x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Allen Coliban: Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi asum această înfrângere

Allen Coliban: Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi asum această înfrângere

de Redacția Jurnalul    |    10 Iun 2024   •   13:45
Allen Coliban: Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi asum această înfrângere

Allen Coliban, primarul în funcție al Brașovului, anunță luni, într-o postare pe Facebook, că își asumă înfrângerea în alegerile pentru Primăria Brașov de duminică.

„Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi asum această înfrângere și sunt convins că și mulți dintre voi simțiți același regret adânc. Îmi pare rău. Vă mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-ați acordat. Pentru toată energia. Pentru toate încurajările. Pentru curajul pe care l-ați avut, mulți dintre voi, de a vă asuma o susținere publică a campaniei mele. Doar cine nu a locuit în Brașov în ultimii 20 de ani nu înțelege dimensiunea curajului vostru”, a scris pe Facebook Allen Coliban.

El spune că va lupta în continuare pentru brașoveni.

„Lucrurile nu se opresc aici. Sunteți peste 45.000 de brașoveni care mi-ați acordat încrederea, cu peste 10.000 mai mulți decât în 2020. O creștere similară avem și la Consiliul Local, unde Alianța Uniți pentru Brașov va avea 11 sau 12 mandate. Cu puterea dată de voi ne vom lupta, în continuare, pentru binele orașului nostru”, a adăugat el.

Primarul susține că își va duce mandatul până la capăt și că va folosi cele 3 luni și jumătate din actualul mandat pentru a finaliza o parte dintre proiectele începute și pentru a face ireversibile cât mai multe dintre lucrurile bune care s-au întâmplat în acești ani.

„Acestea fiind spuse, e momentul să spun: Felicitări învingătorului! Chiar dacă noi ne-am mobilizat ca niciodată, a reușit să convingă mai mulți brașoveni decât noi iar la final a câștigat democrația, printr-o reprezentativitate sporită a votului”, a adăugat Coliban.

George Scripcaru, primar al Brașovului în perioada 2004 - 2020, a câștigat un nou mandat după ce l-a învins pe primarul în funcție, Allen Coliban, la alegerile de duminică.

„Experimentul userist s-a închiat. Oamenii au ales deblocarea Brașovului”, a spus George Scripcaru, pe pagina sa de Facebook, luni dimineața.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: allen coliban pierdut alegeri