x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Plângere penală împotriva lui George Simion pentru înșelăciune: Promisiuni false și colectare frauduloasă de date personale

Plângere penală împotriva lui George Simion pentru înșelăciune: Promisiuni false și colectare frauduloasă de date personale

de Redacția Jurnalul    |    25 Iul 2024   •   12:45
Plângere penală împotriva lui George Simion pentru înșelăciune: Promisiuni false și colectare frauduloasă de date personale
Sursa foto: Lucian Alecu

Deputatul Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, a depus joi o plângere penală împotriva liderului AUR, George Simion, acuzându-l de înșelăciune. Potrivit lui Muraru, Simion a păcălit oamenii promițându-le case, colectând astfel date personale pe care le-ar fi folosit în scopuri electorale, încălcând legislația privind protecția datelor.

Muraru a sesizat Procurorul General despre aceste presupuse fapte de înșelăciune ale AUR și ale liderului său, specificând că românii sunt induși în eroare prin promisiuni nerealiste de beneficii locative și financiare în schimbul datelor personale, folosite ulterior pentru campania electorală a lui Simion.

„Am solicitat Procurorului General să dispună începerea urmăririi penale împotriva lui George Simion pentru înșelăciune și să ia toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și sancționarea celor vinovați. Simion a indus în eroare cetățenii români, promițându-le beneficii fictive în schimbul datelor lor personale, utilizate ulterior pentru strângerea de semnături pentru candidatura sa la alegerile prezidențiale. Aceasta reprezintă o manipulare a publicului și obținerea frauduloasă a datelor personale”, a declarat Muraru.

Președintele PNL Iași a subliniat și aspectele economice care demontează promisiunile lui Simion. Prețul propus pentru locuințele de 35.000 de euro este mult sub costul real de construcție, estimat la 1.000 - 1.200 euro pe metru pătrat, ceea ce face imposibilă realizarea acestor proiecte fără un cost suplimentar semnificativ din bugetul de stat, potrivit unui comunicat de presă emis de PNL Iași.

Prețul propus pentru locuințele de 35.000 de euro este mult sub costul real de construcție, estimat la 1.000 - 1.200 euro pe metru pătrat. Un apartament de 50-52 mp are un cost minim de 50.000 - 60.000 de euro, fără a include costurile terenului și infrastructurii. Dacă adăugăm și aceste cheltuieli, ajungem la un cost mediu de 70.000 euro. Această diferență, dacă ar fi achitată de la bugetul de stat, pentru cele 1 milion de locuințe propuse de eschrocheria AUR, ar însemna 35 miliarde euro! 35 miliarde euro reprezintă aproximativ 29,56% din veniturile bugetare ale României pentru anul 2024. 35 miliarde euro reprezintă aproximativ 25,74% din cheltuielile bugetare ale României pentru anul 2024. Totodată, promisiunea dobânzii zero pentru refinanțarea creditelor ipotecare este imposibilă în contextul actual al pieței financiare. Băncile nu pot împrumuta bani fără dobândă fără a-și acoperi costurile operaționale și de risc. Această eschrocherie numită contractul Simion este de fapt o minciună generalizată prin care sunt mințiți cetățenii în schimbul accesării datelor personale ale acestora”, a mai spus Alexandru Muraru.

×