x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc acuză PNL că a "păpat" trei miliarde euro din vânzarea BCR

Boc acuză PNL că a "păpat" trei miliarde euro din vânzarea BCR

20 Apr 2010   •   00:00

Liderul PDL, premierul Emil Boc a acuzat PNL, într-un discurs susţinut în Senat pe tema proiectului legii pensiilor, că a "păpat" trei miliarde euro din banii obţinuţi de stat din privatizarea Băncii Comerciale Române, pentru a derula propria campanie electorală.



"Aţi păpat banii din privatizarea BCR ca să vă faceţi campanie electorală, trei miliarde de euro. Când era bine în ţară şi nu ne aflam în criză economică, aţi făcut chermeze pe bani publici. Trebuie să vă asumaţi responsabilitatea gestului pe care l-aţi făcut", a spus Boc, răspunzându-i senatorului PNL Dan Radu Ruşanu la criticile formulate de acesta faţă de proiectul legii pensiilor propus de Guvern.

El a amintit că România a fost atenţionată de către Comisia Europeană pentru deficit excesiv în 2008.

×
Subiecte în articol: lumea