"Poate ca aceia care sustin Parlamentul unicameral chiar au dreptate", si-a varsat naduful presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, la sfarsitul sedintei de plen de ieri.
Pe parcursul celor cateva ore de dezbatere, Vacaroiu s-a chinuit cu trei apeluri nominale sa-i tina in frau pe senatori, si tot a fost nevoit sa suspende sedinta cu o jumatate de ora mai devreme.
VOT FINAL. Doar opt proiecte de lege au reusit sa primeasca votul final, desi erau 69 inscrise pe ordinea de zi. Daca la apelurile nominale cvorumul parea asigurat, dupa cinci minute sala ramanea iarasi goala. "In momentul in care faceam apelul, aveam 80 de prezenti, apoi plecau 15", a rezumat Vacaroiu situatia. In ciuda rugamintilor ca liderii de grup sa-si mobilizeze colegii si a cererilor liderului PRM, Gheorghe Funar, ba ca absentii sa fie sunati pe telefon, ba sa se ia cate o pauza de consultari, alesii nu s-au lasat sensibilizati sa-si faca treaba. "E bataie de joc. Unii stau aici de dimineata pana noaptea, altii stau acasa si isi iau drepturile", s-a aratat invidios pe colegii mai descurcareti senatorul PRM, Claudiu Tanasescu. Nicolae Vacaroiu a fost ca o oala sub presiune tot timpul sedintei. "De ce trebuie sa reiau votul pentru ca dvs. vorbiti la telefon? Jucati jocuri de laptop sau va scrieti memoriile?", se mai revolta din cand in cand Vacaroiu, pana cand, ca un gest suprem de revolta, a vrut sa se ridice de la prezidiu si sa plece.
CAFELE IN PLEN. Cireasa pe tort au pus-o cativa senatori care si-au comandat cafeaua in sala de plen. O ospatarita dezorientata s-a dus mai intai cu tava cu doua cafele spre liberalul Puiu Hasotti, care insa a alungat-o. Sub privirea enervatului Vacaroiu, senatorii au inceput sa rada si sa alerge prin sala dupa ospatarita. Aceasta, nestiind ce sa faca, le-a plasat cafelele peremistului Doru Bindea si liberalului Ion Dumitrescu. Acestia au inceput sa le soarba tacticos, in ciuda nervilor lui Vacaroiu. "Asa ceva nu am mai pomenit. Mai ramane sa mai comandam si pranzul. E interzis. Va rog sa nu se mai repete", a incercat Vacaroiu sa faca disciplina. Fara succes insa, dovada ca sedinta a si fost suspendata inainte de incheierea programului.