x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică VIDEO. Klaus Iohannis participă la prima acțiune de împădurire în zona deșertificată din sudul României

VIDEO. Klaus Iohannis participă la prima acțiune de împădurire în zona deșertificată din sudul României

24 Mar 2021   •   11:59
VIDEO. Klaus Iohannis participă la prima acțiune de împădurire în zona deșertificată din sudul României

UPDATE 3. Florin Cîțu: „Suntem într-o zonă unde a început deșertificarea în România. Românai are azi cam 29 – 30% din suprafață împădurită, în timp ce UE are o medie de 38% împădurită. Provocare pentru acest guvern este să aducem gradul de împădurire peste media europeană.”

UPDATE 2. Klaus Iohannis: „Anul trecut am participat la o acțiune de reîmpădurire, sub sloganul << O pădure cât o țară >>. Am reușit să plantăm peste 50 de milioane de puieți. S-a conturat ambiția de a face mai  mult în acest an și în anii care urmează. Deșertificarea este o realitate în județul Dolj. Pământul arabil, pământul bun s-a transformat în teren nisipos. Metoda cea mai eficiență pentru combaterea schimbărilor climatice este extinderea suprafețelor de pădure. Am hotărât să alocăm o sumă imensă, 1,5 miliarde de euro pentru împăduriri.”

UPDATE 1. Ministrului Mediului, Barna Tanczos, a precizat că Guvernul își dorește să finanțeze campania de împădurire din PNRR.  

Știre inițială .Președintele Klaus Iohannis participă miercuri, în orașul Dăbuleni, județul Dolj, la prima acțiune din cadrul campaniei de împădurire în zona deșertificată din sudul României. Acțiunea este inițiată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

La campanie mai participă Florin Cîțu și mai mulți membri ai Guvernului. 

Acțiunea de plantare pe teren nisipos se desfășoară în marja Zilei Internaționale a Pădurilor, tema din acest an fiind Restaurarea Pădurilor.

Președintele Klaus Iohannis va discuta cu autoritățile centrale și locale prezente la eveniment despre măsurile care vor fi luate pentru a accelera campania de împădurire pe terenuri degradate și nisipoase, o componentă importantă a Programului Național de Împăduriri, în contextul schimbărilor climatice, trebuie intensificat efortul de împădurire mai ales în sudul României, în județe care au deficit de pădure și sunt mai expuse la deșertificare, potrivit Administrației Prezidențiale.

 

×
Subiecte în articol: klaus iohannis impadurire