x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Deputatul Mara Mareş a devenit preşedinte al TNL

Deputatul Mara Mareş a devenit preşedinte al TNL

22 Oct 2017   •   20:39
Deputatul Mara Mareş a devenit preşedinte al TNL

Deputatul PNL Mara Mareş a devenit preşedinte al organizaţiei Tineretului Naţional Liberal, fiind votată de 545 de delegaţi prezenţi la Congresul TNL, după un tur al doilea de scrutin.

Pentru contracandidatul său, Radu Surugiu, au votat 496 de delegaţi.

Trei candidaţi s-au înscris iniţial în cursa pentru şefia TNL: Mara Mareş, care a primit în primul tur 513 voturi, Radu Surugiu - 348 şi Glad Varga - 212, primii doi calificându-se într-un al doilea tur de scrutin.

Până în prezent, organizaţia de tineret a PNL a fost condusă de copreşedinţii Costel Alexe şi Sorin Moldovan, veniţi de la PNL, respectiv PDL, în urma fuziunii celor două formaţiuni.

În discursul susţinut la anunţul candidaturii, Mara Mareş a promis un nou capitol în viaţa tinerilor liberali, unul fără compromisuri sau nostalgii din vremea USL.

"Astăzi, împreună vom adăuga un nou capitol de istorie în cartea politicii româneşti, pentru că astăzi ia naştere noul şi marele tineret naţional liberal. De astăzi construim împreună pentru tineretul naţional liberal, pentru PNL şi pentru România. (...) Ştim că lucrurile în politică sunt într-o continuă schimbare - uneori suntem sus, alteori dacă nu ştim să ascultăm exigenţele oamenilor putem ajunge şi jos. (...) Noi trebuie să deschidem partidul către tinerii din România, să atragem oameni noi şi de calitate. Iar eu o să promovez toţi oamenii buni", a spus Mara Mareş.

Potrivit acesteia, toată lumea simte nevoia unei schimbări profunde.

"Acesta este momentul schimbării, momentul pe care cu toţii l-am aşteptat. Adevărata provocare rămâne să reuşim din nou să credem în noi înşine. (...) Noi vom fi principalul motor de creştere a PNL. Marele tineret naţional liberal nu este nici vechiul PNL, nici vechiul PDL, este o organizaţie puternică nouă care are nevoie de o viziune nouă. Este clar că alegerile locale şi generale din 2016 au dus o lipsă - şi această lipsă o reprezintă tinerii. Şi asta m-a determinat să candidez, pentru că TNL trebuie să se adreseze tuturor categoriilor de vârstă", a mai spus Mara Mareş.

Noul preşedinte al TNL şi-a asumat, de la tribuna congresului, că nu va tolera "nostalgiile din vremea USL", şi că va "taxa dur" acţiunile PSD.

"Noi vom fi uniţi împotriva acestui mod absolut discreţionar de a conduce ţara noastră. (...) Eu nu vreau sa conduc de la Bucureşti, pentru că marea masă a TNL nu este la Bucureşti, munca mea va fi în ţară. Voi fi reprezentantul tuturor tinerilor din partid şi mă voi lupta pentru fiecare tânăr valoros din partidul nostru. (...) Echipa mea este TNL şi orice membru al TNL va fi parte a deciziilor noastre. (...) Alegerea mea se datorează vouă, iar eu nu-mi doresc să câştig preşedinţia TNL ca să pot să fac eu carieră politică, îmi doresc să câştig preşedinţia TNL ca să mă bat ca voi să faceţi politică. Eu ştiu ce pot. Ştiu că pot, ştiu ce vreau, ştiu de ce vreau. Ştiu să lupt şi, mai ales, pentru ce lupt. Cine mă judecă superficial greşeşte şi, mai ştiu că eu, împreună cu echipa mea, voi reuşi", a mai spus deputata PNL. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Mara Mareş