Traian Băsescu a dezinformat opinia publică pe subiectul OUG privind certificatele verzi, legea privind aprobarea ordonanţei fiind votată de Parlament, dar blocată de preşedinte, ceea ce a avut ca efect creşterea facturilor la energie electrică, precizează Executivul într-un comunicat.
"Pe subiectul OUG 57/2013 privind producerea energiei din surse regenerabile, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a dezinformat în direct, făţiş, voit şi într-un mod iresponsabil opinia publică! Îl invităm pe domnul preşedinte Traian Băsescu să spună românilor adevărul, anume că Legea pentru aprobarea OUG 57/2013 a fost adoptată pe 17 decembrie 2013 de către Camera Deputaţilor, fiind transmisă spre promulgare pe 19 decembrie 2013. Ulterior, preşedintele României a cerut Parlamentului reexaminarea reglementării, această solicitare fiind respinsă de cele două Camere în luna februarie a acestui an. Astăzi, acelaşi preşedinte al României a dezinformat media şi cetăţenii României, spunând că din informaţiile sale legea nu a fost votată în Parlament, în contextul în care chiar domnia sa a cerut reexaminarea acesteia, după ce a fost votată în cele două Camere!'', afirmă sursa citată.
Totodată, Executivul arată că legea a trecut deja de votul Parlamentului, de două ori, ''ultima dată pe 26 februarie'', fiind în prezent trimisă de preşedintele Băsescu la Curtea Constituţională ''într-o nouă încercare de blocare''. ''Cerem de urgenţă ca Traian Băsescu să înceteze cu acest blocaj, pentru ca legea să fie promulgată cât mai repede de către preşedintele României', adaugă Guvernul.
De asemenea, preşedintelui i se reaminteşte faptul că, prin această lege, Guvernul intenţionează reducerea numărului de certificate verzi şi, implicit, stoparea creşterii preţului la energia destinată cetăţenilor şi industriei naţionale. "Prin acest refuz şi blocaj iresponsabil, Traian Băsescu transmite, practic, cetăţenilor români şi reprezentaţilor industriei că nu doreşte ca aceştia să aibă facturi reduse la energie electrică!', conchide sursa citată.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că va promulga Legea certificatelor verzi numai dupa ce vor fi îndeplinite toate procedurile.