x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: construirea unei moschei la București este un risc pentru securitatea națională

Băsescu: construirea unei moschei la București este un risc pentru securitatea națională

05 Iul 2015   •   19:26
Băsescu: construirea unei moschei la București este un risc pentru securitatea națională
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Ideea construirii la Bucureşti a celei mai mari moschei din Europa şi a unei universităţi musulmane pentru 6.000 de studenţi reprezintă un risc pentru securitatea naţională, a afirmat duminică fostul preşedinte Traian Băsescu.

"Avem un premier care stă pitit pe la Istanbul. (...) Dar a luat decizia cu moscheea, ceea ce ne face să ne gândim că a fost operat la cap, nu la picior. E o poveste care dacă n-ar fi tragică ar fi comică. În momentul în care islamismul se extinde către Balcani (...), prim-ministrul nostru (...) hotărăşte să aprobe construcţia celei mai mari moschei din Europa, pe lângă care să funcţioneze o universitate pentru 6.000 de studenţi. Nu există risc mai mare de securitate naţională decât să aduci studenţi musulmani în România şi de aici să-i şi exporţi prin Europa (...) Cred că astfel de decizii sunt cel puţin nesăbuite, dacă nu antinaţionale", a spus Băsescu în discursul ţinut la şedinţa reprezentanţilor organizaţiilor judeţene ale PMP din regiunea Sud Muntenia, desfăşurată în localitatea argeşeană Budeasa.

În opinia fostului şef al statului, situaţia ar trebui să fie analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

"Avem o minoritate de 70.000 - 80.000 de musulmani în România, îi respectăm, au moschei la Constanţa, au moschee în Bucureşti, dacă vor să mai facă una mititică sunt bineveniţi, dar să faci cea mai mare moschee din Europa şi să creezi pe lângă ea o universitate pentru 6.000 de studenţi islamişti mi se pare o exagerare, care trebuie să fie judecată de CSAT şi sper ca un astfel de proiect să nu fie aprobat de statul român", a afirmat Traian Băsescu.

Turcia va construi o moschee mare la Bucureşti, care va fi gata în termen de trei ani, a relatat recent ziarul turc Daily Sabah. În schimb, în baza unui acord semnat cu autorităţile române, Turcia va aloca un spaţiu pentru construcţia unei biserici de către România la Istanbul.

Construirea acestei moschei s-a aflat pe agenda preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a efectuat o vizită la Bucureşti în luna aprilie. Cele două ţări ar fi ajuns la un acord pentru a grăbi planurile de ridicare a moscheii, potrivit sursei citate.

Moscheea, care va fi construită pe o suprafaţă de 13.000 de metri pătraţi, va avea o capacitate de 2.000 de persoane. Potrivit Daily Sabah, guvernul român a aprobat concesionarea suprafeţei necesare pentru ridicarea moscheii într-unul din cartierele centrale ale Bucureştiului, pe o perioadă de 49 de ani.

Conform publicaţiei turce, construcţia ar urma să includă şi un complex cu o librărie, o şcoală de studiu al Coranului şi spaţii de recreere şi va avea caracteristicile arhitecturii din era otomană.

×
Subiecte în articol: traian basescu moschee in romania