x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Crin Antonescu: Nu s-a pus problema negocierii MAI între PSD şi PNL

Crin Antonescu: Nu s-a pus problema negocierii MAI între PSD şi PNL

11 Feb 2014   •   11:38
Crin Antonescu: Nu s-a pus problema negocierii MAI între PSD şi PNL

Preşedintele Senatului, co-preşedintele USL Crin Antonescu, a declarat că nu s-a pus problema negocierii Ministerului de Interne între PNL şi PSD.

"Nu, nu s-a pus această problemă. Am spus şi aseară că nu a existat o propunere a PSD în acest sens. Rămânem cu ministerele cum le ştiţi", a declarat Antonescu.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca vicepremierii să se ocupe de coordonarea negocierilor cu FMI, Crin Antonescu a afirmat că acest lucru, deşi nu este "neapărat necesar", ar putea intra în atribuţiile lui Klaus Iohannis odată ce acesta va prelua funcţia de vicepremier.

"Discuţiile cu FMI sunt la un anumit nivel, evident girate şi angajate de primul ministru. Negocierile propriu-zis de linie se poartă de către ministrul Finanţelor Publice şi, desigur, pe capitolele respective, de alţi miniştri de resort. Că un vicepremier coordonează sau nu aceste negocieri, nu e neapărat necesar, dar o poate face oricare dintre cei care sunt vicepremieri. Din punctul meu de vedere, Klaus Iohannis, cu siguranţă", a mai spus Antonescu.

Antonescu a adăugat că, în opinia sa, discuţiile ce vor fi purtate în cadrul Uniunii în vederea găsirii unei formule de eficientizare a cabinetului Ponta, precum şi a reglementării poziţiei pe care Klaus Iohannis o va avea în structura Guvernului, se vor desfăşura "civilizat".

Potrivit lui Antonescu, "nimeni nu caută un motiv de scandal în aceste discuţii, ci o formulă eficientă şi funcţională a Guvernului".

"Ne vom înţelege. De vreme ce până la urmă suntem în situaţia în care PNL a propus nişte noi miniştri, noi miniştri despre care domnul prim ministru a spus că sunt oameni de valoare, l-am propus pe Klaus Iohannis vicepremier şi l-am auzit eu, din nou, pe primul ministru spunând că este de acord cu poziţia de vicepremier şi de ministru de Interne pentru Klaus Iohannis. Suntem în faţa unei discuţii care se va desfăşura civilizat şi după părerea mea va avea rezultate rapide şi bune", a mai spus liderul PNL.

×