x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Crin Antonescu: "Pot trăi liniştit fără Băsescu. Alţii au nevoie de el în fiecare zi"

Crin Antonescu: "Pot trăi liniştit fără Băsescu. Alţii au nevoie de el în fiecare zi"

29 Apr 2014   •   08:09
Crin Antonescu: "Pot trăi liniştit fără Băsescu. Alţii au nevoie de el în fiecare zi"

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni, la Deva, că nu face comparaţii între el şi preşedintele României, apreciind că va veni un moment în care politicienii români nu se vor mai raporta la Traian Băsescu.

Întrebat dacă va fi un om mai bun decât Traian Băsescu, liderul liberal a răspuns că el a fost toată viaţa un om bun pentru că are o serie de valori pe care le respectă.

"Sunt voi fi toată viaţa un om bun. Un om bun înseamnă un om care are nişte valori şi care încearcă să le respecte. Nu-i nicio comparaţie cu Traian Băsescu, decât din punctul de vedere al celor care sunt obsedaţi de această chestiune, de comparaţiile cu Traian Băsescu, şi din punctul de vedere al celor care, în vreme ce au încheiat un pact de coabitare cu Traian Băsescu, duc un război de mama-focului, la spartul târgului, chipurile cu Traian Băsescu. Din punctul meu de vedere, se poate trăi liniştit fără Traian Băsescu, se pare că alţii au nevoie de el în fiecare zi ca să pară ceva mai buni decât sunt. Dar nu e cazul nostru", afirmat preşedintele PNL.

Solicitat să comenteze anumite informaţii potrivit cărora ar fi fost huiduit în timpul unei deplasări pe care a făcut-o luni la Hunedoara, Crin Antonescu a negat că s-ar fi întâmplat aşa ceva.

"Eu nu am auzit nicio huiduială la Hunedoara. Eu am văzut nişte oameni cu care am şi schimbat câteva opinii, care nu aveau aceeaşi opinie cu mine sau care erau nemulţumiţi de toţi politicienii sau care spuneau că nu vor veni la aceste alegeri, ceea ce nu-i totuna cu huiduieli. A fost o discuţie foarte civilizată şi a fost un număr de oameni, cred mult mai mic decât este proporţia în realitate, nemulţumiţi sau de oameni care nu-s de aceeaşi părere cu noi", a spus Antonescu.

Liderul liberal a mai spus că în scurt timp, la alegerile pentru Parlamentul European, se va vedea care este susţinerea reală a PNL în rândurile alegătorilor.

×
Subiecte în articol: antonescu basescu