x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Falcă: Rocada de la guvernare trebuie făcută în litera protocolului. O renegociere ar fi o greșeală

Falcă: Rocada de la guvernare trebuie făcută în litera protocolului. O renegociere ar fi o greșeală

de Redacția Jurnalul    |    15 Feb 2023   •   15:30
Falcă: Rocada de la guvernare trebuie făcută în litera protocolului. O renegociere ar fi o greșeală
Sursa foto: Alex Micsik

Rocada din interiorul guvernării trebuie făcută la termen, spune la RFI Gheorghe Falcă, după ce lideri PNL și PSD au făcut în ultimele zile schimburi de replici tăioase pe tema rotației prevăzute pentru data de 25 mai, când Marcel Ciolacu ar urma să preia postul de premier de la Nicolae Ciucă.

„Eu mi-aș dori să se facă la termen rotația, pentru a avea în primul rând un respect a ceea ce înseamnă semnarea unor documente. Acuma, la termen, faptul că nu-i 25 și o să fie 30 mai sau 15 mai, asta nu e o problemă de câteva zile, dar rotația trebuie să se realizeze conform protocolului, schimburile de ministere trebuie să se realizeze tot conform protocolului și la fel, atunci când se va scrie programul de guvernare, trebuie să nu uităm că am scris împreună un program de
guvernare pentru această coaliție PNL-PSD, acel program de guvernare trebuie să fie o continuitate a acestui program care funcționează astăzi în România, pentru că în programul pe care îl avem în acest moment de guvernare, o direcție foarte mare a reformelor sunt proiectele din PNRR”, afirmă vicepreședintele PNL Gheorghe Falcă.

El amintește că România a început procedura de aderare la OCDE, unde este nevoie de „un număr important de reforme”.

Falcă afirmă că în PNL nu s-a discutat despre amânarea rocadei guvernamentale.

„Cred că nu trebuie să se întâmple o astfel de amânare. (...) Rocada trebuie să fie făcută în litera protocolului. Scrie că se schimbă prim-ministrul, scrie că se schimbă miniștri, responsabilitatea partidelor este doar să-și delege oameni în
Guvern, funcție de ministerele care au fost negociate. Punct. Restul sunt doar povești ale politicienilor care vor să creadă că doar ei au dreptate sau cineva dorește să nu se respecte protocolul decât în poziția de prim-ministru și să se renegocieze tot sistemul, ceea ce ar fi o mare greșeală, pentru că arată că un document scris și semnat noi nu putem fi în stare să respectăm, la un an și câteva luni de zile, de când am făcut acest lucru și este o imagine urâtă dată cetățenilor, care aproape toți știu de existența acestui protocol, de ceea ce înseamnă acest protocol, de această rotativă și este o ocazie a României ca politicienii să arate seriozitate”, încheie Falcă.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: gheorghe falca rocada