Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni dimineaţă că primarii PDL din judeţul Cluj cu care s-a întâlnit în cursul serii de duminică s-au plâns că au fost minţiţi în legătură cu majorarea salariilor şi că sunt discriminaţi în repartizarea banilor.
"A fost o întâlnire plăcută. Oamenii mi-au spus în primul rând că s-a minţit cu mărirea salariilor primarilor, s-au plâns că nu li se mai dau banii la şcoli ca să acopere costurile pentru toţi elevii şi cu greu fac faţă cheltuielilor şcolilor, s-au plâns că sunt discriminaţi la repartizarea banilor. Asta e", a afirmat Băsescu, înainte de plecarea din Cluj-Napoca.
El a avut duminică seară o întâlnire, în localitatea Ciurila, cu primarii democrat-liberali din Cluj, informează Agerpres.
Preşedintele a participat duminică la o dezbatere organizată de Fundaţia Mişcarea Populară pe tema statului de drept, iar în cursul serii de sâmbătă a avut, la Cluj-Napoca, o întâlnire cu liderii locali ai PDL şi cu primarul Emil Boc.
Traian Băsescu a plecat din Cluj luni dimineaţă cu un avion de linie, fiind condus la aeroport de Emil Boc.