x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Conflicte sub preş - Boc se teme să-i confrunte pe Frunzăverde şi Preda

Conflicte sub preş - Boc se teme să-i confrunte pe Frunzăverde şi Preda

de Oana Stancu Zamfir    |    08 Iul 2008   •   00:00

Preşedintele PD-L, Emil Boc, refuză să tranşeze conflictul cu doi dintre liderii partidului, Sorin Frunzăverde şi Cezar Preda, preferând să mintă public decât să aibă o discuţie cu aceştia. Vicepreşedintele Frunzăverde, unul dintre cei mai vechi lideri PD, nu a mai servit şedinţele partidului de la fuziunea forţată cu gruparea Stolojan.



Preşedintele PD-L, Emil Boc, refuză să tranşeze conflictul cu doi dintre liderii partidului, Sorin Frunzăverde şi Cezar Preda, preferând să mintă public decât să aibă o discuţie cu aceştia. Vicepreşedintele Frunzăverde, unul dintre cei mai vechi lideri PD, nu a mai servit şedinţele partidului de la fuziunea forţată cu gruparea Stolojan.

Boc declară că e "plecat în Germania, într-un program cu Consiliul Judeţean”. Vicepreşedintele Preda nu a mai venit nici el la BPN de săptămâni în şir. Boc spune că şi cu el e "în contact permanent” şi că "l-au reţinut probleme administrative în Buzău”. Potrivit unor surse apropiate lui Preda, acesta este în concediu de vreo săptămână. Cei doi nu au venit de altfel nici la Colegiul Director de vineri, nici la reuniunea aleşilor locali de la Parlament. Absenţa lor este discutată însă în ultimele săptămâni în partid, inclusiv în întâlniri la Camera Deputaţilor unde Preda ar fi promis să revină în prima linie, iar Frunzăverde, contactat şi el a promis "să se mai gândească”. Opoziţia acestuia din urmă este legată mai degrabă de felul în care Boc şi fidelii lui Băsescu manevrează hăţurile partidului, ultima dată când Frunzăverde a protestat public fiind momentul fuziunii peste noapte cu PLD, schimbarea denumirii partidului şi introducerea sintagmei "liberal” în titlu. El nu s-a ferit să catalogheze fuziunea drept "un melanj penibil”.

Potrivit regulamentului intern al PDL, la trei absenţe membrii Biroului Permanent şi-ar pierde această calitate însă Boc afirmă că acum nu este cazul. De altfel, democraţii fierb la foc mic conflicte atât cu gruparea Stolojan, acuzată că domnină şedinţele de partid, cât şi conflicte personale, amplificate de rezultatul alegerilor, în special al celor din Capitală. Tripleta Videanu-Negoiţă-Blaga s-a rupt în urma acestor alegeri. Pe de altă parte, Radu Berceanu nu s-a sfiit să atace public trimiterea Elenei Udrea prin teritoriu pe post de reorganizator de filiale.

×
Subiecte în articol: politic