x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Fenechiu: PNL a depus un proiect de lege care să-i permită lui Klaus Iohannis să candideze la Senat

Fenechiu: PNL a depus un proiect de lege care să-i permită lui Klaus Iohannis să candideze la Senat

de Redacția Jurnalul    |    18 Sep 2024   •   19:52
Fenechiu: PNL a depus un proiect de lege care să-i permită lui Klaus Iohannis să candideze la Senat
Sursa foto: Hepta

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a confirmat joi, la Digi 24, că PNL a depus un proiect de lege prin care i se va permite președintelui ca în ultimele trei luni de mandat să poată candida pentru o funcție aleasă în Parlamentul României.

Declarația senatorului vine după mai multe zile în care liberalii au vehiculat acest scenariu care îi va permite președintelui Klaus Iohannis să candideze pentru un post de senator pe listele PNL.

„Informația momentului este că Partidul Național Liberal a înregistrat în procedură legislativă o modificare a legii care prevede că președintele în funcție, aflat în ultimele trei luni de mandat poate candida ca și independent pe lista unui partid sau unei alianțe. Este o propunere legislativă care practic îi consacră dreptul președintelui care își încheie mandatul odată cu actualul Parlament, dacă dorește să-și poată continua cariera politică și rezolvă o problemă. Dacă mă întrebați de ce acum e pentru că în ultimii 20 de ani alegerile parlamentare nu s-a mai suprapus cu alegerile prezidențiale și noi ne dorim ca președintele, dacă își dorește, să candideze”, a explicat Daniel Fenechiu.

Liberalul a precizat că este nevoie de votul coaliției pentru a trece această modificare a legii.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: fenechiu PNL Iohannis alegeri