x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Corina Creţu: Laszlo Tokes are periodic manifestări de ură la adresa românilor

Corina Creţu: Laszlo Tokes are periodic manifestări de ură la adresa românilor

de Agerpres    |    05 Oct 2013   •   18:58
Corina Creţu: Laszlo Tokes are periodic manifestări de ură la adresa românilor
Sursa foto: Corina Cretu

 Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte al PSD, susţine că Laszlo Tokes are "periodic manifestări de ură la adresa românilor, incită la conflict între majoritatea română şi minoritatea maghiară şi ar vrea să vadă distrus statul naţional român cu regulile lui". 
Liderul social-democrat a reafirmat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că s-a bazat pe aceste argumente şi pe faptul că Laszlo Tokes a cerut protectorat din partea Ungariei pentru Transilvania atunci când a solicitat, în calitate de membru al Ordinului Naţional "Steaua României" - cel mai vechi ordin naţional, creat în 1864 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza -, retragerea înaltei decoraţii conferite în decembrie 2009 lui Laszlo Tokes de către preşedintele Traian Băsescu. "Nu este un demers îndreptat împotriva minorităţii maghiare, dimpotrivă! Cred că domnul Tokes este cel care, prin acţiunile sale, produce grave deservicii minorităţii maghiare din România şi convieţuirii paşnice dintre români şi maghiari", a declarat Corina Creţu

×
Subiecte în articol: corina cretu