x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis, vizitat de „ruda” mai bogată de la Berlin

Iohannis, vizitat de „ruda” mai bogată de la Berlin

de Robert Kiss    |    21 Iun 2016   •   06:53
Iohannis, vizitat de „ruda” mai bogată de la Berlin
Sursa foto: Adrian Manolache

Aflat într-o vizită oficială de trei zile în ţara noastră, preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, a lăudat Direcţia Naţională Anticorupţie şi i-a transmis lui Klaus Iohannis că Berlinul doreşte ca instituţia condusă de Codruţa Kovesi să devină „a treia putere” în statul român. După vizita la Cotroceni, liderul german s-a întâlnit cu preşedinţii celor două camere ale Parlamentului şi cu premierul Dacian Cioloş, iar azi va vizita Sibiul alături de preşedintele Iohannis.

După declaraţiile făcute în urmă cu câteva zile de ministrul federal de Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, care a criticat atitudinea NATO faţă de Rusia şi a susţinut eliminarea graduală a sancţiunilor impuse Moscovei de Uniunea Europeană, Joachim Gauck a explicat la Cotroceni că Germania este conştientă de unde vin provocările şi a întărit poziţia de susţinere a aliaţilor, care cer un flanc estic şi sudic puternic consolidat: „Câteodată diplomaţia germană este văzută cu ochi critici pentru că încearcă să deschidă uşa Rusiei. Știm de unde vin provocările. Când politicieni de vârf fac declaraţii şi se gândesc la un climat mai favorabil cu Rusia, nu înseamnă că ne îndepărtăm de la tratatele pe care le-am semnat. Germania va juca un rol important militar în Lituania şi e parte a strategiei pentru partenerii estici. Nimeni nu trebuie să aibă îndoieli de capacitatea şi funcţionalitatea NATO”, a explicat Gauck. Întrebat despre perspectiva unei poziţii dominante a Alianţei la Marea Neagră prin integrarea unei flote NATO permanente, Joachim Gauck s-a arătat rezervat în declaraţii, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis a ţinut să transmită că România nu se simte „părăsită” de parteneri. „Ne simţim foarte bine sprijiniţi”, a spus şeful statului de faţă cu liderul german.

Ode pentru procurori

Ambii şefi de stat au lăudat la unison lupta anticorupţie dusă de procurorii DNA şi au catalogat instituţia condusă de Codruţa Kovesi drept un pion principal al procesului de reformă în România. „Vom continua neabătuţi această luptă anticorupţie, pentru că această luptă este vitală pentru România. Doar o clasă politică care s-a reformat poate să fie garantul pentru o dezvoltare democratică sănătoasă şi pentru o economie sănătoasă. Este o luptă care nu se desfăşoară doar în planul Justiţiei, ci sper să se desfăşoare şi în planul mentalităţilor. Doar că Justiţia poate să lucreze relativ mai repede decât se pot schimba mentalităţile”, a declarat Iohannis, după întâlnirea cu preşedintele neamţ.

Şeful statului s-a sfătuit cu preşedintele Germaniei pentru a construi la Bucureşti un Muzeu Naţional al Comunismului, cerându-i lui Gauck ca Germania să împărtăşească din experienţa sa în ceea ce priveşte păstrarea memoriei regimurilor totalitariste.

În cursul zilei de astăzi, Joachim Gauck şi Klaus Iohannis vor vizita Liceul Brukenthal din Sibiu şi biserica fortificată de la Cisnădie. La Sibiu, Gauck şi Iohannis se vor întâlni cu membrii ai comunităţii germane şi vor avea un program comun. Vizita de stat a preşedintelui Germaniei în ţara noastră se va încheia miercuri dimineaţă, după o întâlnire cu reprezentanţii mediului de bussines.

 

Joachim Gauck, preşedintele Germaniei: ”Aş vrea să subliniez, în mod deosebit, activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de la care porneşte un semnal îndreptat nu numai către economie, mediul de afaceri, dar şi către politic. Este unul dintre pilonii principali ai procesului de reformă şi dorim să consolidăm activitatea DNA-ului, ca a treia putere în stat”

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: joachim gauck