x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ALDE l-a ales pe Daniel Olteanu în funcția de președinte

ALDE l-a ales pe Daniel Olteanu în funcția de președinte

17 Apr 2021   •   17:53
ALDE l-a ales pe Daniel Olteanu în funcția de președinte
Sursa foto: Hepta

Noul președinte al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) a fost ales, sâmbătă, în cadrul unui congres, Daniel Olteanu.

Daniel Olteanu a fost ales, sâmbătă, președinte al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), acesta fiind votat cu majoritate de voturi de către delegații prezenți online la Congresul partidului.

Au votat 999 delegați, iar moțiunea propusă de Daniel Olteanu a primit un număr de 818 voturi.

La Congresul reunit în 16 și 17 aprilie s-a a decis și noul statut al partidului, precum și cine va ocupa funcțiile de președinte al Consiliului Național ALDE, prim-vicepreședinți, vicepreședinți ai partidului și de membri în Biroul Politic Executiv.

Președintele Consiliului Național al ALDE a fost ales Cristian Dima, președintele filialei ALDE Galați.

Noua structură de conducere a ALDE cuprinde 4 prim-vicepreședinți, 8 vicepreședinți pe domenii de activitate, 8 vicepreședinți pe regiuni de dezvoltare, un vicepreședinte pentru Diaspora, 16 de membri și 12 membri supleanți. Cei 4 prim-vicepreședinți sunt: Claudiu Catana, Tiberiu Dekany, Tudor Ionescu și Roxana Țurcanu. Funcțiile de vicepreședinți vor fi ocupate de: Anton Anton, Ion Asaftei, Constantin Avram, Alexandru Baicu, Ionel Cel Mare, Marian Coanda, Ionel Gae, Avram Gal, Mihaela Hușanu, Octavian Ilișoi, Mircea Minea, Cornelia Negruț, Ionel Petre, Raluca Roșca, Violeta Sora, Bogdan Trifan și Florin Vizan. Membrii cu rang de vicepreședinte politic, aleși conform moțiunii lui Daniel Olteanu, sunt: Ionică Anuțoiu, Ciprian Blejan, Ioan Ciugulea, Valeriu Crișan, Viorel Demian, Iulia Elena Dosaru, Oana Ferdean, Costel Irimia, Luiza Marian, Marius Mateescu, Andrei Metehau, Viorel Palașcă, Ilie Petrescu, Ana Maria Sita, Ionuț Toarta, Cezar Claudiu Vladu. Membrii supleanță aleși în urma Congresului ALDE sunt: Nicușor Briceag, Carmen Ciobanu, Mihai Cristescu, Marius Cupăreanu, Oana Drăghici, Silviu Feti, Gabriel Geagulea, Stelică Gheorghe, Cătălin Murea, Ghiță Oancea, Nicolae Pungă și Gheorghe Șimon.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ALDE daniel olteanu