x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gorghiu, despre oferta USR făcută lui Kovesi: Cer conducerii acestui partid să nu devină cinică

Gorghiu, despre oferta USR făcută lui Kovesi: Cer conducerii acestui partid să nu devină cinică

12 Iul 2018   •   14:50
Gorghiu, despre oferta USR făcută lui Kovesi: Cer conducerii acestui partid să nu devină cinică

Senatoarea PNL de Timiş, Alina Gorghiu, a declarat joi, la Timişoara, referindu-se la oferta USR ca Laura Codruţa Kovesi să se înscrie în această formaţiune, că un astfel de demers "ajută doar PSD în dezbaterea internă şi externă pe care şi-a propus-o" şi a transmis conducerii USR "să nu devină cinică". 

"Îi cer conducerii USR să nu devină cinică. Punctele politice nu se câştigă prin numere de magie politică, ce durează maxim cinci minute. Invitaţia făcută Laurei Codruţa Kovesi de a adera la USR, la două ore după ce aceasta a spus că doreşte să rămână magistrat, precum şi modul în care oferta a fost retrasă în următoarele 48 de ore, îmi arată că este vorba despre un demers politicianist, o căutare de puncte obţinute pe seama altora, în acest caz, pe seama Laurei Codruţa Kovesi", a afirmat Alina Gorghiu. 

Conform senatorului liberal, un astfel de mesaj lansat în spaţiul public se pliază perfect pe linia credibilizării mesajelor PSD+ALDE, "care au avut o reală obsesie în a o demite pe Kovesi". 

"Le dau un sfat legat de moderaţie şi prudenţă: cu astfel de iniţiative, chiar şi doar la nivel declarativ, ajută doar PSD în dezbaterea internă şi externă pe care şi-a propus-o. Ca atare, nu este loc de genul acesta de incidente în strategia pe care Dreapta ar trebui să şi-o propună (...) în realizarea coagulării Dreptei pentru alegerile din 2019, iar eu cred că timpul nu este încă pierdut", a conchis Alina Gorghiu. http://www.agerpres.rc

×
Subiecte în articol: alina gorghiu