x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Politică Demiteri și numiri în guvernul Coloș

Demiteri și numiri în guvernul Coloș

Publicat la 25 Iun 2016 11:20 Modificat la 25 Iun 2016 11:20
Demiteri și numiri în guvernul Coloș

Premierul Dacian Cioloş l-a numit pe Manuel Costescu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, potrivit unei decizii care a fost publicată vineri seara în Monitorul Oficial.

Vineri, a fost publicată în MO şi decizia lui Cioloş de eliberare a lui Costescu din funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat.

De asemenea, a fost publicată în Monitor şi decizia premierului de eliberare, la cerere, a lui Victor Strâmbu din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii. Cererea lui Strâmbu de eliberare din funcţie a fost înregistrată la Cabinetul premierului pe 22 iunie.

Premierul a mai semnat şi eliberarea, la cerere, a lui Mihai Ghyka din funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii.

Tot vineri, Cioloş a semnat şi decizia de numire a lui Ionel Dancă în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului. AGERPRES

×
Subiecte în articol: guvernul ciolos