Întrebat, la Digi 24, ce va face în contextul moțiunii de cenzură, Ilie Bolojan, față în față cu moțiunea, a spus că asigură gestiunea Guvernului cât timp are sprijin parlamentar.
Când acesta nu va mai exista, vor urma consultări.
„Oamenii raționali trebuie să se gândescă ce punem în loc”.
Premierul Ilie Bolojan a avertizat că cei care dărâmă un guvern trebuie să aibă pregătit și un răspuns pentru ce urmează.
Întrebat ce va face în contextul moțiunii anunțate de PSD și AUR, Bolojan a răspuns că nu a depus armele. A adăugat că orice acțiune de dărâmare a unui guvern trebuie însoțită de un plan concret: cine este viitorul premier, pe ce partide se bazează și ce propuneri are.
„N-am constatat până acum că se discută astfel de lucruri", a spus premierul.
Referitor la alianța PSD-AUR, Bolojan a declarat că PSD „a dinamitat guvernarea”, încălcând înțelegerile asumate. Căutând un aliat pentru moțiune, social-democrații pregătesc de facto o nouă coaliție. „Asistăm la o nouă alianță care se formează", a afirmat premierul.
Întrebat dacă lucrează la un guvern minoritar, Bolojan nu a exclus discuții cu parlamentarii interesați. A precizat însă că nu a cumpărat niciodată susținere. Orice discuție a purtat-o despre proiecte și despre binele comunității.
„Dacă aș fi văzut o soluție care rezolvă lucrurile mai bine, n-ar fi o problemă să mă retrag mâine. Dar nu există astfel de soluții", a conchis premierul.
Bolojan taie speranțele: „Fără guvern, adio autostrăzi și investiții în spitale”
Premierul Bolojan avertizează că spațiul de creștere salarială în sectorul public este minim. Schimbarea guvernului acum riscă să compromită autostrăzi, spitale și fonduri europene.
Premierul Ilie Bolojan a avertizat că orice guvern care va promite creșteri salariale mari în sectorul public fără acoperire reală se bate joc de români. A subliniat totodată că instabilitatea politică pune în pericol autostrăzi, spitale și miliarde de euro din fonduri europene.
Referitor la legea salarizării, Bolojan a explicat că fondul de salarii din sectorul public se ridică la 166 de miliarde de lei. Creșterile posibile sunt de câteva miliarde — atât cât permite angajamentul ca ponderea salariilor în PIB să nu depășească aproximativ 8%.
Cine promite mai mult are două opțiuni: creșteri minime pentru toți sau reducerea personalului excedentar. „Dacă vrei să crești cu mai mult, trebuie să reduci baza", a spus premierul, adăugând că acest lucru a fost făcut doar parțial.
Bolojan a avertizat că șantierele din toată România -autostrăzi, spitale, școli -depind de un guvern care lucrează zilnic pentru plăți și rezolvarea problemelor. Autostrada Moldovei a fost dată ca exemplu.
„Dacă nu ai un guvern care lucrează de dimineața până seara pentru aceste proiecte, este posibil să fie compromis în perioada următoare", a spus premierul.
Bolojan a atras atenția că așteptările create de o schimbare de guvern nu pot fi onorate rapid. Resursele sunt limitate, angajamentele față de partenerii europeni sunt ferme, iar pierderile nu vor fi asumate de nimeni. „Va fi o dezamăgire foarte mare din partea cetățenilor", a avertizat el.
Bolojan compară criza politică cu colapsul financiar al Greciei
Premierul Ilie Bolojan a invocat exemplul Greciei și ascensiunea partidului Syriza, în contextul moțiunii de cenzură anunțate împotriva Guvernului, avertizând asupra riscurilor promisiunilor populiste și ale așteptărilor nerealiste.
„Cei care cunosc ce s-a întâmplat în Grecia știu că era un partid, Syriza, care promitea niște soluții magice după criza gravă pe care a avut-o Grecia după 2008-2009”, a declarat premierul Ilie Bolojan într-o intervenție la Digi24, luni.
Potrivit lui Ilie Bolojan, partidul elen a ajuns la putere „votat de oameni cu mare speranță”, însă dificultățile au apărut odată cu exercitarea guvernării.
„Aici e simplu să vorbești, e ușor să postezi, dar e mult mai greu să faci în sisteme în care n-ai sprijin, în sisteme în care sunt o grămadă de lucruri pervertite”, a spus acesta.
Premierul a adăugat că orice tentativă de reformă se lovește de rezistența celor afectați de schimbări.
„Toți cei care sunt deranjați, toți cei care nu mai pot să profite de toate acumulările negative ți se opun”, a afirmat el.
În continuare, Bolojan a arătat că în Grecia a fost nevoie ca Alexis Tsipras să ajungă premier pentru ca limitele acelui model politic să devină evidente.
„A trebuit să-l voteze pe Tsipras premier, ca după aceea, arătându-și limitele, să poată veni la guvernare Kyriakos Mitsotakis și într-adevăr să facă ceea ce trebuie”, a declarat șeful Executivului.
„Sper să nu ajungem în această situație”, a încheiat Ilie Bolojan.
Cele 5 reforme-cheie pe care PSD nu le-a putut accepta de la Ilie Bolojan
Premierul Bolojan spune că reformele în energie și companiile publice au generat deranj. Leagă lista „băieților deștepți" de schimbarea de strategie a PSD din weekend.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, la Digi 24, că reformele derulate în ultimele luni, în energie, companii publice și administrație, au generat un deranj major. A legat lista „băieților deștepți", publicată vineri, de schimbarea de strategie a PSD din weekend.
Bolojan a spus că, în fiecare minister și companie publică verificată, a găsit aceeași constantă: acolo unde existau nereguli, era implicat cineva susținut de PSD. A precizat că nu exclude implicarea altor partide, dar constanta a fost mereu aceeași.
„Am aprins lumina și am încercat să facem reguli. Asta a deranjat", a spus premierul.
Bolojan a avertizat că, fără ordine în instituții și companii publice, banii colectați se duc în „găuri negre". A subliniat că problema nu ține de culoarea politică, ci de onestitatea guvernării.
„Indiferent cât vei colecta, indiferent cât vei economisi, o bună parte din banii acestei țări se vor duce în aceste găuri negre", a afirmat premierul.
Printre subiectele delicate enumerate de Bolojan se numără și închiderea unor centrale pe cărbune. România are angajamente asumate, dar nu a construit capacități alternative. Premierul a precizat că un studiu va stabili ce grupuri pot fi închise fără a afecta echilibrul energetic.
Pe rețelele electrice, ANRE a publicat două regulamente care introduc garanții de 30 de euro per kilowatt pentru racordare. Măsura vizează eliminarea speculei cu autorizații și deparazitarea rețelelor.
Bolojan refuză retragerea: „Cine crede că voi capitula, se înșală”
Premierul Ilie Bolojan exclude demisia înainte de moțiunea PSD-AUR. „PSD și AUR trebuie să-și asume", a declarat el la Digi 24.
Premierul Ilie Bolojan a exclus categoric varianta demisiei înainte de votul moțiunii de cenzură inițiate de PSD și AUR.
„Am dus întotdeauna lucrurile la capăt", a declarat el luni, la Digi 24.
Întrebat dacă ia în calcul demisia înainte de moțiune, Bolojan a răspuns scurt: „nu”. A adăugat că PSD și AUR trebuie să își asume această mișcare. Le-a transmis același mesaj în repetate rânduri, atât în ședințe, cât și în discuții private.
„Trebuie să facem ceea ce este corect pentru România, chiar dacă lucrurile nu sună bine", a spus premierul.
Referitor la revendicările sindicatelor din învățământ, Bolojan a recunoscut că salariile pot crește. A precizat însă că nu se poate întâmpla de pe o zi pe alta. Resursele sunt limitate, iar promisiunile ireale fac un deserviciu românilor.
„Nu poți pe termen scurt să schimbi lucrurile de pe o zi pe alta", a subliniat premierul.
(sursa: Mediafax)



