x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Raluca Turcan după decizia PSD de a nu susține guvernul Ciucă

Ce spune Raluca Turcan după decizia PSD de a nu susține guvernul Ciucă

01 Noi 2021   •   14:39
Ce spune Raluca Turcan după decizia PSD de a nu susține guvernul Ciucă

Raluca Turcan spune, după ce PSD a anunțat că nu susține guvernul, că poate nu ar strica să se mai gândească la votul de miercuri. Turcan afirmă că PSD a vrut majorări cu 16 miliarde de lei în plus față de creșterile de 133 de miliarde de acum: „De unde am putea aloca acești bani?”.

Turcan spune că a văzut că PSD nu susține guvernul Ciucă pentru că, în programul de guvernare depus la Parlament, nu se regăsesc propunerile PSD în materie de creșteri de venituri.

„Aș vrea să spun cât se poate de clar câteva lucruri, lăsând deoparte retorica și tensiunea politică mult prea crescută a momentului. Guvernul a reușit în acest an să ia măsuri pentru creșterea veniturilor și sprijinirea celor care au nevoie de asistență socială de calitate, cât și pentru depășirea perioadei dificile generată de criza sanitară și criza internațională a prețurilor”, susține reprezentanta PNL:

Conform Ralucăi Turcan, au fost puse în aplicare măsuri active, de sprijin, pentru angajați și angajatori, în valoare de 7,3 miliarde lei, cu care am protejat 1,4 milioane de locuri de muncă, s-a realizat majorarea alocațiilor copiilor cu 20% la începutul anului, care a însemnat un efort suplimentar de 350 milioane lei lunar, au fost alocați, în sprijinul consumatorilor vulnerabili, la creșterea prețurilor la energie, 426 milioane lei acest an, iar pentru anul 2022 va mai exista o alocare de 720 de milioane lei, dar a fost găsită și deschidere la dialog din partea partenerilor sociali pentru creșterea salariului minim, la 2550 de lei, de la 1 ianuarie 2022, care înseamnă un impact pozitiv pe buget consolidat de 1,7 miliarde lei.

„Toate aceste măsuri se vor resimți în buzunarele oamenilor și continuăm să creștem veniturile mici și să oferim suport celor vulnerabili. Diferența între cei care livrează soluții pentru oameni și cei care doar îi amăgesc vine însă din cât de sustenabilă e fiecare promisiune”, adaugă Turcan.

Potrivit acesteia, un efort realist și sustenabil bugetar pentru anul viitor înseamnă:

- creșterea alocațiilor cu 20% de la 1 ianuarie, deci un plus de aproximativ 350 de milioane lei lunar, suplimentar peste cheltuiala de anul acesta

- indexarea pensiilor cu minim 6%, intenția fiind ca această creștere să fie mai mare

- menținerea direcției de creșterea a salariului minim prin dialog cu partenerii sociali.

„Oamenii au nevoie de sprijin, iar presiunea creșterii prețurilor este majoră, dar trebuie să păstrăm echilibrul bugetar, investițiile și perspectiva de creștere economică , pentru că acestea reprezintă real baza creșterii veniturilor. Acum alocăm în total DOAR pentru pensii, alocații, asistență socială și șomaj aproximativ 133 de miliarde de lei pe an. Costul heltuielilor cu pensii, salarii și asistență socială este de peste 90% din total venituri fiscale ale statului. Toate solicitările PSD de majorări ar presupune pentru anul 2022 încă 16 miliarde de lei în PLUS față de 133 de miliarde de acum.
De unde am putea aloca acești bani? Din investiții? Am arunca în aer singurul motor real de creștere economică! Singurul răspuns credibil este din cheltuirea atentă a fiecărui leu public sau euro intrat în țară. Asta presupune: reforma pensiilor, reforma salarizării, asistența socială țintită, atragerea banilor din PNRR și exercițiul financiar european viitor. Și din investiții publice consistente! Pentru asta, însă, avem nevoie de un pic de timp și, ideal, de stabilitate și responsabilitate politică. De aceea, poate nu ar strica să se mai gândească colegii din Parlament la votul de miercuri”, își încheie postarea Raluca Turcan.

Mediafax

×
Subiecte în articol: raluca turcan psd guvernul ciuca