x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Comisii parlamentare / Bugetul – aprobat

Comisii parlamentare / Bugetul – aprobat

16 Feb 2009   •   00:00

Comisiile reunite de buget-finanţe, întrunite sâmbătă în şedinţă, au aprobat proiectul bugetului de stat pe 2009, înregistrându-se doar opt voturi împotrivă, din partea parlamentarilor PNL şi UDMR.



Anterior votului, comisiile au decis suplimentarea bugetului Cercetării cu 620 milioane de lei, aceşti bani urmând să fie luaţi de la Ministerul Dezvoltării, Ministerul Finan­ţe­lor şi din credite de angajament pe fonduri nerambursabile şi venituri proprii.

Astfel, 100 milioane de lei vor fi luate de la Ministerul Dezvoltării, 200 milioane de lei de la Ministerul de Finanţe şi 320 milioane din fonduri nerambursabile şi din venituri proprii. Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Ecaterina Andronescu, a declarat că în acest fel au fost găsite soluţii de completare a bugetului Cercetării, care iniţial era de 1.136 milioane de lei, iar, în urma amendamentelor, a ajuns la 1.776 milioane de lei.

Parlamentarii din cele două comisii au aprobat, de principiu, suplimentarea cu 120 milioane de lei a su­melor acordate Ministerelor Educaţiei, Sănătăţii, Culturii, Dezvoltării şi Transporturilor. Proiectul bugetului de stat şi cel al asigu­rărilor sociale de stat pe 2009 urmează să intre mâine în dezbaterea Parlamentului.

×
Subiecte în articol: politic milioane