Majoritatea PSD-ALDE din Camera Deputaţilor a respins cererea DNA de urmărire penală a deputatului social-democrat Eugen Bejinariu, acuzat de abuz în serviciu cu un prejudiciu de 67 de milioane de dolari în dosarul Microsoft II. Bejinariu, fost secretar general al Guvernului Adrian Năstase, scapă astfel de ancheta procurorilor, însă liderul PSD Liviu Dragnea susţine că nu doar pesediştii au contribuit la salvarea primului penal pe 2017.
După mai bine de șase luni de la solicitarea procurorilor, deputaţii au respins, ieri, solicitarea DNA privind încuviințarea urmăririi penale a deputatului PSD Eugen Bejinariu, fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului Adrian Năstase. Au votat „împotriva” urmăririi penale 183 de deputaţi, în vreme ce 88 au fost „pentru”, iar doi s-au abținut. Înaintea votului, PNL și USR au anunțat că vor vota în favoarea anchetei, decizia liberalilor de a vota cu bilele la vedere fiind criticată de UDMR pe motiv că se încalcă Regulamentul. „Refuz categoric acuzaţia că aș fi comis vreun abuz în serviciu. Acuzaţiile ce mi se aduc sunt complet nefondate. Eu sunt un om corect și de bunăcredinţă și tot ceea ce am făcut în activitatea mea a fost însoţit de grija și determinarea de a face bine, de a proceda onest și legal”, s-a plâns Bejinariu colegilor. Deputatul PSD a invocat în sprijinul său decizia nr. 68 a CCR din 27 februarie 2017 prin care s-a stabilit că adoptarea și conţinutul unor acte normative nu pot constitui subiecte de cercetare penală. În replică, Administraţia Prezidenţială a transmis prin purtătorul de cuvânt că votul de ieri „dovedește încă o dată dispreţul majorităţii faţă de Justiţie”, fiind „inadmisibil ca unii deputaţi și senatori să se erijeze în judecători și să hotărască prin vot blocarea actului de justiţie”. La rândul său, Liviu Dragnea i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să fie partenerul PSD în demersul de modificare a Constituţiei pentru eliminarea imunităţii parlamentare din Legea fundamentală, considerând „cam grele” cuvintele președinţiei. Mai mult, liderul PSD pretinde că el a votat în favoarea urmăririi penale, așa cum le-a cerut colegilor “de-a lungul timpului”, însă „când e vorba de persoane, deputaţii și senatorii au cu totul și cu totul altă abordare, nu pot să-i forţez să stea toţi cu bilele la vedere”. Dragnea a mai spus că, dat fiind „ numărul masiv de voturi împotrivă”, înseamnă că au existat parlamentari de la toate partidele care au votat împotriva cererii DNA: „Faceţi numărătoarea, noi nu ne-am umflat dintr-o dată ca partid în Parlament. Dacă număraţi, este o aritmetică foarte simplă”. Aflat în Malta, fostul premier Victor Ponta a transmis că, dacă ar fi fost prezent în plen, ar fi votat „cu toată convingerea” împotriva urmăririi penale. „Eu nu mă ascund pe după gard ca toţi fricoșii”, l-a înţepat Ponta pe Dragnea.
Ce legătură are imaginea Parlamentului? E un vot care s-a luat în Parlament. Ce va face mai departe Parchetul, nu ştiu. Florin Iordache, fost ministru al Justiţiei
DNA susține că în calitatea de Secretar General al Guvernului Năstase, actualul deputat Eugen Bejinariu a inițiat și susținut două Hotărâri de Guvern prin care s-a aprobat încheierea între Guvern şi Fujitsu Siemens Computers GmbH a unui contract comercial de închiriere licenţe Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea firmei de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a fi favorizată prin evitarea organizării unei licitaţii publice. Prejudiciul produs statului a fost estimat la 67 de milioane de dolari.