Conducerile Camerei Deputatilor si Senatului le-au solicitat ieri liderilor de grup sa le transmita parlamentarilor sa aiba o prezenta mai buna la dezbaterile proiectului privind bugetul de stat pe anul 2006. "Sper ca, in aceasta saptamana, lucrurile sa intre in normal si sa nu mai avem probleme de prezenta", a declarat presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase. In opinia sa cea mai buna solutia anti-absenteism va fi ca, in momentul introducerii votului electronic la Camera, sa se distribuie rezultatul votului in diferite momente, "ceea ce va permite o fotografiere a prezentei parlamentarilor in diferite momente ale zilei".
PROMISIUNI. La randul sau, liderul PNL Calin Popescu Tariceanu a anuntat ieri ca absenteismul parlamentarilor majoritatii la dezbaterea bugetului de stat va fi sanctionat prin publicarea listelor de prezenta la sedintele Legislativului. Si democratii promit ca vor lua masuri, presedintele Emil Boc, declarand tot ieri ca parlamentarii partidului care "se remarca" prin absente vor fi "pusi in discutia" organizatiilor judetene, chiar daca unii dintre ei conduc aceste filiale. Boc a recunoscut insa ca aceia care absenteaza pot fi sanctionati doar la intocmirea viitoarelor liste electorale. (M.I., O.S.)Citește pe Antena3.ro