x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gabriel Zetea: Alegerile parlamentare vor avea loc în decembrie, nu mai pot fi amânate

Gabriel Zetea: Alegerile parlamentare vor avea loc în decembrie, nu mai pot fi amânate

28 Oct 2020   •   10:41
Gabriel Zetea: Alegerile parlamentare vor avea loc în decembrie, nu mai pot fi amânate

Vicepreședintele PSD, Gabriel Zetea, spune că alegerile parlamentare vor avea loc, așa cum a stabilit Guvernul, în data de 6 decembrie, chiar dacă nu acesta este interesul de moment al cetățenilor.

 

Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD, consideră că ar fi fost necesar un acord politic între partide, în vederea organizării alegerilor parlamentare în luna martie a anului viitor.​

”Da, din ceea ce pare în acest moment, evident, alegerile parlamentare vor avea loc, așa cum a stabilit Guvernul, în data de șase decembrie, chiar dacă din punctul meu de vedere, nu ăsta este interesul de moment al României sau interesul de moment al cetățenilor României”, afirmă la RFI Gabriel Zetea.

Vicepreședintele PSD spune că alegerile parlamentare nu mai pot fi amânate.

”Având în vedere tergiversările la care această lege a fost supusă și faptul că acum, pe final de mandat, parlamentarii nu mai ascultă neapărat de partidul care i-a propus în Parlament, vedem parlamentari ai PSD care nu s-au prezentat la muncă, la ședințele reunite ale conducerii Biroului Camerelor și în același timp vedem dreapta unită, PNL, USR, PMP, care nu se prezintă deloc sau parlamentari ai acestor partide nu se prezintă deloc la aceste ședințe, evident că nu se va mai putea în aceste condiții amâna procedura procesului de alegeri”, conchide social-democratul.

 

×
Subiecte în articol: gabriel zetea