Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, în cadrul emisiunii "După 20 de ani", de la Pro TV, că Victor Ponta şi PSD au decis să pună capăt USL. Întrebat dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din acest an, Antonescu a spus că răspunsul se află la cetăţenii României.
Cele mai importante declaraţii ale lui Crin Antonescu:
- În momentul de faţă, USL mă susţine formal la alegerile prezidenţiale. Real, mă susţine PNL
- Nu mai am încredere în Victor Ponta. USL înseamnă două partide mari, multe lucruri puse laolaltă şi dacă USL nu va rezista, asta nu e din cauză că am eu mai multă sau mai puţină încredere în Ponta
- Am avut o înţelegere pentru susţinerea unui candidat comun la Preşedinţie, în persoana mea. PSD a ajuns în situaţia în care nu mai are timp să se prefacă, şi ca atare trebuie să acţioneze, nu doreşte, nu îşi permite, nu vrea să ţină acest angajament politic. PSD, domnul Ponta, grupurile din jurul său, de un an de zile cel puţin, dau semne şi acţionează cu hotărâre, concret, împotriva angajamentului de a susţine un candidat comun în persoana mea
- Eu înţeleg că PSD vrea candidat propriu la alegerile prezidenţiale
- Am avut angajamentul şi viziunea asupra justiţiei, de a avea o justiţie independentă, în sensul a ceea ce era de scos de sub influenţa politică a lui Traian Băsescu, clară, cum a fost în aceşti ani, dar nu de a o duce sub influenţa altora. Iată iar o divergenţă majoră
- Am avut câteva puncte clare de program economic, în legătură cu care noi am considerat şi considerăm că trebuie să ne grăbim, domnul Ponta, cei din PSD, fără a le respinge, consideră că trebuie să le mai amâne sau să nu le abordeze cu prioritatea cu care credem noi că trebuie să le abordeze.(...) Sunt măsuri care au fost întârziate, sunt măsuri care ar trebui luate mai repede. Sunt măsuri care trebuiau negociate mai rapid şi apăsat inclusiv cu FMI. În această privinţă nu fac un atac la domnul Victor Ponta, care a discutat, principalul său coleg în negocierile cu FMI a fost ministrul Finanţelor care este un liberal
- Am avut comunicare mereu cu Ponta şi cu miniştrii. Dinspre ei s-ar putea ca această comunicară să fi fost lacunară. Au fost luate decizii despre care eu nu am ştiut nimic
- Teoria demagogică a lui Ponta conform căreia noi aici la Guvern nu mai suntem de la partide este greşită
- Partidul are o răspundere politică asupra actului guvernării. Oamenii au demisionat în fond în urma unei decizii care se contura în partid şi care presupunea o schimbare
- Domnul Stroe, într-o situaţie care a stârnit multă emoţie publică, a avut o comunicare dezastruoasă şi într-un asemenea moment eu cred că trebuie să ne asumăm răspunderea. Aşa că domnul Stroe a demisionat. Ca şi în sport, jucătorii se mai schimbă
- Eu sper ca USL să nu se rupă
- Ponta şi PSD au tras de timp şi cred că au anulat această "lovitură" cu Iohannis. Noi nu am vrut să dăm nicio lovitură cu domnul Iohannis. Ponta prelungeşte jenant un lucru simnpl: Iohannis nu este un titirez pe care să-l pună Ponta unde doreşte. Noi ne punem miniştrii în poziţiile respective. Alianţa nu se rupe de la nişte scaune, ci de la nişte principii
- Dacă Iohannis nu va fi numit ministru de Interne şi vicepremier, ne vom retrage miniştrii de la guvernare
- Ponta ne va spune mâine dacă doreşte să avem în continuare un Guvern împreună sau nu
- PSD pune capăt USL pentru că nu îl vrea pe Iohannis în Guvern şi pentru că trebuie să aibă timp să pregătească noul candidat la prezidenţiale şi pentru a lansa campania de atac violent şi făţiş împotriva mea, care, chipurile, m-aş fi aliat cu Traian Băsescu
- Dacă USL se rupe, lucru pe care nu-l doresc, suntem într-o situaţie cu totul nouă. Nu mai avem o super majoritate şi mai multe alte majorităţi. PSD şi UNPR au înghiţit aproape tot fostul PPDD şi sunt posibile înţelegeri cu UDMR. Rămâne să vedem şi va fi sau nu în Opoziţie. Dacă USL se rupe, dacă Ponta rămâne să conducă un Guvern cârpit, vom depune moţiune de cenzură la momentul potrivit
- Acum, trebuie să mă refer la PDL. Blaga şi alţi oameni din PDL nu sunt ţinta noastră, dar dacă îşi imaginează că evluarea noastră asupra a ceea ce au făcut când au fost la guvernare se schimbă, se înşeală. N-avem nimic în comun
- Dacă USL se rupe, ar fi corect ca domnul Ponta să demisioneze
- Mă gândesc că domnul Ponta ar trebui să facă singur acest gest, nu să-l cerem noi. Cel mai corect ar fi alegeri anticipate, dar această formulă nu cred că va fi agreată
- Dacă ar candida, Victor Ponta ar fi redutabil, dar cred că l-aş bate într-o cursă prezidenţială. Altfel n-aş candida. Nu mi-a fost frică de Băsescu, de ce mi-ar fi frică de Victor Ponta într-o dezbatere publică? Ar fi un excelent prilej să discutăm în faţa oamenilor
- Iohannis este primarul Sibiului şi este o calitate la care va renunţa dacă va fi învestit în funcţiile de ministru de Interne şi de vicepremier
- Îi transmit domnului Ponta un mesaj foarte simplu: să accepte ceea ce e dreptul nostru şi ceea ce-i spre binele domniei sale, să-l aibă pe dl Klaus Iohannis vicepremier decât, mai devreme sau mai târziu, Klaus Iohannis să devină premier. Evident, în locul domniei sale. Pentru că domnul Ponta face acum o alegere nu pentru o săptămână, pentru două, pentru trei. Domnul Ponta poate cel mult să se menţină la putere până în toamnă – în cel mai bun caz pentru domnia sa – dar în condiţiile în care a rupt USL, n-are cum să mai imagineze că poate rămâne premier după toamnă, decât cu un preşedinte pe care-l pune domnia sa.