x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc susţine reducerea vârstei de vot la 16 ani pentru toate alegerile din Europa

Boc susţine reducerea vârstei de vot la 16 ani pentru toate alegerile din Europa

03 Oct 2022   •   21:13
Boc susţine reducerea vârstei de vot la 16 ani pentru toate alegerile din Europa
Sursa foto: Lucian Alecu

Președintele Asociației Municipiilor din România, Emil Boc, a susținut în timpul ședinței Comitetului European al Regiunilor (CER) reducerea vârstei de vot la 16 ani pentru toate alegerile locale și regionale din Europa. Recomandarea a fost adoptată Comisia pentru politica socială, educație a CER.

„Ședință a Comitetul European al Regiunilor, Brno, Cehia: Susțin reducerea vârstei de vot la 16 ani pentru toate alegerile locale și regionale din Europa. Am susținut azi, cu ocazia dezbaterii documentului , nevoia de a recomanda tuturor statelor din Uniunea Europeană să modifice legislația electorală în direcția stabilirii vârstei de 16 pentru votul în alegerile locale și regionale”, scrie pe Facebook Emil Boc.

Primarul municipiului Cluj-Napoca afirmă că această măsură trebuie să fie completată cu încurajarea tinerilor de a participa la viața publică și cu alegerea lor în funcții publice reprezentative.

„Recomandarea a fost adoptată în cadrul documentului menționat mai sus de către Comisia pentru politica socială, educație, ocuparea forței de muncă, cercetare și cultură a Comitetului European al Regiunilor”, precizează în încheiere Boc.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: emil boc