Alianţa electorală PSD-UNPR-PC se plasează pe primul loc în preferinţele românilor pentru alegerile europarlamentare, potrivit rezultatelor sondajului naţional CSCI, desfăşurat în perioada 12-14 mai, informează Agerpres. Astfel, 41% dintre respondenţi afirmă că la 25 mai ar vota cu Alianţa PSD-UNPR-PC, 15% cu PNL, 12% cu PDL, 9% cu PMP, 6% cu UDMR şi 6% cu candidatul independent Mircea Diaconu. Cu PFC ar vota 4%, iar candidaţii PP-DD sau cei ai PRM ar obţine, în duminica votului, sprijinul a 3% dintre români.
În ceea ce priveşte încrederea românilor în personalităţile publice, rezultatele sondajului arată că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, se plasează pe primul loc, 57% dintre respondenţi afirmând că acesta le inspiră încredere. Pe poziţia a doua a topului se află Gabriela Szabo, ministrul Sportului (46% încredere), urmată de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu (39%), şi de premierul Victor Ponta, în care 38% dintre cei chestionaţi au răspuns că au încredere. Prim vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis se află pe poziţia a cincea în clasamentul încrederii românilor, cu un procent de 35%, fiind urmat de Mircea Diaconu (34%) şi senatorul Mihai Răzvan Ungureanu (28%). Preşedintele Traian Băsescu inspiră încredere pentru 22% dintre respondenţii la sondaj, fiind urmat de deputatul Elena Udrea (17%), preşedintele PDL, Vasile Blaga (16%) şi de preşedintele PNL, Crin Antonescu (15%). Sondajul a fost realizat pe populaţie adultă, neinstituţionalizată, folosindu-se metoda CATI şi însumând 1080 de interviuri. Eroarea tolerată este de 3,1%, la un nivel de probabilitate de 0,95.