Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, în cadrul emisiunii "După 20 de ani", de la Pro TV, că PSD va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale din 2014 şi că dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu "unul dintre ei va fi în turul doi", fără a fi ales în final.
"Unul dintre ei, Ponta sau Antonescu, va fi în turul 2, dar nu cred că românii vor vota aşa ceva. Cred că PSD-ul va avea un candidat propriu. Mi s-ar părea anormal şi nedemocratic ca cel mai mare partid din România să nu aibă candidat. Cum Dumnezeu să fii cel mai mare partid şi să nu ai candidat la prezidentiale? Vă pot spune că PDL, când a fost cel mai mare partid ca procentaj s-a dus singur împotriva tuturor partidelor şi a câştigat", a declarat Traian Băsescu.
Preşedintele a precizat că în PSD sunt "oameni mai maturi decât domnul Ponta".
"Admir PSD ca partid, dar îi dezaprob ca politică. Nu sunt un partid nedemocratic şi nu sunt un partid pe care să nu-l respecţi", a mai spus Traian Băsescu.