x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică “Jalnic şi incalificabil”. Traian Băsescu, pus la zid în CSM pentru declaraţiile privind procurorii controlaţi de ziarişti

“Jalnic şi incalificabil”. Traian Băsescu, pus la zid în CSM pentru declaraţiile privind procurorii controlaţi de ziarişti

de Gabriela Antoniu    |    23 Sep 2014   •   20:04
“Jalnic şi incalificabil”. Traian Băsescu, pus la zid în CSM pentru declaraţiile privind procurorii controlaţi de ziarişti
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost sesizat să ceară Inspecţiei Judiciare verificarea afirmaţiilor preşedintelui Traian Băsescu conform cărora există procurori care au acţionat la comanda unui ziarist, sesizarea aflându-se ieri pe ordinea de zi a plenului CSM. “Decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important, bine plătit”, declara acum două săptămâni preşedintele Traian Băsescu la B1 TV, declaraţii catalogate ieri de judecătorul CSM Horaţius Dumbravă “jalnice, incalificabile”. Declaraţia lui Băsescu venea după mai multe dezvăluiri ale Gazetei Sporturilor şi Jurnalului Naţional despre neregulile financiare de la Gala Bute, organizată de Elena Udrea când era ministrul al Turismului, dosarul fiind instrumentat de DNA. Din acest motiv s-a susţinut neoficial că “ziaristul bine plătit” vizat de Băsescu ar fi Cătălin Tolontan, redactor-şef al Gazetei Sporturilor. Declaraţia lui Băsescu a fost interpretată ca o presiune atât asupra presei, cât şi a procurorilor pentru a opri dezvăluirile şi ancheta şi de a o proteja pe Elena Udrea, ocolită de procurorii anticorupţie. La o zi după declaraţiile lui Băsescu, pe 10 septembrie, judecătorul Horaţius Dumbravă a înaintat CSM o cerere de sesizare a Inspecţiei Judiciare privind afirmaţiile şefului statului. În sesizarea adresată de judecător se arată că, dacă declaraţiile şefului statului se dovedesc a fi reale, se impune sesizarea DNA sau declanşarea cercetării disciplinare faţă de magistraţii respectivi. “Ori, dacă nu sunt reale afirmaţiile domnului preşedinte, Inspecţia Judiciară să întocmească un raport privind aducerea atingerii independenţei justiţiei, a sistemului de justiţie reprezentat de parchete şi procurori prin Ministerul Public”, mai susţinea Dumbravă.

Mariana Alexandru, pensionată în regim de urgenţă
Tot pe 10 septembrie, plenul CSM a decis eliberarea din funcţie a Marianei Alexandru, procuroarea care ancheta Gala Bute. Cererea de pensionare a Marianei Alexandru a fost rezolvată în regim de extremă urgenţă. În 9 septembrie, Casa de pensii a sectorului 1 Bucureşti emitea decizia de pensionare; în 10 septembrie, CSM aproba lucrarea de pensionare trimisă de DNA, fără ca data de la care ar fi cerut pensionarea petenta să existe, iar pe 15 septembrie Traian Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcţie a Marianei Alexandru, fost procuror-adjunct de şef secţie DNA, ca urmare a pensionării. Astfel, dosarul “Gala Bute” a fost îngropat, iar Elena Udrea pusă la adăpost.

Judecătorul Horaţius Dumbravă a revenit asupra sesizării adresate CSM, declarând că afirmaţiile lui Băsescu la adresa unui procuror i se par “jalnice”.  
“Am sesizat plenul CSM să se gândească asupra oportunităţii de a solicita Inspecţiei Judiciare să facă verificări privind declaraţiile preşedintelui României. Eu nu am indicat niciun procuror. Domnul preşedinte a indicat un procuror. Oricum, mie mi se par jalnice afirmaţiile la final de mandat, dar, mă rog, haideţi să vedem ce va face Inspecţia Judiciară. De ce spun jalnice, pentru că să ameninţi un procuror în direct la o televiziune mie mi se pare incalificabil, pe de o parte. Pe de altă parte, dacă ar fi adevărat, era necesar să fi anunţat DNA şi nu să fi venit la televizor să fi spus ceea ce a spus. Haideţi să vedem ce va spune şi plenul CSM”, a declarat ieri Dumbravă înainte de şedinţa CSM, conform Agerpres. El a cerut Inspecţiei judiciare “să purceadă de urgenţă la verificarea gravelor afirmaţii făcute de domnul preşedinte al României în data de 9 septembrie şi, în funcţie de aceste verificări, să întocmească şi să prezinte plenului CSM, cu maximă celeritate, un raport cu rezultatele acestor verificări”.

Băsescu, somat să verifice magistraţii
Totodată, Dumbravă i-a cerut lui Băsescu să îi verifice toţi magistraţii dacă sunt sau nu colaboratori/informatori ai serviciilor de informaţii. “Fac încă o dată apel la domnia sa ca acum, în ultimele zile de mandat, să îşi îndeplinească datoria constituţională şi legală şi să procedeze la verificarea tuturor declaraţiilor judecătorilor şi procurorilor dacă sunt sau nu colaboratori sau informatori ai serviciilor de informaţii”, a spus Dumbravă. El a precizat că verificarea magistraţilor este o obligaţie legală prevăzută de art. 7 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. “Aştept încă acest lucru, toate declaraţiile sunt astăzi aici la CSM, nu are decât să le solicite şi să pornească la verificarea fiecărei declaraţii în parte şi să trimită înapoi la CSM pentru fiecare judecător şi procuror dacă este sau nu colaborator (...). Trebuia să se întâmple de şase ani”, a mai spus judecătorul. Cât priveşte neefectuarea acestor verificări, Dumbravă a replicat: “Întrebaţi pe preşedinte şi Consiliul Suprem de Apărare a ţării”. Legea nr. 303 din 28 iunie 2004, republicată, prevede la art. 7 că “Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii”. Încălcarea acestor dispoziţii conduce la eliberarea din funcţia deţinută, inclusiv cea de judecător sau procuror. Acelaşi articol arată că magistraţii sunt obligaţi să completeze, anual, o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.  Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului Justiţiei, respectivele declaraţii, se mai arată în lege.

Niţu: Fiecare magistrat îşi asumă ce declară
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat ieri că fiecare magistrat îşi asumă declaraţiile notariale date conform legii din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. “A fost astăzi pe ordinea de zi o sesizare formulată de un coleg judecător. Urmează să-şi aibă cursul ei şi vom vedea. (...) Nu m-aş pronunţa eu dacă e firească sau nu-i firească. Noi avem obligaţia, potrivit legii, să declarăm dacă am fost sau nu ofiţeri de securitate ş.a.m.d. Fiecare magistrat dă această declaraţie, îşi asumă declaraţia pe care o face”, a afirmat Niţu, la plecarea de la CSM. Întrebat dacă aceste verificări trebuiau făcute în urmă cu şase ani, aşa cum a susţinut  Horaţius Dumbravă, şeful Ministerului Public a răspuns că “nu se practică sau nu s-a practicat”. “Nu văd de ce s-ar face astfel de verificări. Există obligaţia legală a unei declaraţii notariale, sub sancţiunea falsului în declaraţii, fiecare îşi asumă. (...) Întotdeauna plecăm de la prezumţia de bună credinţă şi de la prezumţia de seriozitate, de responsabilitate, de maturitate, pentru că vorbim de un corp al magistraţilor, adică oameni de la care, dincolo de astfel de declaraţii, aşteptăm cu toţii, în general, înţelepciune, ştiinţă de carte, maturitate”, a precizat Tiberiu Niţu. Despre oportunitatea unor astfel de verificări în prezent, Niţu a subliniat că nu e important ce i s-ar putea părea normal sau nu în calitatea lui de persoană fizică. “Ca Procuror General nu fac astfel de evaluări, cu atât mai puţin la televizor”, a mai adăugat Niţu, care a subliniat că şi-a exprimat votul în CSM.


×