marea Neagră şi Asia Centrală.
Vizita preşedintelui Bush a avut în acelaşi timp o puternică încărcătură emoţională şi simbolică pe fundalul afecţiunii românilor faţă de poporul american şi al îndeplinirii aspiraţiei majore a României post-comuniste - aceea de revenire la comunitatea statelor occidentale.
Într-un interviu pe care l-am acordat, cu acea ocazie, agenţiei de presă Rompres(23 noiembrie 2002), spuneam:„Statele Unite pot conta pe România ca pe un aliat de încredere, după cum au făcut-o şi în trecut. Noi am fost, suntem şi vom fi întotdeauna angajaţi pe calea libertăţii, democraţiei ireversibile, supremaţiei ferme a legii, dezvoltării unei economii de piaţă funcţionale şi a valorilor comune cu Occidentul. România poate şi va acţiona ca promotor al stabilităţii în Europa de Sud-Est şi Caucaz. România nu va fi doar o frontieră, ci o legătură între Vest şi Est, o trambulină pentru democraţie şi securitate.”

În cartea lui, publicată în 2010 şi intitulată „Decision Points”, George Bush se referă şi la vizita sa de la Bucureşti: „În momentul în care preşedintele Iliescu mă prezenta, ploaia s-a oprit şi a apărut un curcubeu foarte clar. S-a întins pe cer până în spatele balconului care era luminat ca memorial al libertăţii. A fost un moment uimitor iar eu am şoptit: „Astăzi Dumnezeu ne zâmbeşte”.
Într-un interviu din acele zile, un jurnalist de la „Gazeta de Sud” m-a întrebat: „Vizita preşedintelui Bush a fost, probabil, unul dintre cele mai importante momente ale istoriei politice a României după 1989. Cum a trăit politicianul, dar şi omul Adrian Năstase această zi?”
Iată răspunsul pe care l-am dat: “Înainte de a vă împărtăşi impresiile mele, aş dori să fac o precizare: integrarea în NATO nu este unul dintre succesele ţării noastre, ci în mod cert cea mai mare realizare a României de după Revoluţia din decembrie. Din acest moment, se deschid noi perspective de care nu am avut şansa să beneficiem până acum. Revenind la întrebarea dumneavoastră, am fost, ca orice om în această situaţie, deosebit de emoţionat. Pe de o parte, mă aflam în faţa unui moment de recunoaştere a eforturilor pe care le-am făcut în ultimii doi ani, iar pe de altă parte, m-a frapat entuziasmul oamenilor care au venit în Piaţa Revoluţiei. Sunt puţini cei care în politică au ocazia să realizeze ceva pentru ţara lor şi să vadă, în acelaşi timp, bucuria în sufletele oamenilor atunci când se află încă în funcţie. Pentru faptul că am avut această şansă, mă consider un om foarte norocos. Dincolo de aceasta, la fel ca şi în timpul vizitei pe care am făcut-o anul trecut la Washington, şi astăzi am întâlnit un preşedinte american deosebit de deschis şi neprotocolar. Preşedintele Bush crede sincer în relaţia specială dintre România şi SUA, apreciază eforturile pe care le-am făcut şi ne priveşte ca pe un partener real, stabil şi loial. Sigur, a fost un eveniment politic de amploare. Dar, mai presus de caracterul oficial pe care îl presupune un asemenea tip de eveniment, am avut sentimentul că asist la o întâlnire prieteneasca între oameni obişnuiţi, care îşi vorbesc deschis despre problemele fiecăruiaşi despre modul în care se pot sprijini reciproc. Credeţi-mă că acest lucru nu mi se întâmplă în fiecare zi şi mai ales nu într-o întâlnire cu preşedintele american.”

Nu am prezentat în detaliu aceste vizite, conţinutul întâlnirilor pe care le-am avut. O voi face, poate, cu alt prilej. Am vrut să arăt însă relaţia de substanţă, deşi oscilantă, pe care am avut-o, de-a lungul anilor, cu lideri şi diplomaţi americani.
Eu cred în diplomaţia personală, bazată pe o anumită “chimie”, între indivizi şi care presupune o relaţie amicală dar bazată pe respect. Oricum, eu nu cred în oportunismul aprobărilor de faţadă, şi nici nu cred, cum spunea Edgar Faure, că “vântul se învârteşte şi nu girueta”.
Am avut numeroase discuţii, nu doar cu lideri americani, dar şi cu înalţi funcţionari din Departamentul de Stat, de exemplu cu Robert Hutchings, directorul pentru Europa de Est al Departamentului Securităţii Naţionale al SUA;cu Ralph Johnson, asistent al Secretarului de Stat al SUA, cu însărcinări privind Europa şi Canada; cu Arnold Kanter, subsecretar de stat al SUA pentru probleme politice; cu Daniel Fried (2005-2009) asistent al secretarului de stat american pentru Europa şi Eurasia. El a fost, de altfel, şi asistent al preşedintelui Bush(2001-2005), iar din 2009 este emisar special pentru închiderea închisorii de la Guantanamo şi relocarea deţinuţilor de acolo în închisori din Europa. (Congresul a interzis transferul lor în închisori din SUA).

Am avut, în perioada în care am condus guvernul o colaborare foarte bună cu administraţia americană. Vă maidau un exemplu. În octombrie 2002, am avut o întâlnire cu o delegaţie americană interagenţii, condusă de Nicholas Burns, reprezentantul permanent al Statelor Unite la NATO.

Vizita s-a înscris într-un turneu în toate statele candidate menit să realizeze o ultimă evaluare a statelor aspirante înainte de Summit-ul de la Praga.

Delegaţia americană ne-a transmis un mesaj de încurajare şi de recunoaştere a progreselor accelerate realizate de România.Iată ce spunea cu acel prilej, ambasadorul Burns, la conferinţa de presă:
“Aş vrea să concluzionez cu două aspecte: în primul rând, aş vrea să mulţumesc României pentru că este un prieten atât de bun al Statelor Unite. Faptul că România a servit, alături de aliaţii noştri, în Bosnia-Herţegovina este un lucru foarte important. De asemenea, noi, ca americani, suntem foarte recunoscători pentru faptul că România şi-a desfăşurat batalioanele în Afganistan, în iunie. Credem că România a luat o decizie strategică de a se alătura NATO, de a se alătura Alianţei. În cele din urmă, aşa cum am făcut şi la celelalte întâlniri de anul acesta, am discutat câteva elemente care sunt foarte importante pentru candidatura României la NATO, elemente care includ nevoia permanentă de a lupta împotriva corupţiei, necesitatea de a întări reformele din sectorul militar şi al apărării, precum şi necesitatea reformei economice. De asemenea, am discutat elemente care se află în centrul valorilor NATO, cum ar fi traficul de fiinţe umane, faptul că suntem societăţi civile, democraţii cu opţiuni liberale.”

L-am menţionat pe Nicholas Burns, pentru că, ulterior, el a fost numit şi adjunct al secretarului de stat pentru afaceri politice, în perioada 2005-2008.

Am avut şansa de a întâlni mulţi diplomaţi de mare calitate. Cel pe care l-am preţuit cel mai mult a fost Lawrence Eagleburger. A fost singurul funcţionar din Departamentul de Stat care a ajuns până la poziţia cea mai înaltă – de secretar de stat - e adevărat doar pentru 42 de zile, în finalul mandatului preşedintelui Bush. A avut un rol important în timpul primului război din Golf şi în perioada dezmembrării Iugoslaviei. A lucrat în administraţiile Nixon, Carter şi Bush şi a avut un rol deosebit în ceea ce priveşte politica americană în Balcani. De altfel, a petrecut şapte ani, ca ambasador al SUA, în Iugoslavia.

În perioada în care am fost ministru de externe, l-am cunoscut foarte bine. De altfel, prin experienţa lui în Balcani, era persoana de contact cu zona noastră, în departamentul de Stat. Am avut numeroase discuţii cu el la începutul anilor ’90. Mi-l aduc aminte foarte bine, deşi au trecut aproape douăzeci de ani. Fumând ţigări de foi, suferind de gută şi ţinând la îndemână bastonul pe care-l folosea pentru a se deplasa. Plin de umor dar capabil de simpatie şi de prietenie. Este (era) unul dintre cei mai inteligenţi interlocutori pe care i-am avut în perioada mandatului meu la externe. Sau cel puţin aşa îmi aduc eu aminte…
A murit, în vârstă de 80 de ani, anul trecut.

Încerc să fac o rapidă trecere în revistă a rezultatelor concrete obţinute, în special, în perioada 1990-1992,- când eram ministru de externe- şi în perioada 2000-2004, când am condus guvernul României.

Primul acord semnat după Revoluţie, între România şi SUA a fost cel privind programele Corpului Păcii în România între Guvernul României şi Guvernul SUA, semnat la Washington, la 24 ianuarie 1992. Corpul Păcii în România a creat peste 1000 de parteneriate de succes între voluntarii americani şi diverse organizaţii sau autorităţi din România, până în prezent.

Tot în 1992 au mai fost încheiate între România şi SUA alte patru acorduri: Acordul între Guvernul României şi Guvernul SUA pentru protejarea şi conservarea unor bunuri culturale; Acordul între Guvernul României şi Guvernul SUA privind stimularea investiţilor; Tratatul bilateral privind încurajarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor şi Acordul între Guvernul României şi Guvernul SUA privind relaţiile comerciale.

Asistenţa americană pentru România a fost acordată începând cu 1990, prin intermediul programului "Support for East European Democracies" (SEED), derulat de Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională a SUA (USAID).
Unele dintre cele mai importante documente bilaterale au fost semnate în perioada 2000 - 2004. Astfel, în octombrie 2001, a fost semnat la Washington Acordul între România şi SUA privind statutul forţelor SUA în România.

Ţara noastră a dobândit, la 8 noiembrie 1993, "clauza naţiunii cele mai favorizate", instrument menit să faciliteze relaţiile economice bilaterale iar, ulterior, Congresul SUA a aprobat, în august 1996, permanentizarea clauzei, însă abia în anul 2003 autorităţile americane au acordat României statutul de economie de piaţă funcţională".

Nivelul ridicat a colaborării bilaterale în combaterea riscurilor neconvenţionale (trafic de droguri, de persoane, criminalitatea financiară etc) şi importanţa acordată acestei colaborări au determinat deschiderea la Bucureşti, la 20 mai 2001, a Biroului FBI în România.Şi ar mai fi multe alte exemple.

Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001

Atentatele din 11 septembrie au creat o reacţie de solidaritate deosebită în România pentru poporul american. Iată Declaraţia mea din 11 septembrie 2001, în calitate de prim ministru, referitoare la aceste atentatele:
„Doamnelor şi domnilor, în urmă cu puţin timp a avut loc un atac terorist fără precedent în Statele Unite, asupra mai multor puncte vitale.
Acest lucru creează un sentiment de îngrijorare majoră, nu numai in Statele Unite, dar şi în întreaga lume.
Condamnăm acest tip de acţiune indiferent de motivaţiile sale. Este un atac care nu poate fi justificat prin absolut nimic. Exprimăm compasiune pentru victimele acestor atacuri desfăşurate simultan, cu cruzime, fără discernământ, fără a deosebi între copii şi adulţi, între americanii şi europenii aflaţi la bordul avioanelor deturnate sau în obiectivele care au fost lovite. Acest atac terorist va crea o situaţie de nesiguranţă, de alertă, de tensiune şi sperăm din toată inima că nu va duce la evoluţii de destabilizare, la efecte negative în ceea ce priveşte pacea şi stabilitatea în zone importante ale planetei. Noi considerăm că nu acesta este calea prin care pot fi rezolvate problemele existente în lume

Exprimăm întreaga noastră compasiune şi sprijinul pentru lupta împotriva acţiunilor de acest gen..."
La un an după atentate, la 11 septembrie 2002, am participat la o conferinţă intitulată "Solidaritate împotriva terorismului". Iată câteva fragmente din discursul pe care l-am pronunţat atunci:
"Este în natura omului să-şi ia un moment de răgaz şi să se gândească la clipele în care viaţa i s-a schimbat. Unii gânditori susţin că, în esenţa existenţei sale, singura dimensiune pe care o percepe conştiinţa omului în realitate este cea a timpului trecut: prezentul se petrece în fiecare clipă, iar viitorul încă nu a avut loc; după cum alţi înţelepţi subliniază că singura raţiune umană ar fi capabilă  să construiască pentru viitor. Fără să judecăm acum unde este adevărul între aceste gânduri, constatăm că ceea ce s-a petrecut în urmă cu un an în Statele Unite se află acum printre factorii care vor determina cum vom acţiona în viitor... România a reacţionat prompt, împreună cu celelalte state legate între ele prin valorile şi idealurile împărtăşite. Printre deciziile politice adoptate în zilele imediat următoare atacurilor se numără participarea noastră ca aliat efectiv al NATO în operaţiunile antiteroriste; acordarea dreptului de survol pentru susţinerea campaniei din Afganistan; aplicarea de măsuri pentru combaterea finanţării operaţiunilor teroriste; semnarea acordului SOFA cu Statele Unite; hotărârea Parlamentului privind participarea militarilor români la operaţiunile din Afganistan şi intensificarea operaţiunilor de cooperare cu Statele Unite, cu alte state democratice în domeniul informaţiilor."
Iată însă şi ceea ce scriam, pentru Jurnalul Naţional, la 13 septembrie 2011:
"Cei zece ani scurşi de la marţea neagră din America n-ar trebui să nască doar momente solemneşi comemorări. Ar trebui să analizăm serios şi ceea ce s-a petrecut după aceea. Cum au evoluat sistemele diverse, politice, militare, de transport sau de informaţii. S-a spus şi se mai spune că după 11.09.2001 lumea nu a mai putut fi aceeaşi. Pare adevărat. Dar în ce fel s-a schimbat? Cât de organizat? Cât de coerent? Care e preţul schimbării? În ce constă el?

Confruntările cu termeni nedefiniţi sunt cele mai periculoase. În primul rând pentru că regulile se definesc din mers şi câştigă mereu cel mai rapid si mai adecvat la realitate, mai apt să o speculeze. Nu neapărat cel mai puternic. Războiul clasic avea forme definite dincolo de varietatea strategiilor. Cineva trecea frontiera cu o armată şi altcineva încerca să-l oprească. În cazul terorismului, frontiera nu mai e relevantă, inamicul nu vine la porţile cetăţii, ci chiar la tine acasă, în parcuri, avioane, restaurante şi hoteluri. Cum îl vânezi fără să te răneşti tu însuţi? Cum reuşeşti să opreşti nu numai un om cu o bombă dar şi fenomenele psihosociale si civilizaţionale din spatele lui, cele care produc ritmic oameni împachetaţi cu dinamită?

E foarte clar că statele occidentale aveau la dispoziţie structuri antrenate mai ales să se lupte cu alte state. Inclusiv la nivelul informaţiilor. Nu aveau un aparat capabil să facă faţă unui soi de război de partizani la scară globală. Iar în aceşti zece ani, statele n-au reuşit să dezvolte satisfăcător un sistem adaptat noii situaţii.

În faţa acestei situaţii confuze s-a aplicat "doctrina Bush". Simplă, eficientă, dar şi producătoare de mari pagube colaterale. "Dacă teroristul e la tine în ogradă, răspunzi tu pentru el." Tu, stat, evident. Cam ca în dreptul civil, unde se vorbeşte de răspunderea pentru fapta altei persoane. În baza acestei idei a început războiul din Afganistan, pe ea s-a încercat fundamentarea războiului din Irak şi tot de aici au plecat mai multe alte acţiuni militare sau politice. Din păcate, în ciuda fermităţii, determinării şi severităţii pe care le demonstrează, asemenea strategii au născut şi contraefecte. Iar războaiele citate mai sus sunt departe de un final convenabil, în ciuda resurselor uriaşe pe care le-au consumat.

În Europa şi America se discută tot mai mult despre limitele luptei legislative cu terorismul. Despre cât de util sau de nociv e "Patriot Act" sau legislaţiile similare din alte ţări. Renunţarea la o serie de garanţii tradiţionale şi multiplicarea restricţiilor creează pericole pentru sistemul politic de tip occidental. Instrumente ale luptei cu terorismul pot fi uşor folosite în lupta politică de acasă. Dar este o societate de tip "Big Brother" preţul acceptabil pentru a ne apăra în faţa oamenilor cu dinamită?

În cele din urmă, merită reamintit ce a spus de curând Barack Obama: "Cei care au acţionat atunci împotriva noastră nu au învins!". E un adevăr. Dar unul în mişcare. Depinde mult de felul în care vom şti să ne adecvăm reacţiile şi sistemele. Dacă vom ajunge la societăţi închise, bazate pe supraveghere excesivă, s-ar putea ca "ei" să învingă pentru că, în fond, asta urmăresc. Dispariţia unei formule de organizare socială bazată pe libertate, democraţie şi control pluralist. În definitiv, până unde poţi limita libertatea în numele luptei pentru libertate?"

Ce a însemnat operaţiunea din Irak? Între altele, un război în care americanii au pierdut mai mult de 4400 de soldaţi şi au cheltuit mai mult de 800 de miliarde de dolari. În urmă cu patru ani, preşedintele Obama declarase că va muta "ţinta" de la Irak la Afganistan. Şi acolo au murit 1500 de soldaţi americani, cheltuielile fiind de cel puţin 400 miliarde de dolari (Albert R. Hunt, IHT, 24 septembrie 2012). Care este însă soluţia? Ar fi mult de discutat...

Chestiuni controversate în relaţiile bilaterale


De-a lungul acestor 22 de ani, în relaţiile bilaterale au existat diverse teme - adevărate sau fabricate, autentice sau construite, proprii sau venite pe filiera altor guverne. Nu voi putea să le enumăr sau să le comentez pe toate. Poate chiar percepţia mea nu este cea mai corectă. Daraceastă listă trebuie întocmită pentru a trage concluzii pentru viitor.

La începutul anilor ’90:
1) Situaţia fostei securităţi;
2) Situaţia televiziunii independente;
3) Realizarea unor alegeri libere (în 1990, 1992; în 1996 a fost OK !)
4) Condiţionarea acordării "clauzei naţiunii celei mai favorizate" de o „neutralizare” unilaterală de către guvern a efectelor sale politice;
5) Liberalizarea adopţiilor internaţionale.

La sfârşitul anilor ’90:
1) Includerea/neincluderea României, în 1997 la Madrid, în grupulţărilor care urmau să adere la NATO. Răspunsul american a fost pozitiv doar pentru ţările din grupul Visegrad.

2) Abordarea în cazul bombardării Belgradului. Eu am fost, la fel ca şi colegii mei din PSD, rezervat în ceea ce priveşte rolul bombardamentelor asupra Belgradului, în 1999. Am crezut atunci (şi cred şi acum) că acea decizie a complicat lucrurile şi mai mult. Ca dovadă că Miloşevici nu a fost schimbat în urma bombardamentelor, - care nu ar fi făcut decât să mărească gradul de solidaritate internă - ci la alegerile care au urmat.

La începutul anilor 2000:
1) Interzicerea adopţiilor internaţionale, în condiţiile unor consultări permanente, legate de aderarea la UE, cu oficialităţi de la Bruxelles, în principal cu baroneasa Emma Nicholson.
Cu toate acestea, în perioada în care am condus guvernul,România a beneficiat de un credit nerambursabil de 15 milioane de dolari din partea Statelor Unite ale Americii, pentru susţinerea reformei în sistemul de protecţie a copilului, în baza unui memorandum de înţelegere între guvernele României si Statele Unite.
Împrumutul nerambursabil acordat, de SUA avea ca principal scop prevenirea abandonului familial şi identificarea de modalităţi de ocrotire a copiilor în mediul familial. Proiectul îşi propunea reducerea cu 50% a numărului de copii din instituţiile specializate şi cu 30% a numărului de instituţii de ocrotire. Totodată, se urmărea implementarea în 20 de judeţe a unui program prin intermediul unui parteneriat între serviciul public şi organizaţii non-guvernamentale locale. "Cele 15 milioane de dolari vor ajuta la completarea finanţării unor proiecte importante pentru copiii României şi vor demonstra că România are o colaborare foarte bună nu doar cu guvernele europene, ci şi cu Guvernul Statelor Unite", spuneam cu prilejul semnării Memorandumului.
Am subliniat şi interesul comun al României şi al SUA ca ţara noastră să beneficieze de o reglementare corectă a adopţiilor internaţionale care să împiedice corupţia într-un domeniu atât de sensibil. "De îndată ce vom avea reglementări mai bune, această măsură va fi ridicată", am mai declarat, referindu-mă la moratoriul asupra adopţiilor internaţionale, responsabilitatea pentru copiii României revine însă, în primul rând Guvernului României.

2) Soarta unor proiecte economice majore, gen Bechtel. M-am referit, pe larg, într-un comentariu anterior, la aceste aspecte.

3) Planul de retragere din Irak. Am considerat, la finalul lui 2004, spre deosebire de Traian Băsescu, care apăra o poziţie maximalistă că putem vorbi despre un plan de retragere din Irak, pus la punct în urma unor consultări cu SUA şi cu autorităţile de la Bagdad.
Iată o relatare din presă, din acea perioadă - "Guvernul îşi menţine poziţia faţă de eventuala retragere a trupelor româneşti din Irak în 2005" - (14 noiembrie 2004):Autorităţile de la Bucureşti îşi menţin punctul de vedere prezentat de premierul Adrian Năstase referitor la o posibilă retragere a trupelor româneşti din Irak în 2005, în cazul în care alegerile din acest stat vor duce la o normalizare a situaţiei din zonă. „Incidentul produs aseară la Bagdad, în urma căruia un militar român a fost rănit nu va influenţa această decizie.” a declarat duminică, la Cernavodă, Adrian Năstase.„Sperăm că alegerile care vor avea loc în Irak, în prima parte a anului viitor, să ducă la o normalizare graduală a situaţiei în regiune şi în acest caz vom examina posibilitatea retragerii, la sfârşitul lunii iunie 2005 a militarilor români”.

4) Poziţia în legătură cu achiziţionarea avioanelor militare F-16.
Rezervele - mă refer, în principal, la rezervele mele - decurgeau din schimbarea statutului României - devenisem membri ai unei Alianţe şi nu mai trebuia să "acoperim" singuri toate graniţele, cu toate categoriile de arme. De aceea, după ce am stabilit procentul de 2,38% din PIB (acum a scăzut, cred la aproximativ 1%) le-am cerut celor de la MApN să se consulte cu cei de la Comandamentul NATO de la Bruxelles şi să stabilească în ce mod se poate exprima plus-valoarea noastră ca aliaţi şi, în consecinţă, să cumpărăm nave sau radare plus rachete sol-aer, sau avioane sau tancuri sau submarine. Pentru că nici nu era nevoie şi nici nu aveam bani să le cumpărăm pe toate - deşi, evident, toţi ofiţerii de la armele respective doreau modernizarea echipamentelor. În condiţiile acestea, cei de la Statul Major General, în consultările cu cei de la Bruxelles, au stabilit  că mai utile - ţinând seama că România este riverană la Marea Neagră - ar fi navele militare, nu avioanele. În acest fel, s-au cumpărat fregatele din Marea Britanie. De ce acele fregate? Răspunsul îl pot da numai cei care au decis, la nivel tehnic şi aveau contacte cu firme gen BAE Systems.

5) Boeing sau Airbus ?
Decizia era greu de luat. Oricum, TAROM-ul nu-şi poate permite să aibă două flotile diferite de avioane. "Europenii", în perioada negocierilor noastre de aderare, ne întrebau dacă vrem cumva să aderăm la Statele Unite ale Americii ?! Ei considerau că este anormal să primim bani nerambursabili de la contribuabili europenişi să-i cheltuim cumpărând avioane din SUA. Discuţia continuă ...

6) Iertarea de datorie a Irakului, decisă de Clubul de la Paris în 2004, la propunerea SUA - vezi detalii într-un comentariu anterior.

7) Cazul Teo Peter
În 6 decembrie 2004, am transmis o scrisoare preşedintelui George Bush, prin care îi adresam rugămintea de a se implica în soluţionarea situaţiei generate de tragicul accident, în care şi-a pierdut viaţa regretatul interpret Teo Peter. Relatând împrejurările în care s-a produs accidentul şi modul în care autorul acestuia, angajat al Ambasadei SUA la Bucureşti, s-a sustras probelor de analiză a alcoolemiei, am arătat că plecarea cetăţeanului american din ţara noastră a revoltat opinia publică din România. Prevederile Convenţiei de la Viena, care au permis autorităţilor americane să procedeze în acest fel - este adevărat - ne permiteau şi nouă că cerem ridicarea imunităţii în cazul lui Robert Cristopher, astfel încât acesta să răspundă în faţa justiţiei în România. Ceea ce am şi făcut. Din păcate, după alegerile din 2004, noile autorităţi nu au continuat demersul iniţiat de mine. Textul scrisorii către preşedintele Bush poate fi citit la mine pe blog. Oricum, am înţeles, dintr-o telegramă a ambasadei, publicată recent, pe Wikileaks, că demersul nu a fost pe placul ambasadei americane, care lăuda, în schimb, poziţia conciliantă a lui Băsescu.
În felul acesta, s-a creatun precedent – după cum vedem zilele acestea.

8) PoziţiaPSD, de fapt a mea, faţă de Mircea Geoană, în 2004.
Când am format guvernul, l-am „adus” pe Mircea Geoană de la  Washington, care era ambasador, în funcţia de ministru de externe. Ulterior, a dorit să intre în politică. Aşa a devenit secretar şi apoi vicepreşedinte al PSD. În 2004, contrar părerii mele, s-a lăsat convins de organizaţia de Bucureşti, cu "binecuvântare" de la Cotroceni, să candideze la Primăria Bucureştiului. A fost un dezastru.Reprezentanţi ai unor cercuri americane au considerat că am vrut să-l „sacrific” pe G

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 






Mai multe titluri din categorie

Tăriceanu: Noi suntem în favoarea organizării alegerilor parlamentare în luna martie 2021

Tăriceanu: Noi suntem în favoarea organizării alegerilor parlamentare în luna martie 2021
Călin Popescu Tăriceanu a explicat de ce este mai bine ca alegerile parlamentare să se amâne până în martie 2021.    „Curtea Constituțională a stabilit că legea care prevede că Parlamentul...

Nicușor Dan participă la ședința Biroului Permanent Național al PNL

Nicușor Dan participă la ședința Biroului Permanent Național al PNL
Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, participă, miercuri, la ședința Biroului Permanent Național al PNL. „Am fost invitat la ședința de conducere a PNL și am venit cu plăcere, fiindcă este partidul car...

Trei lideri PSD, care s-au întâlnit recent cu Marcel Ciolacu, confirmați pozitivi cu noul coronavirus. Șeful PSD intră în autoizolare

Trei lideri PSD, care s-au întâlnit recent cu Marcel Ciolacu, confirmați pozitivi cu noul coronavirus. Șeful PSD intră în autoizolare
UPDATE Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că se autoizolează. Stire initala Focar Covid-19 la PSD Sălaj, trei lideri au fost confirmaţi cu noul coronavirus şi au ajuns deja la spital. Marcel Ciolacu,...

A nins la Vârful Omu. Zăpada s-a așternut deja

A nins la Vârful Omu. Zăpada s-a așternut deja
Răcirea bruscă a vremii a adus și prima ninsoare în munții Bucegi, mai exact la Vârful Omu, unde zăpada s-a așternut deja într-un strat subțire. Temperatura a scăzut sub 0 grade Celsius în cursul nopții...

VIDEO. Prima dezbatere dintre Donald Trump și Joe Biden, caracterizată de haos

VIDEO. Prima dezbatere dintre Donald Trump și Joe Biden, caracterizată de haos
Video Prima dezbatere dintre președintele SUA Donald Trump și rivalul său democrat Joe Biden a fost marcată de insulte și întrerupei repetate din partea lui Trump, în cele 90 de minute alte confruntării, notează...

Prognoză specială pentru Capitală: Temperaturile scad până la 10 grade

Prognoză specială pentru Capitală: Temperaturile scad până la 10 grade
Agenţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o prognoză specială pentru Bucureşti, anunțând că vremea se va răci şi se vor înregistra temperaturi minime de 10 grade. Pentru intervalul miercuri ora...

MAE le recomandă românilor evitarea călătoriilor în Armenia și Azerbaidjan, în contextul confruntărilor armate

MAE le recomandă românilor evitarea călătoriilor în Armenia și Azerbaidjan, în contextul confruntărilor armate
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis două avertismente de călătorie pentru Republica Armenia și Republica Azerbaidjan și le recomandă românilor să evite orice călătorie în anumite zone/regiuni din...

Prima confruntare între candidații la Casa Albă. Cum s-au desfășurat discuțiile

Prima confruntare între candidații la Casa Albă. Cum s-au desfășurat discuțiile
Prima dezbatere dintre cei doi candidați la Casa Albă a fost provocatoare, fiind marcată de atacuri reciproce si indisciplină. Actualul președinte american Donald Trump l-a întrerupt frecvent pe rivalul său, Joe...

Tragedie la Vaslui. Un tânăr care a căzut într-o fântână nu a mai putut fi salvat

Tragedie la Vaslui. Un tânăr care a căzut într-o fântână nu a mai putut fi salvat
Un tânăr de 22 de ani a căzut într-o fântână adâncă de 10 metri, în localitatea Pușcași, județul Vaslui. Pompierii au intervenit pentru salvarea bărbatului. După ce tânărul a fost scos din...

De ce Gabriela Firea contestă alegerile din București?

De ce Gabriela Firea contestă alegerile din București?
Mișcare surpriză anunțată de Gabriela Firea. Lidera PSD a anunțat că cere renumărarea voturilor pentru Primăria Generală, dar și pentru primăriile de sector, după ce, spune ea, au fost găsite mai multe...

Problemele sociale i-au ţinut pe tineri departe de urne

Problemele sociale i-au ţinut pe tineri departe de urne
Consiliul Tineretului din România (CTR) arată că, la nivel naţional, circa 1,8 milioane de tineri au votat la recentele alegeri locale – adică 38,6% – şi încearcă să analizeze care ar fi cauzele absenţei...

Președintele gazoductului Nord Stream 2 nu vrea să suspende proiectul

Președintele gazoductului Nord Stream 2 nu vrea să suspende proiectul
În urmă cu câteva săptămâni, cancelarul german Angela Merkel a amenințat Rusia cu sancțiuni din cauza otrăvirii liderului opoziției din această țară, Aleksei Navalnîi. Printre sancțiunile aflate în...

Orban atacă la baionetă Comisia Europeană

Orban atacă la baionetă Comisia Europeană
Angrenat în ultimii ani într-un război din ce în ce mai periculos cu Uniunea Europeană, pe tema acuzațiilor privind deteriorarea continuă a standardelor democratice în Ungaria, șeful executivului de la...

Reguli noi pentru vaccinarea persoanelor cu imunodeficiențe

Reguli noi pentru vaccinarea persoanelor cu imunodeficiențe
În contextul pandemiei de coronavirus, Ministerul Sănătății a elaborat un amplu ghid cu recomandări de vaccinare a pacienților cu imunodeficiențe de diverse cauze, care sunt mai vulnerabili și mai expuși...

Planul prin care USR a încercat să blocheze contestarea PSD a alegerilor de la Sectorul 1

Planul prin care USR a încercat să blocheze contestarea PSD a alegerilor de la Sectorul 1
Galerie Foto „Jurnalul” a intrat în posesia procesului-verbal prin care Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a pus la dispoziția avocaților PSD copii după documentele reținute în cursul zilei...
Serviciul de email marketing furnizat de