x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Georgescu: Dacă BEC validează candidatura lui Diaconu, ANI va utiliza toate instrumentele pe care le are pentru a aplica decizia ÎCCJ

Georgescu: Dacă BEC validează candidatura lui Diaconu, ANI va utiliza toate instrumentele pe care le are pentru a aplica decizia ÎCCJ

28 Mar 2014   •   11:46
Georgescu: Dacă BEC validează candidatura lui Diaconu, ANI va utiliza toate instrumentele pe care le are pentru a aplica decizia ÎCCJ
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a declarat vineri că, în cazul în care Biroul Electoral Central va valida candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare, ANI va utiliza toate instrumentele juridice pe care le are pentru ca hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să fie pusă în aplicare.

'Vom utiliza toate instrumentele juridice pe care le avem, până la urmă nu este vorba de candidatura domnului Diaconu, este vorba de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este obligatorie pentru toată lumea. Sunt multe candidaturi, ANI nu se raportează la o persoană anume, ci se raportează la o decizie a justiţiei care trebuie pusă în aplicare ca în orice stat de drept cu valori democratice solide, membre ale UE şi NATO', a declarat Georgescu.

Miercuri, Horia Georgescu i-a transmis judecătorului Florentin Drăguţ, preşedintele Biroului Electoral Central, că Mircea Diaconu nu îndeplineşte condiţiile legale pentru validarea candidaturii acestuia pentru Parlamentul European.

Conform unui comunicat de presă citat de Agerpres, Georgescu invoca în acest sens mai multe acte normative, dar şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3104/2012, definitivă şi irevocabilă, prin care a fost respins recursul formulat de Mircea Diaconu faţă de raportul prin care ANI a constatat incompatibilitatea sa, întrucât a fost în acelaşi timp senator şi director al Teatrului 'C.I. Nottara'.

Horia Georgescu preciza că o eventuală decizie de validare a candidaturii lui Mircea Diaconu ar fi de natură să încalce principiile supremaţiei interesului public şi integrităţii în exercitarea funcţiei publice.

×