x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Desemnatul a ieșit resemnat de la întâlnirea de „gradul III” cu Florin Cîțu și Kelemen Hunor

Desemnatul a ieșit resemnat de la întâlnirea de „gradul III” cu Florin Cîțu și Kelemen Hunor

de Ion Alexandru    |    14 Oct 2021   •   07:31
Desemnatul a ieșit resemnat de la întâlnirea de „gradul III” cu Florin Cîțu și Kelemen Hunor
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul demis, Florin Cîțu, a anunțat, aseară, după discuția cu Dacian Cioloș, că nu s-a ajuns la nicio concluzie cu premierul desemnat. „Ne-a prezentat intenția de a reface coaliția de guvernare. Am discutat, din respect pentru români, însă nu avem nicio înțelegere”, a precizat președintele PNL. Acesta susține că, dacă Dacian Cioloș s-a prezentat la Palatul Cotroceni cu autopropunerea de a fi prim-ministru, înseamnă că liderul USR are și o majoritate parlamentară alcătuită. “Ne-am g^ndit că această majoritate este aceeași cu cea de la moțiunea de cenzură, cu PSD și AUR”.  Înt^lnirea de aseară pare a fi și ultima pe care Dacian Cioloț o va avea cu PNL, iar refacerea Coaliției, așa cum își dorea liderul USR pare departe de a fi realizabilă.

 

“Este un moment excepțional, care are nevoie de soluții excepționale, așc că va trebui să fim conștienți de asta. Nu am venit la această întâlnire să aflu ce pot primi eu, ci ce pot oferi ei României. Eu le ofer un parteneriat așa cum sper că ne dorim toți pentru a forma o majoritate în Parlament”,  a declarat Dacian Ciloș la intrarea în sediul PNL. Venirea sa nu a fost întâmpinată  de niciun reprezentant al partidului condus de Florin Cîțu.

Peste o oră, premierul desemnat a ieșit supărat de la discuții, spun^nd că “u s-a ajuns la nicio concluzie. Liderul PNL, Florin Cîțu a precizat că responsabilitatea pentru găsirea majorității îi revine exclusiv lui Florin Cîțu, iar responsabilitatea pentru criza politică aparține “Coaliției USR-PSD-AUR”. Liberalii urmează să ia o decizie cu privire la votul pentru instalarea unui guvern condus de Dacian Cioloș. “Astăzi nu s-a luat nicio decizie”, a concluzionat președintele PNL.

 

„Este un moment excepțional, care are nevoie de soluții excepționale, așa că va trebui să fim conștienți de asta. Nu am venit la această întâlnire să aflu ce pot primi eu, ci ce pot oferi ei României. Eu le ofer un parteneriat așa cum sper că ne dorim toți pentru a forma o majoritate în Parlament”, a declarat Dacian Cioloș la intrarea în sediul PNL. Venirea sa nu a fost întâmpinată  de niciun reprezentant al partidului condus de Florin Cîțu.

 

Atmosfera în interiorul PNL, înainte de întâlnirea „de curtoazie” pe care Florin Cîțu, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian (liderul Grupului Monorităților Naționale din Camera Deputaților) urmau să  o aibă la sediul liberalilor cu Dacian Cioloș a fost una ostilă ideii acordării sprijinului pentru instalarea unui guvern cu premier USR. Florin Cîțu a mers la această „șuetă” fără un mandat din partea partidului.

Însă membrii importanți ai formațiunii, cum ar fi Rareș Bogdan, Cristian Bușoi, Gheorghe Flutur sau Lucian Bode, au opinat că Cioloș trebuie trimis „la origini”, mai exact la PSD și la AUR, alături de care au votat moțiunea de cenzură, pentru a căuta o majoritate parlamentară. Liberalii sperau să-l poată  reimpune pe Florin Cîțu în funcții depline la Palatul Victoria.

 

Trei planuri ale progresiștilor

 

În cadrul USR erau în lucru trei scenarii de guvern, în cazul în care Dacian Cioloș ar urma, totuși, să  ajungă la vot, săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului. Prima variantă, cea vehiculată ca fiind dorită de USR, este un guvern USR – PNL – UDMR, ceea ce ar însemna refacerea coaliției. Dacian Cioloș ar fi propus chiar ca USR să primească mai puține ministere decât cele la care a renunțat, prin demisia de la începutul lunii septembrie, tocmai pentru a impulsiona partenerii de discuții să ia în calcul o guvernare comună. 

 

×