x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iaşi: Mitingul PSD s-a încheiat fără incidente majore

Iaşi: Mitingul PSD s-a încheiat fără incidente majore

09 Mai 2019   •   20:50
Iaşi: Mitingul PSD s-a încheiat fără incidente majore

Reprezentanţii ISU Iaşi informează că la mitingul organizat de PSD în Piaţa Unirii din Iaşi 15 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, cinci dintre acestea fiind transportate la spital.

Şeful ISU Iaşi, colonelul Viorel Molocea, a declarat că persoanele care au fost transportate la spital se aflau în stare de sevraj, etilism sau au făcut criză de epilepsie. De asemenea, personalul medical al SMURD şi Ambulanţei au acordat îngrijiri medicale unor persoane cărora li s-a făcut rău din cauza slabei alimentaţii.

Potrivit sursei citate, o altă persoană a suferit un atac de panică.

Manifestarea, care s-a dorit a fi o celebrare a Zilei Europei de membrii PSD şi conducerea centrală a partidului, nu a fost lipsită de incidente, însă niciunul dintre acestea nu a fost grav. Imediat după discursul liderului PSD, Liviu Dragnea, susţinătorii PSD au început să părăsească Piaţa Unirii.

Jandarmii au fost nevoiţi să pună două rânduri de garduri între participanţii la mitingul PSD din Piaţa Unirii şi protestatari, distanţa dintre aceştia fiind de aproximativ 100 de metri. Grupurile de susţinători au fost huiduite de contramanifestanţi când intrau în Piaţa Unirii, la un moment dat aceştia fluturând bancnote de 1 leu în timp ce le strigau "ruşine să vă fie".

Timp de peste patru ore cât s-a desfăşurat mitingul social-democraţilor, protestatarii au huiduit şi au scandat lozinci împotriva lui Liviu Dragnea şi PSD. Din rândurile acestora au fost aruncate câteva petarde.

După ce susţinătorii PSD au plecat spre mijloacele de transport cu care au ajuns la Iaşi, Piaţa Unirii a rămas plină de gunoaie, pancarde şi steaguri. Imediat după plecarea social-democraţilor, piaţa a fost ocupată de contramanifestanţi. Prin zgomotul asurzitor de vuvuzele, aceştia au scandat iar lozinci antiguvernamentale, împotriva PSD şi liderului acestuia. După aproximativ o jumătate de oră aceştia au plecat în marş spre Palatul Culturii, un alt simbol al Iaşiului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: iasi miting psd