Preşedintele Traian Băsescu a declarat că apariţia scandalului Microsoft în această perioadă nu are legătură cu campania electorală.
"Cred că DNA nu poate acţiona sezonier, oricine poate judeca că se putea amâna chemarea cuiva cu o săptămână, dar DNA nu se uită la scena politică. Asupra acestui lucru vă asigur, ei pur şi simplu merg ca buldozerul înainte. Dacă vă aduceţi aminte, la europarlamentare am avut o ieşire publică în care am spus poate nu e momentul potrivit pentru astfel de ... nu trebuia să fac acea intervenţie, pentru că nu poţi să ceri instituţiilor din justiţie să-şi plieze anchetele în funcţie de evoluţia vieţii politice sau de alegeri. Abia acesta este semnul că justiţia este independentă. Mersul înainte al lucrurilor nu trebuie să aibă de-a face cu faptul că cineva e apropiat al preşedintelui, că nu e apropiat preşedintelui, că e ostil preşedintelui, e bine că lucrurile merg înainte", a spus Băsescu într-un interviu acordat unui cotidian central.
Preşedintele a afirmat că s-ar bucura dacă ar "ieşi" şi dosarul EADS, pentru că a constatat că cel puţin cinci firme şi patru oameni de afaceri care figurează în dosarul Microsoft se regăsesc şi în dosarul EADS.
"Eu unul m-aş bucura dacă ar 'ieşi' şi dosarul EADS. Îmi dau seama că este, de asemenea, un dosar care este în zona care radiografiază în continuare zona politică şi el este necesar pentru că populaţia nu va fi convinsă că are nevoie de o nouă clasă politică dacă nu vede. Cred că şi dosarul EADS, atunci când va fi gata pentru lucru, va face o altă parte de radiografie a clasei politice româneşti. Am avut dosarul Microsoft pe masă, am dat avize pentru foştii miniştri, m-am uitat în el, este dosarul primit şi de Parlament şi am luat în alte date, pentru că mi-am adus aminte că erau nişte firme pe care le văzusem şi când era vorba de informări cu privire la EADS, am constatat aşa, grosier, cel puţin cinci firme şi patru oameni din ceea ce aveam ca informări din EADS se regăsesc şi în Microsoft. Mă refer strict la partea civilă, la firme private şi oameni de afaceri. Atunci, te duci cu uşurinţă la gândul că practici din dosarul Microsoft s-ar putea să se fi repetat şi la EADS, dar nu vă pot spune despre un om politic", a continuat şeful statului.
Traian Băsescu a spus că în 10 ani de mandat a făcut eforturi de "izolare a justiţiei de presiunea politică".
"Nu am făcut dosare, să nu înţelegeţi că am muncit la dosare, dar a fost un efort de izolare a justiţiei de presiunea politică şi mi-aş dori mult să-mi închei mandatul cu această poză: justiţia după 10 ani de mandat al preşedintelui Băsescu funcţionează fără să se uite la culoarea politică sau la interesele politice. DNA este în acest moment echidistantă politic, este apolitică şi a devenit aşa odată cu numirea lui Daniel Morar", a conchis Băsescu.