x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu participă sâmbătă la ceremonia de învestire în funcţie a noului preşedinte ucrainean

Băsescu participă sâmbătă la ceremonia de învestire în funcţie a noului preşedinte ucrainean

de Agerpres    |    06 Iun 2014   •   19:04
Băsescu participă sâmbătă la ceremonia de învestire în funcţie a noului preşedinte ucrainean

Preşedintele Traian Băsescu va participa sâmbătă, la Kiev, la ceremonia de învestire în funcţia de preşedinte al Ucrainei a lui Petro Poroşenko, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Ceremonia va avea loc la ora 10:00, la sediul Radei Supreme.

Petro Poroşenko a fost oficial proclamat preşedinte al Ucrainei de către Comisia Electorală Centrală de la Kiev, care a anunţat la 2 iunie rezultatele definitive ale alegerilor prezidenţiale anticipate din 25 mai.

Scrutinul prezidenţial anticipat s-a desfăşurat după şase luni de criză începută prin mişcări de protest, continuată cu anexarea Crimeii de către Rusia şi cu tensiunile separatiste din estul ţării, unde provinciile majoritar rusofone Doneţk şi Lugansk şi-au proclamat independenţa şi s-au unit chiar în ajunul alegerilor prezidenţiale. În plus, separatiştii proruşi din aceste regiuni au împiedicat desfăşurarea scrutinului prezidenţial, iar confruntările armate din această zonă s-au intensificat înaintea alegerilor şi s-au soldat cu zeci de morţi.

Tot sâmbătă, la ora 19,00, preşedintele Traian Băsescu primeşte la Palatul Cotroceni, Salonul Albastru, trei senatori americani - John McCain, Ron Johnson şi Chris Murphy. 

×
Subiecte în articol: traian basescu Petro Porosenko