x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Adrian Năstase: "Cât de disperată este Elena Udrea…"

Adrian Năstase: "Cât de disperată este Elena Udrea…"

26 Noi 2012   •   17:09
Adrian Năstase: "Cât de disperată este Elena Udrea…"
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images
Adrian Năstase a răspuns pe blogul personal unui atac al Elenei Udrea, care într-o postare l-a numit pe fostul premier "puşcăriaşul Adrian Năstase":

"După ce a fugit din Bucureşti pentru a candida la Parlamentare în Moldova, Elena Udrea – în încercarea de a obţine, cu orice preţ, imunitate parlamentară – dovedeşte, în ciuda tocurilor de 25 de cm şi a cunoscutelor poşete – că nu a fost niciodată altceva decât o personalitate de periferie.

Am citit o relatare despre ceea ce a scris recent pe blog, afirmând că actuala Constituţie este rezultatul unui conflict pe care „puşcăriaşul Adrian Năstase” l-ar fi avut cu Ion Iliescu.

Las la o parte faptul că, în perioada 2002 – 2003, Elena Udrea nu cred că se preocupa de revizuirea Constituţiei – din câte se spune, pe atunci, se juca în curte la PSD cu Cosmin Guşă şi cu alţi tineri întreprinzători. Las la o parte şi faptul că revizuirea Constituţiei, în 2003, s-a făcut, în principal, pentru a se introduce în textul constituţional articolele 148 şi 149 – care să permită ratificarea tratatelor de aderare la UE şi la NATO, cu votul de două treimi în Parlament şi nu prin referendum. De altfel, nu s-au făcut modificări ale Constituţiei decât în chestiunile în care a existat şi acordul PD şi al PNL (fiecare articol al legii de revizuire a fost adoptat cu două treimi din voturi).

Poate că Elena Udrea, după doar un singur mandat de parlamentar, nu a aflat lucrurile astea. Poate că nu le-a discutat nici cu Traian Băsescu pe vremea când lucra la Cotroceni.

Ceea ce m-a deranjat a fost însă lipsa de „eleganţă” în exprimare. Formula „puşcăriaşul Adrian Năstase”, în condiţiile în care ştie mai bine decât mulţi alţii rolul pe care l-a avut Băsescu în condamnarea mea, în condiţiile în care nici unul din oamenii responsabili din politica românească (inclusiv cei din PDL) nu a folosit formule peiorative la adresa mea, această formulă, deci, arată, din păcate, ce se află cu adevărat, din punct de vedere al caracterului, sub hainele scumpe şi fardurile sofisticate.

Pe mine şi pe cei din familia mea sau pe prietenii mei, această formulă nu ne afectează – pentru că ştim adevărul despre această condamnare. Ea însă îi murdăreşte pe cei care o folosesc".

×
Subiecte în articol: adrian nastase Elena Udrea