x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: Nu e ușor pentru decidenți să adopte măsuri care restrâng exercițiul unor drepturi

Iohannis: Nu e ușor pentru decidenți să adopte măsuri care restrâng exercițiul unor drepturi

10 Dec 2021   •   11:29
Iohannis: Nu e ușor pentru decidenți să adopte măsuri care restrâng exercițiul unor drepturi

Nu e niciodată ușor pentru decidenți să adopte măsuri care restrâng exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale, chiar dacă acestea urmăresc scopuri legitime, sunt prevăzute de lege, sunt temporare și proporționale, transmite Klaus Iohannnis cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului

„Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la data de 10 decembrie 1948 de către Organizația Națiunilor Unite, reprezintă un reper major în istoria umanității. Acest angajament global a stabilit pentru prima dată standarde comune de promovare și protecție a drepturilor omului la nivel internațional. Recunoașterea demnității umane, a drepturilor inalienabile și a importanței acestora reprezintă fundamentul libertății, justiției și păcii între popoarele lumii. Cea de-a doua conflagrație mondială a arătat că, fără mecanisme universale clare de protecție, fără reguli agreate la nivel internațional, drepturile omului sunt vulnerabile, iar libertatea poate fi strivită în fața tiraniei”, transmite Klaus Iohannis într-un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului.

Potrivit șefului statului, consacrarea drepturilor și libertăților în legi fundamentale și în numeroase tratate internaționale dă substanță acestui ideal, al protecției universale a drepturilor omului.

„Sunt eforturi permanente, o continuă dedicare pentru a face lumea un loc mai bun, în care demnitatea umană și libertățile cetățenilor să fie promovate, respectate, înțelese. În ultimul an, marcat profund de pandemia de COVID-19, subiectul drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor s-a aflat mai mult decât oricând pe buzele tuturor, pe agenda publică, în atenția decidenților politici, a instanțelor de judecată, a fiecărui cetățean. În această nouă realitate, statele au fost puse în situația de a găsi abordări echilibrate. Protecția sănătății publice, a dreptului la viață, la integritate fizică, protejarea concomitentă a tuturor celorlalte drepturi și libertăți nu sunt deziderate facil de atins, mai ales când de acestea depind coeziunea socială, încrederea în instituții, eficacitatea acțiunii statului. Nu este niciodată ușor pentru decidenți să adopte măsuri care restrâng exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale, chiar dacă acestea urmăresc scopuri legitime, sunt prevăzute de lege, sunt temporare și proporționale. Tocmai de aceea, doar printr-o responsabilitate asumată la nivel individual, putem depăși această perioadă și putem să ne bucurăm cu toții din nou de exercițiul deplin al drepturilor și libertăților noastre fundamentale, fiind, totodată, conștienți și de îndatoririle care decurg din statutul nostru de cetățeni ai României”, adaugă președintele Iohannis.

Șeful statului pledează pentru echilibru.

„Idealurile consacrate în Declarația Universală a Drepturilor Omului prind viață în realitatea noastră cotidiană odată cu valorile pe care ni le asumăm și pe care le promovăm, cu atitudinile și comportamentele noastre, în deplin respect față de demnitatea umană. Pentru a trăi armonios în societate, este nevoie de echilibru, iar această zi este un bun prilej de a ne cunoaște mai bine drepturile, libertățile, dar și îndatoririle, de a reflecta asupra lor și de a face tot ce stă în putința noastră pentru ca drepturile celorlalți să fie respectate și protejate”, conchide Iohannis.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis