x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Candidaţi cu euroaveri

Candidaţi cu euroaveri

de Aniela Nine    |    Lavinia Dimancea    |    Dana Piciu    |    30 Apr 2009   •   00:00
Candidaţi cu euroaveri
Sursa foto: Frederick Florin/Afp/Mediafax

Terenuri, case de locuit şi de vacanţă, dar şi conturi de zeci de mii de euro. Sunt averile care se regăsesc menţionate în declaraţiile de avere ale candidaţilor la PE depuse la BEC.



Ca şi cum n-ar fi suficient, noii euroaleşi vor lua salarii mult mai mari decât actualii, fiind prima generaţie de deputaţi cu un salariu de 7.000 de euro fiecare.

Candidaţii PSD de pe locurile eligibile la europarlamentare nu-s deloc săraci, ba dimpotrivă, unii se fălesc cu case şi conturi în străinătate. Unul dintre ei este europarlamentarul Adriana Ţicău, aspirantă la un nou mandat de pe locul al cincilea al listei PSD, care şi-a cumpărat anul trecut, în localitatea franceză Acheres, un apartament de 98 de metri pătraţi, adăugându-l celui deţinut la Galaţi.

În plus, eurodeputata are mai multe conturi şi depozite la Paris în valoare de aproximativ 30.000 de euro, plus un cont la Bruxelles de aproape 9.000 de euro. Aristide Roibu, trezorier al PSD, este şi el proprietarul unui apartament în Paris, cumpărat în 1998, pe lângă acesta el mai având trei apartamente în Bucureşti, patru terenuri şi conturi şi depozite grase la bancă, în valoare de 400.000 de euro şi circa 200.000 de lei.

Deschizătorul de listă al social-democraţilor, Adrian Severin, intră şi el în galeria greilor pesedişti cu două apartamente deţinute în Bucureşti, un teren intravilan la Buşteni, două autoturisme Volkswagen, conturi şi depozite de 140.000 de euro şi 380.000 de lei şi venituri anuale de 46.000 de euro şi 87.000 de lei, plus 38.160 de euro pentru decontări, diurnă - transport. Şi PD-L îşi are bogaţii săi.

Theodor Stolojan, cap de listă la euroalegeri, are 10.000 de metri pătraţi de teren într-o comună din judeţul Dâmboviţa, un apartament mare în Bucureşti, un Matiz şi depozite bancare de 14.235 de euro, 12.000 de dolari, 2.500 de lire sterline şi 5.700 de lei. Stolojan deţine, de asemenea, acţiuni la bănci şi societăţi comerciale în valoare de 541.000 de lei.

A acordat un împrumut de 2,3 milioane de lei unei firme din Predeal. În anul 2008 a primit 17.251 de dolari pensie de la Banca Mondială şi 10.000 de dolari indemnizaţia de membru board al Fondului româno-american de investiţii Bucureşti.

ŞI SĂRACI, ŞI BOGAŢI
Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, cap de listă pentru europarlamentare, este, comparativ cu alţii, un candidat sărac, potrivit declaraţiei sale de avere. Vadim nu are nici un fel de terenuri, nici conturi, deţine o casă de locuit în Bucureşti, o Dacia Logan şi "colecţia de autografe celebre + câteva obiecte care au aparţinut unor personalităţi istorice cu o valoare inestimabilă".




La polul opus se află George Becali, care deţine nu mai puţin de zece terenuri în Voluntari, Otopeni, Brăila (11.500 ha teren agricol) şi Piteşti, o casă de locuit în Voluntari-Pipera şi o alta în Sectorul 1 din Capitală. Este posesorul unui Mercedes, al celebrului Maybach şi al unui Audi şi are ceasuri în valoare de nu mai puţin de 250.000 de euro.

În perioada 2006-2007, lui Becali i-au intrat în buzunar aproximativ 100 milioane de euro din vânzarea de terenuri, are acţiuni la patru societăţi în valoare de 48 milioane de euro şi aproximativ 20 milioane de lei şi a acordat împrumuturi de 76,5 milioane de lei şi altele de circa 82 milioane de euro. De asemenea, are în construcţie un bloc de locuinţe sociale cu 300 de apartamente la Zimnicea în valoare de un milion de euro şi şase blocuri de locuinţe în valoare de aproximativ 80 milioane de euro.

La liberali, candidaţii nu-s bogaţi ca Becali, dar nici săraci nu se pot chema. Norica Nicolai are un teren, o casă de locuit în Baloteşti, Ilfov, un apartament în Bucureşti, precum şi două autoturisme, BMW şi Toyota, bijuterii şi tablouri în valoare de 13.500 de euro. Are conturi bancare de 7.000 de euro şi 12.000 RON, dar şi datorii de 28.700 de euro la bancă şi pentru leasing.

Candidata de pe locul secund, Adina Vălean, are un teren şi o casă de locuit în comuna Drajna, Prahova, un autoturism Dacia şi câteva conturi bancare de 86.600 de euro, de 4.200 de dolari şi 2.800 de lei. La rândul său, Renate Weber are două apartamente în Bucureşti şi Braşov şi un Audi A3. A vândut un apartament cu trei camere pe care a încasat 142.000 de euro. Are conturi de 39.600 de euro şi 4.000 RON.

Episcopul Laszlo Tokes, care deschide lista propusă de UDMR, deputat european şi în prezent, deţine două terenuri agricole şi trei imobile de locuit: un apartament şi o casă în Oradea şi o casă de vacanţă în comuna Căpâlna. Tokes are un Cielo-Daewoo din 1995 şi un Volvo din 2003. Eurodeputatul nu are nici conturi în bancă, dar nici credite contractate. Iuliu Winkler, şi el eurodeputat în prezent, are un teren intravilan în comuna Ghelari, un apartament şi două case de locuit în Hunedoara şi o casă de vacanţă în aceeaşi comună Ghelari.

În 2006, Winkler şi-a cumpărat un automobil VW Passat. Deţine conturi în bănci în valoare de 22.000 de euro şi 50.000 RON, dar în 2008 a făcut un împrumut la BCR în valoare de 82.000 de euro, scadent 2033. Sogor Csaba, eurodeputat şi în prezent, deţine patru terenuri intravilane în judeţele Hunedoara şi Cluj şi două case de vacanţă tot în judeţul Hunedoara şi un Peugeot 205 din 1985.

Sogor Csaba declară însă un depozit bancar făcut în 2007 în valoare de 99.718 euro, dar şi un împrumut acordat unei firme în valoare de 69.000 RON.




SĂRACA ELENA BĂSESCU
Independenta Elena Băsescu a trecut în declaraţia de avere Range Rover achiziţionat în 2007 şi bijuterii - ceasuri achiziţionate până în 2008 în valoare de 8.000 de euro. Fiica preşedintelui are însă declarat un credit pe care l-a contractat în 2007 la Piraeus Bank în valoare de 16.537 de euro. De la Luxten, unde a ocupat postul de consilier economic cu jumătate de normă, Elena Băsescu declară că a încasat anul trecut un salariu de 82,513 RON. Potrivit propriilor declaraţii, Elena Băsescu petrece patru ore pe zi la Luxten, unde introduce "nişte date în calculator".

Generalul Pavel Abraham, fost şef al Agenţiei Naţionale Antidrog, şi el candidat independent, deţine două apartamente în Bucureşti, o casă de locuit în Ilfov, o cabană în Harghita şi cinci terenuri în Ilfov, Satu-Mare şi Harghita. Abraham are un Volkswagen Polo şi un Hyundai SantaFe. Abraham a făcut un depozit de 3.000 de euro în 2004, dar soldul actual este de 250.000 RON, are obligaţiuni în valoare de 50.000 RON şi a acordat un împrumut tot de 50.000 RON.


Indemnizaţie nouă
Odată ajunşi la PE, noii euroaleşi vor încasa un salariu de 7.000 euro fiecare, fiind prima generaţie de beneficiari ai noului Statut al eurodeputaţilor adoptat în 2005. Indemnizaţia de europarlamentar va fi însă supusă unui impozit comunitar, fiecare stat membru având posibilitatea să aplice în plus impozitul pe salariu din ţara respectivă. În prezent, actualii europarlamentari sunt plătiţi fiecare de Parlamentul naţional, ceea ce a dus la diferenţe majore între ei: 12.000 euro pe lună pentru un italian, faţă de 2.600 euro un spaniol.


Sfaturi de mii de euro
Candidata PD-L Monica Macovei (foto) a primit anul trecut pentru consultanţa acordată Ambasadei Marii Britanii în Macedonia 104.000 de euro brut. A mai câştigat din conferinţe şi seminarii 2.000 de euro şi 4.650 de dolari, 50.550 de lei în urma reprezentării unui reclamant la CEDO şi a închirierii unuia dintre apartamente.

Macovei are terenuri intravilane în Constanţa şi în Corbeanca, două hectare de teren agricol, un teren extravilan, o casă de vacanţă la Limanu, trei apartamente în Bucureşti şi o casă de locuit în Corbeanca. Este posesoarea unui autoturism Suzuki Wagon. Are conturi de 16.700 de euro, 2.130 de dolari şi 440 RON, dar şi o datorie de 40.000 de euro, credit ipotecar.

×