x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Fostul președinte al Senatului, Oliviu Gherman, a încetat din viață la vârsta de 90 de ani

Fostul președinte al Senatului, Oliviu Gherman, a încetat din viață la vârsta de 90 de ani

de Ion Alexandru    |    12 Aug 2020   •   07:30
Fostul președinte al Senatului, Oliviu Gherman, a încetat din viață la vârsta de 90 de ani
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Anunțul a fost făcut, ieri, de către Adrian Năstase, pe blogul personal.

“Un intelectual, un om desăvârşit. Personalitate inteligentă, calmă. Un politician înţelept. Ani de zile, începând din 1992, am lucrat în ‘tandem’. Ca prieteni. El era preşedinte al FDSN, eu preşedinte executiv. El era preşedinte al Senatului, eu preşedinte al Camerei (1992 - 1996). Colegi în acelaşi partid. Fizician remarcabil, profesor universitar, ambasador la Paris. O carieră politică şi legislativă de excepţie. Un model pentru o întreagă generaţie”, scrie Adrian Năstase. 

Vestea tragică a fost semnalată și de ex-președintele României, Ion Iliescu, acesta scriind, de asemenea, că “Oliviu Gherman a contribuit la definirea viitorului democratic al României ieșite din comunismul ceaușist” 

×
Subiecte în articol: oliviu gherman