x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Pe mine personal nu mă interesează o ordonanţă privind amnistia

Dragnea: Pe mine personal nu mă interesează o ordonanţă privind amnistia

21 Sep 2018   •   22:36
Dragnea: Pe mine personal nu mă interesează o ordonanţă privind amnistia

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri seara, că, personal, nu este interesat de o ordonanţă privind amnistia.

"Am discutat despre amnistie şi graţiere, că am auzit tot felul de variante (...) venite dintr-o parte a colegilor. Le-am spus că pe mine personal nu mă mai interesează ordonanţa privind amnistia. Vor să o dea la Guvern, să o dea; când - este problema lor. Unii colegi din cei care mă criticau au ţinut în continuare presiune luni de zile pentru a se emite această ordonanţă. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a rezistat. În acelaşi timp, nimeni nu a reuşit să răspundă la o întrebare esenţială: care este de fapt rezolvarea tuturor nenorocirilor generate de funcţionarea acelor echipe mixte, de emiterea, semnarea acelor protocoale? Nimeni n-a dat un răspuns ce facem cu probele obţinute nelegal care au făcut ca foarte mulţi români să fie condamnaţi nelegal. (...) Groaza pentru a fi adoptate şi puse în vigoare Legile Justiţiei şi Codurile penale este dată şi de faptul că la un moment dat toţi cei care au făcut rău vor plăti", a afirmat Dragnea la finalul CExN al PSD. AGERPRES

×