Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că liberalii au luat decizia de a demara procedura de demitere din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a lui Liviu Dragnea.
"Motivele care vor sta la baza demersului nostru sunt motive care ţin de gravele prejudicii de imagine aduse Parlamentului României prin menţinerea în fruntea Camerei Deputaţilor a unui cetăţean precum Dragnea, de două ori condamnat penal, care are o percepţie îngrozitoare şi care nu face altceva decât să deterioreze imaginea unei instituţii fundamentale a statului român, cum este instituţia Parlamentului. La baza solicitării noastre vor sta temeiuri de încălcare a Constituţiei, a Regulamentului Camerei Deputaţilor, cum ar fi refuzul de convocare a unei sesiuni extraordinare atunci când condiţiile procedurale au fost îndeplinite, cum ar fi angajarea de poziţii publice la nivel internaţional în numele Camerei Deputaţilor fără existenţa unei hotărâri a Parlamentului şi, practic, substituirea lui Liviu Dragnea Camerei Deputaţilor", a declarat Orban la Palatul Parlamentului. AGERPRES
Aproape un milion de români şi-au făcut vacanţele în Bulgaria în 2020. România este un important furnizor de turişti pentru Bulgaria.
România se luptă cu Turcia pentru primul loc la numărul de vizitatori...
La șase ani distanţă de când cinci oameni mureau în condiţii suspecte în Comarnic după ce consumaseră băuturi alcoolice la o cârciumă, vine şi pedeapsa pentru cel care le-a vândut otravă pe post de...
Tribunalul București a decis, miercuri, anularea diplomei de doctor a fostului ministru și consilier guvernamental Darius Vâlcov, la cererea Academiei de Studii Economice din București. Decizia nu este...
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, i-a adresat miercuri un mesaj de Twitter, în engleză, noului lider American, Joe Biden, salutând decizia sa de a reveni în Acordul de la Paris, din care SUA au ieşit în urma...
Galerie Foto În cele 11 săptămâni care s-au scurs de la ziua alegerilor, crizele din societatea americană s-au acutizat de la „uluitor” la „de neimaginat”, punând o presiune uriașă pe umerii noului locatar al Casei...
Galerie Foto UPDATE Noul preşedinte al Statelor Unite, Joseph Biden, a declarat, în discursul de învestitură, că este "ziua Americii, ziua democraţiei", pledând pentru unitatea "măreţei naţiuni".
"Este o naţiune...
UPDATE Trei persoane au murit, iar una este dispărută în urma exploziei produse miercuri în oraşul Madrid, anunţă José Manuel Franco, reprezentantul Guvernului Spaniei în comunitatea regională Madrid,...
Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat, miercuri, că ar putea exista relaxări ale restricțiilor, precum redeschiderea parțială a cinematografelor și redeschiderea restaurantelor, dacă rata de...
Video Președintele în exercițiu al SUA, Donald Trump, a declarat marți seară, în discursul său de adio, că a avut de dus cele mai grele bătălii în timpul mandatului său.
Donald Trump nu a menționat în niciun...
Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat miercuri că sportivii din loturile olimpice și membrii staff-urilor tehnice vor fi vaccinați anti-COVID în etapa a doua a campaniei naționale.
„Ministerul...
Tinerii din medii defavorizate, cu vârsta între 17 şi 25 de ani, pot face gratuit şcoala de şoferi pentru obţinerea unui permis de conducere de categorie B, C sau D, în cadrul unui program finanţat de Fundaţia p...
În prima sa zi de mandat, președintele ales al SUA, Joe Biden, vrea să anuleze cel puțin 15 decizii luate de administrația Trump, printre care mai multe ordine ce privesc imigrația, clima, dar și...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri, după ce s-a vaccinat anti-COVID, că numărul angajaților din educație care vor să se imunizeze crește de la o zi la alta.
„Se adaugă zi de zi noi...
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a cerut modificarea strategiei de vaccinare, astfel încât angajații din domeniul culturii să fie imunizați în cadrul celei de-a doua etape de vaccinare.
Potrivit unui...
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, după ce s-a vaccinat anti-COVID-19, că nu a avut nicio reținere în acest sens.
„Nu am avut nicio reţinere să mă vaccinez, mai ales după un an de zile...