x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Casa Naţională de Sănătate, trecută în subordinea Parlamentului

Casa Naţională de Sănătate, trecută în subordinea Parlamentului

de Aniela Nine    |    06 Apr 2011   •   14:03

Senatorii au adoptat, miercuri, o propunere legislativă care prevede trecerea CNAS în subordinea Parlamentului, devenind instituţie publică autonomă aflată sub control parlamentar. Astfel, preşedintele CNAS va fi numit de Parlament din rândul CA-ului CNAS, la propunerea comisiilor de sănătate, mandatul şefului CNAS fiind de 7 ani.

Propunerea de modificare a Legii 95/2006 aparţine unui grup de senatori şi deputaţi de la toate partidele şi a fost adoptată de plen cu 61 de voturi "pentru", 13 voturi "împotrivă" şi 32 de abţineri.

Potrivit iniţaitivei legislative, Consiliul de Administraţie va fi alcătuit dintr-un preşedinte numit de Parlament, opt membri reprezentanţi ai statului, din care unul numit de preşedinte, trei de premier şi patru de către grupurile parlamentare reprezentantive, alţi patru membri numiţi de confederaţiile patronale, alţi patru membri numiţi de confederaţiile sindicale şi alţi doi membri numiţi de comisiile parlamentare, la recomandarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice.
În afara preşedintelui CNAS, ceilalţi membri ai CA vor avea un mandat de 4 ani.
Bugetul Fondului unic de asigurări sociale de sănătate va fi aprobat anual prin lege de Parlament, la propunerea CNAS, distinct de legea bugetului de stat. Camera Deputaţilor este decizională în privinţa acestui proiect de lege.

×