Traian Băsescu participă astăzi, la Cluj, la o dezbaterea publică despre statul de drept organizată de Fundaţia Mişcarea Populară. La dezbatere şi-au anunţat participarea Daniel Funeriu, Eugen Tomac, Teodor Baconschi, Elena Udrea şi Cristian Preda.
Aseară preşedintele s-a întâlnit la un restaurant din oraş cu liderii Partidului Mişcarea Populară, între care Elena Udrea şi Daniel Funeriu.
A fost prezent şi fostul premier Emil Boc, care însă a refuzat să spună dacă intenţionează să se înscrie în noul partid.
Preşedintele Traian Băsescu a venit însoţit de primarul Clujului, Emil Boc. A făcut fotografii cu cei prezenti şi apoi s-au aşezat la discuţii. Care nu au fost însă lipsite de divergenţe după cum a declarat Elena Udrea.
„A fost o seară între prieteni, între oameni care au lucrat împreună, care vor mai lucra împreună, am avut şi divergenţe de opinii, unii au spus că Mişcarea Populară va veni la guvernare din 2016, eu am susţinut că din 2014 de la finalul anului”, a spus Elena Udrea.
Primarul Clujului Emil Boc a evitat să spună dacă se înscrie în Partidul Mişcarea Populară. „Nu știu, aveți răbdare”, a răspuns fostul premier când a fost întrebat dacă se va alătura PMP.
Prezent şi el discuţii, primarul democrat liberal din Turda pare însă mai hotărât.
„Rămânem în PDL aşa cum s-a stabilit de când e lumea, aşa cum am declarat, deci nu s-au discutat probleme privind diferenţierea celor două formaţiuni politice”, a precizat Tudor Ştefănie, primarul municipiului Turda.
Partidul Mişcarea Populară a fost înregistrat oficial pe 29 ianuarie.